Sibiul, vizat pentru extinderea primei rețele naționale de școli private din România, în 2026

Sibiul, vizat pentru extinderea primei rețele naționale de școli private din România, în 2026

Romania Education Alliance (REA) și-a fixat direcțiile strategice pentru 2026, iar pe lista de priorități se află extinderea în Sibiu a rețelei sale naționale de școli private.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

REA se află în discuții avansate cu instituții educaționale din afara Bucureștiului și a zonei Ilfov. Strategia pentru 2026 prevede extinderea în marile centre universitare, iar Sibiul este inclus pe lista orașelor cu potențial ridicat pentru dezvoltarea educației private.

REA vizează școli private cu minimum 300 de elevi, rezultate operaționale solide și echipe de conducere orientate către dezvoltare, care-i împărtășesc viziunea privind educația centrată pe elev și standardele academice internaționale.

Pentru 2026, pachetul investițional este estimat la peste zece milioane de euro și va fi direcționat către extinderea și modernizarea campusurilor școlilor membre, dotări tehnologice de ultimă generație, programe educaționale inovatoare pentru elevi și programe avansate de formare pentru cadrele didactice. Pe termen mediu, REA vizează integrarea a peste 15 școli private din marile centre urbane ale țării și atingerea unui total de aproximativ 5.000 de elevi în rețea.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

„Am demonstrat că putem susține școlile private să crească, să investească în infrastructură modernă și să le ofere elevilor un parcurs educațional aliniat celor mai exigente standarde internaționale, păstrând identitatea fiecărei comunități școlare”, spune Anca Macovei Vlăsceanu, co-fondator & CEO Romania Education Alliance.

Bilanț după primul an: rețea de peste 1.000 de elevi

REA a fost fondată, în 2024, de Anca și Dan Macovei Vlăsceanu, împreună cu fondul de investiții Morphosis Capital. Este o platformă de scalare, investiții și dezvoltare operațională în educația privată. În 2024 și 2025, au aderat Mark Twain International School și Little London International Academy, două instituții de referință în educația privată, cu cinci campusuri școlare în București și Ilfov.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

După primul an de funcționare, REA include peste 1.000 de elevi, de la grădiniță la liceu, în școlile membre. Modelul educațional promovat de REA îmbină curricula națională acreditată de Ministerul Educației cu programe internaționale ca International Baccalaureate Continuum și Cambridge International Education, iar elevii au parte de un parcurs integrat și recunoscut internațional. Peste 65 la sută dintre elevii din clasele terminale ale școlilor membre REA au fost admiși la universități internaționale de elită. Ceilalți studiază în universități din România.

Aderarea la REA le oferă grupurilor educaționale private acces la capital de creștere, investiții în infrastructură, campusuri moderne, know-how operațional și suport în managementul academic, financiar și administrativ. Rețeaua oferă sprijin pentru acreditări și evaluări, facilitează modernizarea curriculei și creează o comunitate profesională în care profesorii și liderii educaționali colaborează, fac schimb de bune practici și dezvoltă împreună noi programe educaționale ce sprijină și potențează elevii pe traseul preuniversitar.

Autor - Mihai POPA
27 ianuarie 2026 la 08:47
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 3 zile
Sală de sport nouă și două terenuri, la Școala „Radu Selejan” din Sibiu. Lucrările au fost scoase la licitație
Primăria Sibiu a lansat licitația pentru construirea unei săli de sport, amenajarea curții și realizarea unor terenuri sportive...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 4 zile
Facultatea de Inginerie intră în șantier. Acces limitat pentru studenți, apoi închidere completă
Studenții Facultății de Inginerie vor avea acces, în perioada următoare, doar în anumite spații ale clădirii. Până la...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 4 zile
Noua față a Facultății de Științe din Sibiu. Sorin Radu: „O parte din taxele studenților se regăsesc aici”
Clădirea-monument de pe strada Dr. Ion Rațiu are trei săli de curs, trei săli de seminar, 11 laboratoare,...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 4 zile
Căminul de Teologie, modernizat de Mitropolia Ardealului, intră în administrarea ULBS
Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu își extinde și modernizează infrastructura de cazare pentru studenți. Una dintre noutățile noului...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 5 zile
Sute de exemplare de ciuperci, expuse la Muzeul de Istorie Naturală din Sibiu. Expoziția poate fi vizitată în octombrie
Muzeul de Istorie Naturală din Sibiu va găzdui, în perioada 2–31 octombrie, o expoziție dedicată diversității fungice specifice...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 5 zile
Nocturna Bibliotecii ASTRA 2026: filme, jocuri, robotică, povești și muzică până seara târziu
Biblioteca Județeană ASTRA Sibiu își ține porțile deschise până seara târziu, vineri, 2 octombrie, cu ocazia Nocturnei Bibliotecilor...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 5 zile
Ministerul Culturii pune la bătaie 1,8 milioane de lei pentru proiecte culturale. Organizațiile independente din Sibiu pot aplica până pe 2 octombrie
Ministerul Culturii lansează marți, 29 septembrie, cea de-a doua sesiune a apelului de proiecte destinat sectorului cultural independent,...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 6 zile
Aproape 700 de tineri au participat la Ziua Tinerilor din mediul rural, la Rășinari
Aproximativ 700 de tineri au participat la cea de-a XIII-a ediție a evenimentului „Ziua Tinerilor din mediul rural”,...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 6 zile
Recomandarea săptămânii | Gabriel Hasmațuchi: „Romanul adolescentului miop”
Poet, eseist și conferențiar universitar dr. la Facultatea de Științe Socio-Umane a Universității „Lucian Blaga” din Sibiu, Gabriel...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 6 zile
„Ecologia Sinelui: Deconstrucția Filtrelor”, ultima întâlnire din cadrul ROCRED Sibiu 3.0
Ultimul eveniment din cadrul proiectului ROCRED Sibiu 3.0 va avea loc luni, 28 septembrie, la Liceul de Artă...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 1 săptămână
Peste 100 de elevi din Abrud au descoperit poveștile aurului din Apuseni la Muzeul ASTRA
Peste 100 de elevi de la un liceu din Abrud au vizitat Muzeul ASTRA și au parcurs circuitul...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 1 săptămână
„Pubertatea în echilibru”, atelier pentru copii despre emoții, schimbări și autocunoaștere, la Sibiu
Copiii cu vârste între 10 și 14 ani au participat sâmbătă, 26 septembrie, la primul atelier din cadrul...
Actualitate
• 2 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.