Nu sunt „cea mai frumoasă stradă din Sibiu”, au farmecul lor, dar de ce ar merge cineva pe jos pe Dobrun, Blaga şi Izvorului?

Bun, acum este o vreme care nu te îndeamnă deloc să mergi pe jos, nici pe cea mai frumoasă, nici pe cea mai urâtă stradă din Sibiu. E iarnă, unde e trotuar e gheaţă, zăpadă sau din amândouă câte ceva, plus că e frig deşi vezi oameni cu capul gol şi în adidaşi. Peisajul la fel de neprietenos, de iarnă urbană, unde sunt copaci nu sunt frunze, ai impresia că totul e alb-negru ca în pozele de le vând unii la bucată pe reţele. Adică un fel de tot ce poate fi mai urât, că iarna la ora diferă complet de cea de la ţară, din imaginile cu peisaje de vis sau din ilustraţiile pentru copii. Dar problema e că nu am mai mers de mult la vânătoare de locuri „inedite”, apoi simţeam nevoia de mişcare şi nu în ultimul rând, dacă îcnepi ceva trebuie să în continui.

Aşa că am făcut fix ca amica lui Patraulea din seria BD care spunea de la fereastră că ea că face trei mări deodată într-o croazieră. Eu am făcut trei străzi deodată. Scuze pentru titlul cam derutant, dar şi străzile pe unde am fost sunt derutante în materie de aspect şi personalitate. Am mers pe o stradă pe care nu te-ai plimba că nu ai motiv, pe una care ar putea fi încadrată simultan în seria de „cele mai frumoase” şi în cealaltă categorie şi una paradoxală, pe care nimeni nu-s-ar plimba dar e foarte circulată, pietonal şi rutier. Vorbesc aici de străzile Dobrun, Lucian Blaga şi Izvorului. Am ales trei pentru că niciuna nu este atât de lungă încât să scriu exclusiv despre ea, plus că ele sunt cam pe aceeaşi linie, ba chiar Blaga se prelungeşte în Izvorului, deci este de fapt aceeaşi stradă. Plus că ele nu sunt aşa de cunoscute, nu apar în vreo ofertă turistică despre fenomenalul Sibiu şi nu văd ce motive ar avea să apară, că turiştii care ajung la Sibiu sunt interesaţi de chestii mai standard din punct de vedere al imaginii. Că nu-ţi poţi face selfie în faţa intrării la Urgenţe, ca să se oftice prietenii la maxim că nu-s şi ei acolo.

Dobrun: o stradă doar pentru cei interesaţi

În mod sigur, pentru majoritatea covârşitoare a sibienilor, numele de Dobrun al străzii nu spune nimic. Nici mie. Înainte, aici nu exista nicio stradă în adevăratul sens al cuvântului. Doar două mari obiective economice: Brutăria militară a garnizoanei, zisă Manutanţa, cu numele rămas aşa încă din secolul trecut şi fabrica de bere „Habermann”. Abia prin anii ’40 apare strada, numită Ilie Măgeanu. Omul a fost săliştean, publicist, poet şi om de afaceri interbelic. A înfiinţat şi ceva ziare literare. Dar pentru că regimului comunist nou instaurat nu i-au plăcut ochii lui Măgeanu pentru că era un exploatator al clasei muncitoare şi al ţărănimii asemenea, numele străzii a fost schimbat în 1948 cu cel al măreţului savant sovietic I.V. Miciurin, un fel de bunic al legumelor şi fructelor modificate genetic, foarte în cărţi şi aproape un superstar în vremea aceea. Orice agricultor român care se respecta, aplica „metodele avansate miciuriniste”, se mergea în URSS la specializare ca să vezi măreţer ealizări şi aşa agricultura românească a luat-o atunci cam anapoda, ea revenindu-şi după renunţarea la aventurile astea politico-biologice. În 1965, când moda pupatului în fund de sovietici dispăruse şi se lucra la înlocuirea ei cu ceva mai neaoş), superstarul curentului „minciurinskaia biologhiia” cedează locul iar strada este denumită Dobrun.

