Cenaclul „Flacăra” la Sibiu – sau cum îşi luau tinerii porţia de libertate la o manifestare, teoretic, comunistă

Cenaclul „Flacăra” a fost un fenomen atât muzical şi artistic, cât şi social. Chiar dacă se spun acum vrute şi nevrute (mai mult nevrute) despre el, iniţial nu s-a dorit a fost vorba de vreo frondă la adresa regimului, de un fel de rezistenţă-disidenţă prin cultură, de o manifestare 100 la sută periculoasă pentru regimul comunist ceauşist. Asta cel puţin ca intenţie.

Acum, la peste 40 de ani de la perioada de maxim impact a fenomenului, realizezi, de fapt, că scopul iniţial, acela de îndoctrinare a tineretului cu un comunism „pe stil nou”, scos din înţepeneala dogmatismului, a fost deturnat complet atât de către „target” – tinerii, care au făcut din „cenaclu” o tribună şi un loc unde libertatea de gândire şi manifestare a primat în defavoarea creerii „omului nou”, cât şi de organizatori, care, sub paravanul spiritului revoluţionar tineresc, se apucau să critice defectele regimului în faţa a zeci de mii de oameni.

Un prieten îmi spunea că Cenaclul a fost un fel de Woodstock românesc. Aş spune că a fost ceva mai complex. Social, ca durată, ca mesaj, ca ofertă culturală şi muzicală. Plus că nu poţi pune semnul egal între revolta unui tineret îmbuibat şi cea a unui tineret deja sătul de dictatură, de lipsuri şi de cenzură care era însetat de libertate.

În turneele sale maraton prin ţară, Cenaclul „Flacăra” a venit şi la Sibiu. Timp de zece ani, între 1975 şi 1985, două generaţii de tineri s-au căutat şi, uneori, s-au regăsit în cântecele şi poeziile cenaclului „tineretului revoluţionar”

Perioada romantică a începuturilor

Primul nucleu, de fapt, un precursor a ceea ce va deveni Cenaclul „Flacăra”, a fost, oficial recunoscut, un anume „Club B”, înfiinţat în mai 1972 la Teatrul „Lucia Sturza Bulandra” din Bucureşti, de actorul Florian Pittiş şi jurnalistul George Stanca. Naşterea oficială a Cenaclului „Flacăra” are loc în seara zilei de 17 septembrie 1973, cu prima „şedinţă” într-o sală (60 de locuri) din incinta Casei de Cultură a Sectorului 1 din Bucureşti.

Membrii cenaclului erau, după cum spune George Arion, în acelaşi almanah, „o trupă care se compune din poeţi, cîntăreţi, actori şi plasticieni, ce se dăruie în fiecare şedinţă, absolut dezinteresat, cu tot ce au mai bun în ei”. În 1979, apare, tot în Almanahul „Flacăra”, sub semnătura lui George Arion, „modul de funcţionare” a Cenaclului Flacăra.

Cenaclul propaga „o artă care să însufleţească masele, şi nu să fie contemplată cu placiditate din fotoliu”. „Arta de tipul celei promovate de cenaclul Flacăra încearcă să demonstreze că tot ce se petrece pe scenă este absolut legat de fiecare spectator din sală, că între interpreţi şi public a dispărut orice barieră, că adevărurile rostite acolo îi angajează în mod responsabil, grav, pe toţi cei prezenţi, care sunt nu numai receptori sau numai creatori, ci şi una şi alta”.

Şi, tot aşa, din aproape în aproape, din turneu în turneu, din localitate în localitate, Cenaclul Flacăra se putea lăuda că în 1984, anul de vârf al lui, a avut 1.748.500 de spectatori, că durata totală a spectacolelor a fost de 1.535 de ore, cu o medie orară per spectacol de cinci ore şi 50 de minute. Tot în 1984 s-a depăşit numărul de 6.000.000 de spectatori ca total al acestora, de la înfiinţarea cenaclului. Media de spectatori pe fiecare manifestările: 6.648. Recordul de audienţă pe 1984 a fost atins la Timişoara, pe 30 iunie 1984: 35.000 de spectatori. Per total, conform Wikipedia, Cenaclul a susţinut, de la înfiinţare până la desfiinţare, 1.615 spectacole.

