Highlight Group, business-ul de comunicare înființat de sibianul Ionuț Curtean, afaceri de aproape zece milioane de euro în 2025

Highlight Group, business-ul de comunicare înființat de sibianul Ionuț Curtean, afaceri de aproape zece milioane de euro în 2025

Highlight, grup independent de comunicare integrată înființat, la Sibiu, de Ionuț Curtean, a încheiat anul 2025 cu o cifră de afaceri cumulată de 9,6 milioane euro, în creștere cu 19 la sută comparativ cu 2024, când grupul a înregistrat 8,1 milioane euro.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Creșterea din 2025 vine pe fondul unei direcții consecvente la nivel de grup – Highlight a continuat să investească în oameni, în mod de lucru și în felul în care implementează proiecte integrate. În ultimul an, accentul a fost pus pe consolidare și eficiență operațională, pe procese care susțin livrarea predictibilă și pe o echipă construită echilibrat, cu niveluri diferite de senioritate și competențe complementare, astfel încât proiectele să fie gestionate coerent, de la strategie la execuție.

Highlight Group, care are în componență Highlight Agency și Highlight PR, a derulat peste 1.000 de proiecte, pe piața locală și la nivel european. De la campanii de tip consumer promo și activări in-store, la proiecte de retail, festival, evenimente și campanii integrate de comunicare, a acoperit o paletă amplă de servicii BTL, susținută de o componentă în creștere de strategie și branding, construită ca să răspundă cerințelor tot mai clare de adaptare și control al execuției.

„2025 a fost un an în care am ales să ne analizăm atent capacitățile, să ne organizăm mai eficient și să ne calibrăm mai corect resursele. Am pus accent pe integrare și pe o abordare 360, astfel încât să livrăm mai coerent și mai predictibil. În 2026, cu o fundație solidă, ne propunem să creștem considerabil atât ca volum de proiecte, cât și ca cifră de afaceri, inclusiv prin dezvoltarea portofoliului de clienți internaționali”, spune Ionuț Curtean, CEO Highlight Group.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Direcțiile pentru 2026: integrare, eficiență și extindere internațională

În 2026, Highlight Group își propune să capitalizeze baza construită în 2025 și să păstreze ca prioritate standardul ridicat de livrare care a definit proiectele grupului în ultimii ani. Anul acesta anunță pentru Highlight Group investiții solide în modelul de comunicare integrată și în extinderea portofoliului de proiecte, la nivel local și internațional. Direcția strategică a grupului rămâne una clară: creativitatea și eficiența pot și trebuie să funcționeze împreună, iar experiența acumulată în proiecte complexe oferă cadrul potrivit pentru a livra soluții relevante, implementate riguros, fără compromisuri între idee și execuție.

Imagine intercalată
Imagine intercalată
Autor - Mihai POPA
29 ianuarie 2026 la 12:15
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 3 ore
Una din 11 firme sibiene are activitatea suspendată. Mai puține restaurante și agenții imobiliare, mai multe firme IT
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
• 7 min de citit
Golul de finanțare al startup-urilor, acoperit de Asternova Centru cu 8 milioane €
Pentru un startup care a construit un produs, a trecut printr-un grant sau un accelerator și încearcă să...
Actualitate
• 6 min de citit
Autor - Marius MUNTEANU GHIUR Marius MUNTEANU GHIUR
• acum 3 zile
Andrei Ursulescu, CEO Scandia Food: „nu cred în creșterea de dragul creșterii – o investiție sau o achiziție trebuie să se înscrie într-o viziune pe termen lung”
Creșterea unei companii nu ar trebui măsurată doar prin dimensiunea investițiilor, achiziții sau capitalul atras, ci prin capacitatea...
Economie
• 4 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 5 zile
Pîslaru: Peste 688 de milioane de lei și 251 de proiecte prin PNRR în Sibiu. „Aceste investiții au ținut bugetul țării”
Peste 688 de milioane de lei și mai mult de 250 de proiecte au fost realizate sau finanțate...
Actualitate
• 4 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 6 zile
Conferința „Construcții & Capital” a început. Astrid Fodor: „Avem viziune, o strategie și proiecte, astfel încât Sibiul să se poată dezvolta în continuare”
Conferința „Construcții & Capital”, organizată vineri, la Sibiu, de Patronatul Societăților din Construcții, a început cu o discuție...
Actualitate
• 4 min de citit
Autor - Marius MUNTEANU GHIUR Marius MUNTEANU GHIUR
• acum 1 săptămână
7 greșeli pe care proprietarii le fac atunci când își scot locuința la vânzare
Uneori problema nu este proprietatea. Este felul în care aceasta intră în piață. Să vinzi o locuință pare...
Economie
• 5 min de citit
Autor - Marius MUNTEANU GHIUR Marius MUNTEANU GHIUR
• acum 1 săptămână
Cum afli azi cum arată economia de mâine? Sibiul, primul „laborator” CONAF: măsoară încrederea și deciziile antreprenorilor
Sibiul a devenit primul oraș în care Confederația Națională pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF) a aplicat noua componentă de...
Economie
• 3 min de citit
• acum 1 săptămână
Se interzic sobele pe lemne? Ce trebuie să știe cei care își încălzesc casa cu lemne
Nu. Sobele pe lemne și încălzirea cu lemne nu sunt interzise. Discuțiile despre decarbonizare și modernizarea sistemelor de...
Economie
• 3 min de citit
Autor - Marius MUNTEANU GHIUR Marius MUNTEANU GHIUR
• acum 1 săptămână
Supernova, lansată de sibienii de la MultiversX. Tranzacții în 600 de milisecunde pentru noua economie a mașinilor
MultiversX, compania tech fondată în Sibiu, a activat Supernova, cel mai important upgrade arhitectural al rețelei sale de...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Irina ZACK Irina ZACK
• acum 2 săptămâni
Manipulat sau convins, tangoul dintre vânzător și cumpărător
Primul lucru pe care l-am învățat despre marketing a fost nevoia de a pune oamenii în categorii. B2B,...
Actualitate
• 5 min de citit
Autor - Marius MUNTEANU GHIUR Marius MUNTEANU GHIUR
• acum 3 săptămâni
Pot să vând singur. De ce aș apela la un agent imobiliar?
Să publici un anunț imobiliar este astăzi mai simplu ca niciodată. Faci câteva fotografii cu telefonul, scrii o...
Actualitate
• 7 min de citit
Autor - Irina ZACK Irina ZACK
• acum 3 săptămâni
Septembrie, al doilea Revelion al anului
Nu știu cum îl simt alții, dar pentru mine fiecare început de septembrie seamănă cu un al doilea...
Economie
• 6 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.