Foto: Dumitru CHISELIŢĂ

Ce e aia Dobrun? Sunt două chestii: răul Dobrun, afluent al Lotrului şi comuna Dobrun din judeţul Olt, cu primar PSD şi consiliu local majoritar tot PSD ci PNL în minoritate. Eu aş miza pe prima variantă, că e mai aproape şi mai la îndemână decât a doua. Asta chiar dacă în ambele cazuri, numele străzii are legătură zero cu Sibiul. Neînsemnând nimic, numele i-a rămas şi după epurarea din anii ’90, căe ra curat din punct de vedere politic. .

Am intrat pe Dobrun dinspre Blocul-Plombă, patinând lejer pe trotuar. Am continuat cu patinatul prin parcarea lui, ca să văd de mai aproape coşul vechii manutanţe „K.u.K. Militär-Dampfbäkerei”, pentru sibieni cunoscută ca „manutanţa militară”; apoi pur şi simplu „manutanţa”, unde se făcea şi de unde cumpărai cea mai bună pâine din oraş dacă prindeai, că se făcea coadă de la 6 dimineaţa iar la ora zece mai găseai nimic.

Foto: Dumitru CHISELIŢĂ

Clădirea manutanţei, chiar dacă trecută în 2011 printr-un incendiu interesant (apropo, au fost prinşi făptaşii?) arată cel puţin din exterior, bine, în urma renovării. Plus că e clasată monument istoric deoarece este „tânără de la 1888”, deci una dintre cele mai vechi fabrici din Sibiu încă rămasă în picioare. În alt corp de clădire al fostei brutării (aia înseamnă de fapt manutanţă, depozit de cereale şi brutărie militară) este restaurantul „Dobrun” (cu terasă), afectat şi el în timpul incendiului dar complet refăcut în 2012. Firma, destul de veche, cu inevitabilul bucătar, spune că aici este cu specific românesc. Restaurantul are pagină web, m-am uitat pe la preţurile băuturilor şi nu am văzut mare diferenţă faţă de terasele acelea cu prelată si umbrele din centru.

Am zis că strada asta e bună de plimbare (cu excepţia locuitorilor ei, care nu se plimbă pe aici decât din necesitate) doar pentru cei interesaţi de patrimoniul industrial vechi. Chiar recunoscut oficial, că pe faţada manutanţei e o plăcuţă care indică faptul că ea este clasată nonument istoric (de categorie B, interes local). Mai e un corp de iluminat destul de vechi pe care îl asociez cu acea coadă la pâine de cu noaptea din vremurile trecute. Un alt coş de fum prezent în peisaj încă mai poartă urme de gloanţe rătăcite din vremea lui 1989.

Foto: Dumitru CHISELIŢĂ

Pe partea opusă a străzii, nimic remarcabil. Avem vizibil spatele unor case de pe Noica, în rest, clădiri care nu-ţi atrag prea mult atenţia, exceptând una, o casă neetajată care are îna coperiş o lucarnă „ochi al Sibiului” cu gura de aerisire ovală, ceva atipic la asemenea detalii. Mai e o casă-bloc din aceea interbelică, etajată dar cu faţada vandalizată la greu cu graffiti. Îmi amintesc că aici prin zonă era, pe vremuri, un depozit de ape minerale foarte bine aprovizionat. Îl regăsesc (adică ce a mai rămas din el) la parterul altei clădiri. De remarcat că unul dintre graffiti-uri este satanist până dincolo (l-am mai văzut pe zidul de pe manejului (unde a fost şters) dar nu ne miră, Sibiul nostru fiind oricum mâzgăleală-friendly.