Este perioada când Cenaclul „Flacăra” devenise deja incomod. Păunescu era deja perceput ca o concurenţă la Ceauşescu (mai ales că i se scanda numele în timpul spectacolelor), criticile la adresa sistemului deveniseră prea vehemente, show-ul deja era prea occidentalizat, prea „de masă”. Pentru a se contracara influenţa Cenaclului Flacăra asupra tinerilor, regimul ceauşist a inventat chiar şi o concurenţă: „Serbările Scînteii Tineretului”, cam pe acelaşi calapod (partid, poezie, spectacol, muzică, dans) conduse tot de un poet, Lucian Avramescu. Dar nu au avut acelaşi impact.

Cenaclul „Flacăra” se termină brusc în 15 iunie 1985, în urma unui accident-incident la un spectacol susţinut pe Stadionul Municipal din Ploieşti, soldat chiar cu morţi şi răniţi. Probabil spre sigur că asta se şi aştepta pentru ca manifestarea să fie pusă la index şi interzisă, lucru petrecut deja a doua zi, pe 16 iunie 1985. Adrian Păunescu este trimis şi el „la munca de jos”, fiind destituit din funcţia de redactor-şef al publicaţiilor „Flacăra” şi mutat la „Contemporanul”.

După 1990, s-a mai încercat o revitalizare, de data aceasta sub numele de Cenaclul „Totuşi, iubirea”, dar nu a avut amploarea celui original. Totuşi, acum, Cenaclul „Flacăra” încă este funcţional şi susţine spectacole şi turnee, de data aceasta sub coordonarea fiului poetului, Andrei Păunescu.

Foto: Tribuna Sibiului (digitalizare Ziarele Arcanum)

Cenaclul şi Sibiul. Începuturile

„Idila” dintre Cenaclul „Flacăra” şi Sibiu a durat zece ani, din 1975 până în 1985. La început sfios, cu articole elogioase în presă, apoi, cu cât succesul la public creştea, referirile pozitive la cenaclu se reduceau doar la anunţuri privind data, ora şi locul spectacolelor.

Prima „descălecare” la Sibiu a cenaclului păunescian a fost pe 24 noiembrie 1974, la Casa de Cultură a Sindicatelor. Au fost două spectacole, unul la ora 16, celălalt la 19,30. Playlist-ul conţinea nume cu rezonanţă ale folkului anilor ’70, şi nu doar ale folkului: Tudor Gheorghe, Florian Pittiş, Dumitru Fărcaş, Mircea Vintilă, Anda Călugăreanu, Dan Chebac, Evandro Rossetti, Adriana Ausch, Adrian Ivaniţchi, Valeriu Sterian, Mihai Stan, Nicu Alifantis şi Romeo Ghiur.

În acelaşi an, pe 21 decembrie, Cenaclul revine la Sibiu, de data asta într-un spaţiu mult mai strâmt: în „Sala Armatei din str. Ştefan cel Mare”, de la ora 20, cu ediţia a IV-a a „Festivalului de iarnă”. La ora 16, în acelaşi loc, se organiza „Cenaclul Flacăra”, pentru elevi.

Cenaclul „Flacăra” se întoarce după un an la Sibiu, pe 14 mai, la Teatrul de Vară din Parcul Tineretului (sau, în caz de timp nefavorabil, la „Independenţa”). La Clubul „Independenţa” revine pe 14 iunie, iar pe 2 septembrie va „năşi”, la Casa de Cultură, un „pui” local al său, „Cenaclul judeţean al tineretului revoluţionar Sibiu” (asupra căruia vom mai reveni). Prezenţi au fost Adrian Păunescu, Marcela Saftiuc, Evandro Rosetti, Doru Stănculescu, Florian Pitiş, Mihail Stan şi Sorin Minghiat.

În 1977, spectacolele cenaclului Flacăra au avut un caracter umanitar. Banii strânşi de pe bilete au fost vărsaţi în ceea ce era numit „Fondul Omeniei”, pentru ajutorarea victimelor cutremurului de la 4 martie. Astfel, încasările din urma spectacolelor de pe 19 martie de la Clubul „Independenţa” din Sibiu şi casa de Cultură a Sindicatelor din Mediaş, erau donate „Contului 1977 – ajutoare sinistraţi cutremur”.

De la tăcere la un turneu dedicat Sibiului

Cîţiva ani, nu s-a mai pomenit nimic despre vreun spectacol al Cenaclului Flacăra pe la Sibiu, deşi acea structură culturală era în plină dezvoltare şi ascensiune. Doar o prezenţă tangenţială, la modul „o serie de folkişti consacraţi de la cenaclul „Flacăra“ al tineretului revoluţionar” este menţionată la ediţia a IV-a a festivalului de muzică folk şi poezie patriotică de la Mediaş, din 14 decembrie.

