Asociația Pneumologia are o nouă conducere. Medicii pneumologi preiau coordonarea ONG-ului care sprijină Spitalul TBC Sibiu

Asociația Pneumologia are o nouă conducere. Medicii pneumologi preiau coordonarea ONG-ului care sprijină Spitalul TBC Sibiu

Asociația Pneumologia, organizația non-guvernamentală care susține activitatea Spitalului de Pneumoftiziologie Sibiu, are o nouă conducere. Începând din această lună, asociația este coordonată de doi medici pneumologi din cadrul spitalului: dr. Darius Dăncilă, în funcția de președinte, și dr. Iulia Oaida, vicepreședinte.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Noua echipă de conducere anunță că prioritatea principală rămâne sprijinirea directă a pacienților și îmbunătățirea condițiilor din spital. Obiectivele vizează atragerea de resurse financiare, susținerea dotărilor medicale, dezvoltarea de proiecte care să crească siguranța și confortul pacienților, dar și sprijinirea activității personalului medical. Totodată, asociația va continua proiectele de educație și prevenție în domeniul bolilor respiratorii.

„Asociația Pneumologia trebuie să fie, înainte de toate, un sprijin real și concret pentru pacienții Spitalului de Pneumoftiziologie Sibiu. Vorbim despre condiții de spitalizare, dotări, siguranță și respect pentru pacienți. Ca medic, văd zilnic cât de mult contează nu doar tratamentul, ci și mediul în care acesta este oferit. Ne propunem să dezvoltăm proiecte concrete, cu impact pentru pacienți și pentru colegii noștri implicați zilnic în îngrijirea acestora”, a declarat dr. Darius Dăncilă, președintele Asociației Pneumologia.

Dr. Iulia Oaida, în calitate de vicepreședinte, evidențiază nevoia de continuitate și implicare pe termen lung:

„Activitatea Asociației pornește de la nevoile concrete ale pacienților și ale spitalului. Ne dorim să fim un partener activ al spitalului, capabil să răspundă punctual acolo unde există lipsuri sau oportunități de îmbunătățire. În același timp, considerăm important să dezvoltăm și proiecte de informare și prevenție, pentru ca pacienții să ajungă mai repede la medic și să beneficieze de diagnostic și tratament în stadii cât mai favorabile”, spune Dr. Iulia Oaida, vicepreședinte Asociația Pneumologia.

„Implicarea medicilor în conducerea Asociației Pneumologia reprezintă un avantaj major. Aceștia cunosc în detaliu realitatea din spital și nevoile pacienților, iar acest lucru se va reflecta cu siguranță în proiecte bine fundamentate, cu beneficii directe pentru actul medical și pentru condițiile oferite pacienților”, a declarat Cristian Roman, manager Spitalului de Pneumoftiziologie Sibiu.

Înființată în 2011, Asociația Pneumologia face apel la comunitate pentru a susține în continuare activitatea spitalului. Cetățenii pot direcționa 3,5% din impozitul pe venit către asociație, prin completarea formularului 230, sau pot contribui prin donații și sponsorizări. De-a lungul anilor, ONG-ul a sprijinit spitalul cu aparatură și echipamente medicale care au contribuit la îmbunătățirea actului medical pentru pacienții cu afecțiuni pulmonare.

Imagine intercalată
Imagine intercalată
Autor - Ștefania VESA
28 ianuarie 2026 la 15:08
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Adrian POPESCU Adrian POPESCU
• acum 55 minute
Darius Hulea, filigranul care respiră în sala Galeriei UAP
Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Mihai POPA Mihai POPA
• acum 1 oră
Ziua Mondială a Pneumoniei | Spitalul TBC: Aproape 2.500 de pacienți tratați anul acesta
Spitalul de Pneumoftiziologie din Sibiu a transmis astăzi printr-un comunicat de presă detalii cu privire la numărul de...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 1 oră
Din Italia, prin Liban și India, la Sibiu | Deborah Faoro a căutat un om și a găsit o țară
Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
• 9 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 11 ore
Măgura ajunge la cinci meciuri consecutive fără înfrângere. Victorie la diferenţă de 10 goluri, la Giarmata
Echipa din Cisnădie a câştigat cu 38-28 în deplasarea din Banat. Măgura are patru victorii în ultimele cinci...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 12 ore
Accident pe șantierul autostrăzii Sibiu-Pitești, în zona Boița. Trei bărbați au ajuns la spital
Trei bărbați au ajuns la spital, miercuri seara, după ce autoturismul în care se aflau s-a răsturnat pe...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 13 ore
Amical de gală pentru ”călăreţii roşii” cu vicecampioana ”U” Cluj
Profitând de ”fereastra” pentru acţiunile echipelor naţionale luată de primele două eşaloane din România, echipa CSC Şelimbăr va...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Răzvan NEGRU Răzvan NEGRU
• acum 15 ore
Împărați, prinți și generali sub același acoperiș. Biserica în care „Ochiul lui Dumnezeu” este văzut ca simbol francmasonic: „Nimic mai fals!”
Au trecut 300 de ani de când a fost pusă piatra de temelie a Bisericii „Sfânta Treime” din...
Actualitate
• 5 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
• acum 16 ore
MARPOD: Analize medicale gratuite pentru adulți și copii
În data de 10 decembrie 2026, la Căminul Cultural Marpod, se vor efectua analize medicale gratuite, în baza...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
• acum 16 ore
COPȘA MICĂ: Autoritățile locale luptă împotriva deșeurilor aruncate în locuri neamenajate
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 16 ore
VIDEO | CNAIR a simulat un accident cu două vehicule în flăcări în tunelul Momaia de pe Autostrada Sibiu–Pitești
Un exercițiu complex de intervenție în situații de urgență a avut loc astăzi în tunelul Momaia, de pe...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
• acum 17 ore
VALEA VIILOR: Festivalul „Marțian Negrea” a adunat comunitatea laolaltă
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
• 6 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
• acum 17 ore
11 noiembrie, Ziua Veteranilor din Teatrele de Operații | La Sibiu, zeci de participanți la misiuni în Afganistan, Irak, Africa sau Balcani fac parte din Clubul Veteranilor
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
• 15 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.