Foto: Tribuna Sibiului (digitalizare Ziarele Arcanum)

Până în 1982 se lasă liniştea, o linişte care prevestea un eveniment-mamut: Turneul cenaclului Flacăra în tot judeţul. Din iulie până în decembrie, a fost plin de folkişti şi de spectacole. Apare şi o nouă denumire „în paralel” a cenaclului: „Cenaclul Flacăra al Uniunii Tineretului Comunist”

Pe 1 şi 2 iulie, se anunţau, pentru vineri şi sâmbătă (3 şi 4 iulie) două spectacole, „de muzică şi poezie”, de la ora 20, la Casa de Cultură a Sindicatelor. Este posibil ca secvenţe din acestea să fi apărut şi în filmul documentar-muzical „Cenaclul Flacăra. Te salut, generaţie-n blugi”.

Pe 27 august, se anunţa că cenaclul „va fi din nou oaspete al judeţului nostru, timp de 11 zile, începînd cu data de 28 august” cu spectacole la Sibiu (28 august, 3 şi 7 septembrie), Sălişte (29 august, la Tabăra de sculptură din Poiana Soarelui), Agnita (30 august), Mârşa şi Avrig (31 august), Mediaş (1 şi 2 septembrie) Copşa Mică (4 septembrie), Jina (5 septembrie) şi, Răşinari (6 septembrie). Biletele se puteau cumpăra de la secretarii U.T.C. din întreprinderi şi instituţii, cluburile tineretului şi de la casele de cultură.

La Sibiu, spectacolele au fost pe stadionul „Voinţa” (3 septembrie) şi „Şoimii” – acum Municipal (5 septembrie). La Răşinari, spectacolul a avut loc de la ora 9, în aceeaşi zi, în zona Curmăturii. Cu această ocazie, Adrian Păunescu a compus şi o poezie dedicată judeţului nostru, „De drag de Sibiu”.Anul 1982 se încheia cu alte două spectacole, la Casa de Cultură, pe 18 decembrie de la ora 18 (decalate de la ora 16).

Locuri unde a concertat Cenaclul Flacăra: Teatrul de Vară din Parcul Tineretului – băncile
Foto: Dumitru CHISELIŢĂ

1983 debutul perioadei (anonime oficial) de succes pe stadioane

Aşa cum spuneam la început, perioada cu cel mai mare succes la public a Cenaclului „Flacăra”, anii 1983-1985, a fost aruncată în anonimat în materie de mediatizare, cel puţin pe plan local-judeţean. În afară de anunţurile că „va avea loc”, niciun gazetar nu a mai îndrăznit să „ia pulsul” evenimentului.

În 1983, cenaclul „lui Păunescu” era prezent la Sibiu, pe 2 iunie, de la ora 8, „la stadionul din parcul „Sub Arini”, după meciul amical dintre Şoimii I.P.A. şi Dinamo Bucureşti. Se reîntorcea la Sibiu, tot pe Şoimii/ Municipal, pe 23 iunie (ora 20) şi într-un turneu prin judeţ, la Mârşa (20 iunie, ora 18), Dumbrăveni (21 iunie, ora 20), Mediaş (22 iunie, ora 20, pe stadionul Gaz Metan), Agnita (24 iunie, ora 20) şi Sălişte (26 iunie, ora 12).

O cronică a turneului sibian a apărut în revista Flacăra din 1 iulie 1983, sub titlul „Lîngă Sibiu, lîngă Sibiu, prin lunci”. De aici aflăm că la Dumbrăveni, spectacolul a fost unul „combinat”, din cauza vremii. O parte a avut loc pe stadion, apoi, din cauza unei furtuni, mutat pe repede înainte la Casa de Cultură, fără sonorizare, doar aşa, live, pe răcoare şi cu lumina disponibilă. La Mediaş, spectacolele au durat şase ore în prima seară şi cinci ore şi 50 de minute în a doua, descrise ca „o seară minunată la Mediaş care pare de nedepăşit”. Publicul striga, în prima seară, „Noi avem de voi nevoie/Ahoe!“ şi „Forţa Flacăra/Tu eşti tinereţea mea“. Au fost prezenţi, în total, 18.000 de spectatori în cele două spectacole din Mediaş, 5.000 Ia Mârşa şi 35.000 în cele două spectacole de la Sibiu.

La Mârşa, „cenaclul” a durat „doar” șase ore şi 15 minute. Un element mişcător al spectacolului a fost prezenţa unui tânăr invalid, care l-a impresionat aşa de puternic pe Adrian Păunescu încât i-a compus o poezie pe care a recitat-o plângând. Poezia se numeşte „Lui Radu Moldovan”.

La Sibiu, s-a spart norma la durata unui spectacol, șapte ore şi șapte minute, pe 26 iunie. S-a spart norma şi la numărul de spectatori, 35.000. Primul spectacol a fost sub aşteptări, dar al doilea a recuperat din plin. „Fie ca acest spectacol să se desfăşoare sub semnul dragostei noastre faţă de ţară, faţă de conducătorul ei neobosit, tovarăşul Nicolae Ceauşescu. Trăiască pacea mondială!”, se declara atunci.

Turneul a marcat reapariţia lui „Iris”, cu Minculescu vocal, primul turneu al uitatei acum trupe „Acropolis” din Galaţi şi prezenţa şahistei – mare maestru internaţional Margareta Mureşan, care a ţinut un simultan la opt mese. Cronicile de spectacol din Flacăra au fost scrise – un lucru interesant – nu de jurnalişti consacraţi, ci de solistul folkist Ducu Bertzi.

Locuri unde a concertat Cenaclul Flacăra: Teatrul de Vară din Parcul Tineretului – scena
Foto: Dumitru CHISELIŢĂ

1984 – Maximul gloriei

1984 a fost un an plin şi pentru Cenaclu, şi pentru prezenţa sa la noi. Pe 24 martie, era la Sibiu, pe stadion, pe 26 martie la Mediaş, la Casa de cultură şi pe 27 la Cisnădie, tot la Casa de cultură a Sindicatelor. Se reîntoarce în septembrie, când, pe 25, concerta pe stadion la Mârşa, pe 25 pe stadionul „Gazului” la Mediaş, pe 26 la Sibiu, tot pe stadion. După două luni revin, Cenaclul Flacăra prezentând spectacole la Sibiu, pe stadion, pe 29 noiembrie, orele 17, şi pe 30 noiembrie, pe stadion, la Mediaş, de la ora 17.

O cronică a spectacolelor din septembrie o face acelaşi (inegalabil) Ducu Bertzi, în aceeaşi revistă „Flacăra”. Sub un titlu idiot, „Generaţia Congresului al IX-Iea cîntînd în atmosfera primenitoare ce premerge Congresul al XII-lea”, aflăm, totuşi, informaţii interesante. În topul atmosferei spectacolelor, primează Sibiul cu „excelentă”, „bună, uneori foarte bună” la Mediaş şi „bună, în general, mai slabă în ultima parte, la Mîrşa”, unde a şi plouat. Număr de spectatori: 20.000 la Sibiu, 15.000 la Mediaş şi 5.000 la Mârşa.

La Mârşa se pare că nu au nimerit-o de data asta. Ploaie în cinci reprize, apoi vânt şi altă ploaie. S-a luat şi curentul, apoi spectacolu a fost stricat tocmai de public, pentru că „străduinţa noastră şi a oamenilor buni din stadion nu a reuşit să acopere In totalitate efectele zilei de salariu”. Concluzia a fost una brută şi clară: „probabil că nu-i vom mai deranja pe aceşti oameni”.

La Sibiu a fost tot ploaie, dar „o seară mare”. S-a scandat „pace” când a cântat Gil Ioniţă, publicul cerea insistent ca pe scenă să apară trupa „Totuşi”. Fraţii Stoiţă din Gura Râului au adus un porumbel alb şi cereau să se cânte „O şansă păcii” (versiunea românească a lui „Give Peace a Chance” a lui John Lennon). Agitatorii UTC din public îşi fac bine treaba, pentru că „În Sibiul care de-a lungul timpurilor a adăpostit între zidurile cetăţii sale, în frăţietate, atîţia oameni adevăraţi, a sunat mai puternic ca oriunde „Colindul pentru preşedintele țării””.

Spectacolul din 1984, de la Sibiu, se pare că a fost cel mai reuşit din toată relaţia oraşului nostru cu structura poetico-muzicalo-propagandistică a lui Adrian Păunescu. În acest turneu, ca noutăţi în materie de prezenţă pe scenă, s-au marcat (şi uneori remarcat), Simona Lăpădat, loan Cerchezan, Elek Laszlo şi Olimpia Popa Matei la Mediaş. La Sibiu au prestat „Riff”-ul (cu Marian Hrumuzache vocal) şi trupa „Autostop”, (într-o componenţă interesantă şi neştiută de mine: Nuni Dolan, Adi Corlaciu, Tică Lăcătuş şi Marius Aftenie), grupul „Brukenthal”, Gabriela Gîrlonţa şi Corul Universităţii din Sibiu, cu solistul Vasile Iacob.

În noiembrie, un nou spectacol, şi acesta bine primit, în turneul Cenaclului Flacăra închinat Congresului al XIII-lea al Partidului Comunist Român. La Sibiu, lume nu multă faţă de alte dăţi: doar 10.000 de oameni, dar spectacolul începuse cu 50. Era frig, de la minus 8 grade ajungându-se la minus 14 grade. Cântă trupele „Pro Musica”, „Kripton” şi „Flapo”. Se scandează „România, România”. Se ia curentul. Dar pana (accidentală sau poate nu) „prilejuieşte crearea unei atmosfere extraordinare”, pentru că se improvizează nişte lumini de scenă cu ajutorul farurilor de la maşini. Sibienii au căzut cu tronc cenacliştilor lui Adrian Păunescu însuşi, ei fiind caracterizaţi ca oameni cu „frumuseţe sufletească şi sete de cultură arătată printr-o manifestare civilizată, de mare bun simţ”. Spectacolul a fost socotit de autorii articolului, Constantin Dragomir şi Pompiliu Dumitrescu, drept „cea mai frumoasă întîlnire cu publicul sibian”

Locuri unde a concertat Cenaclul Flacăra: Stadionul „Şoimii/ Municipal”

1985 este anul căderii aproape oficiale în dizgraţie, iar asta se vede şi din modul de mediatizare a spectacolelor organizate de Cenaclul „Flacăra”. Doar un anunţ, de câteva rânduri, care informa telegrafic, pe 7 aprilie, că „În zilele de 11 şi 12 aprilie a.c., de la ora 17, pe stadioanele din Mediaş şi, respectiv, Sibiu, vor avea loc noi întîlniri ale publicului din judeţul nostru cu membrii cenaclului <Flacăra> al tineretului revoluţionar, organizat de C.C. al U.T.C. şi revista <Flacăra>, condus de poetul Adrian Păunescu”.

După această dată, referirile la acest eveniment cultural ori au dispărut complet, ori, după 1990, erau prezente doar la nivel critic. Apoi Cenaclul „Flacăra” a dispărut complet şi din viaţa, şi din memoria românilor, rămânând doar pentru o amintire nostalgică a tinereţii.

Un fel de epilog. A fost bun sau rău?

Să judeci cenaclul Flacăra la modul unilateral ar fi cea mai mare eroare. Da, atunci mi se părea, mie şi multora, o nouă aflare în treabă comunistă, un mod mai aparte de a face reclamă partidului şi lui Ceauşescu. Numai că doar aşa puteai intra atunci pe piaţă: călare pe partid. La fel, cenaclul a lansat o generaţie întreagă de interpreţi, de folk şi rock, care, altfel, ar fi fost doar nişte ilustre staruri locale sau judeţene. Multe nume s-au format ori s-au promovat la Cenaclul „Flacăra”, asta dacă ne referim la cei cunoscuţi.

Cenaclul Flacăra a reuşit să ofere tinerilor de atunci o muzică mai apropiată de ei şi să le insufle patriotismul (chiar dacă, uneori, prin cântece telenovelist-patetice), dorinţa de a fi liberi şi reuşind spre zero să îi îndoctrineze politic şi să facă din ei ce se dorea. Cât despre titulatura cu tineretul „revoluţionar”, ca o coincidenţă, tocmai acest tineret a fost cel care a făcut Revoluţia din 1989.

Chiar dacă era, în ultima perioadă, un spectacol centrat în jurul personalităţii lui Adrian Păunescu, nu se poate comenta nimic defavorabil despre calitatea muzicii şi a textelor, infinit mai înalte calitativ decât ce avem acum pe piaţă.

Cenaclul „Flacăra” „al tineretului revoluţionar” sau al Uniunii Tineretului Comunist a fost un fenomen unic. Şi cred că nu doar în ţară, ci şi în lume. Mai ales prin deturnarea scopului său, de la o şcoală a socialismului ceauşist la una a libertăţii anti-regim. Şi, să nu exagerăm, distracţia acolo, pe stadioane, era maximă.

Iar faptul că Sibiu a avut, pentru scurt timp, un fel de pui de Cenaclu Flacăra la nivel de judeţ, ne-a umplut de curiozitate.