Foto: Dumitru CHISELIŢĂ

„Platforma industrială” (să nu uităm că aici, în secolul al XIX-lea, era deja marginea Sibiului) ar fi continuat cu vechea fabrică de bere Habermann dacă aceasta nu ar fi fost demolată pe la începutul anilor 2000. Cei mai de vârsta mea îşi amintesc de ea şi de coşul de fum pe care scria „1907”. Din ea au rămas câteva rămăşiţe de ziduri şi alte rămăşiţe ale porţii principale. Prin ea, dacă te strecori pe trotuarul îngust care este îngustat şi mai mult de maşinile parcate, poţi beneficia de o panoramă interesantă a Pieţei Unirii cu Hotelul „Bulevard” în prim plan îndepărtat şi de o parte din strada Cetăţii. Perspectiva e însă „stricată” de acoperişurile chioşcurile din actuala piaţă Habermann, devenită mai nou spaţiu exclusivist şi cu acces interzis. Aici realizezi că ai ajuns la capătul străzii dinspre str. Berăriei şi că ai mai bifat un parcurs.

Concluzie: Dobrun e o stradă nu frumoasă, dar interesantă, principala cauză fiind vechea fabrică cu acel coş „istoric” care în sezonul de ne-iarnă este gazdă pentru o familie de berze. Am putea bifa şi restaurantul, dar, în afară de acestea, nu văd vreun motiv să te plimbi pe aici decât dacă ai neapărat treabă prin zonă şi nu ştiu ce treabă ai putea avea aici. Trotuarele sunt înguste şi ocupate cu maşini parcate. Totuşi, Dobrun are o calitate: e scurtă. Sau suficient de scurtă ca să nu deranjeze. Apropo dacă vreţi să inversaţi aceea de sub poarta lui Habermann, e posibil: Strada se vede superb din parcarea de la 90.

Strada Lucian Blaga, o combinaţie între „cea mai frumoasă” şi de ce ai umbla pe ea”

Ceva mai jos, la propriu, că Berăriei e în pantă, este o stradă care, cu puţin efort şi mai mult trafic pietonal, ar putea candida liniştită la categoria „cea mai frumoasă” sau pe undeva pe aproape. Este strada Lucian Blaga. Înainte se numea strada Joagărului, pentru că probabil spr sigur, acolo se afla un joagăr acţionat de apa pârâului Trinkbach, dar la momentul acesta nu garantez acurateţea 100% a informaţiei. Pe vremea când eram suverani şi alea-alea, strada se numea Lili/Lilly Paneth-Gottlieb (că tot se plângea un cercetător că Sibiul nu se ]ncadrează cu numele de femei la norma de gen a denumirii străzilor). Uite că în vrem,ea tovarăşilor treaba era rezolvată). Doamna Paneth era de fapt o tovarăşă, soţia lui Francisc Paneth care alături de mai înainte pomenitul (când am scris de str Lupaş) dr. Adalbert Kornhauser şi de alţii, a făcut parte dintr-un ghinionist grup de luptători comunişti care s-ar fi ocupat cu „sabotarea maşinii de război hitleriste” dacă nu ar fi fost prinşi şi împuşcaţi. Împuşcaţi fiind, ei au deveni eroi martiri ai clasei muncitoare pentru că religia comunistă avea nevoie şi ea de nişte idoli. Evident că numele nu are legătură cu strada, că familia Paneth locuia în cu totul altă parte. Oricum „filonul” comunist al străzii s-a păstrat aici, ca o continuitate, pentru că strada devenise importantă: aici se afla „Vila lui Nicu”. Care Nicu? Nicu Ceauşescu, prim secretar al Organizaţiei Judeţene PCR Sibiu, fiu şi mitologic posibil moştenitor al tatălui său, Nicolae Ceauşescu. La 1989, vila a fost prăduită de avântul revoluţionar local, servindu-se oricine, că omul era gospodar şi avea destule, adunate „cu sângele şi sudoarea poporului”. Acum strada se numeşte Lucian Blaga şi are aceeaşi legătură cu numele precum avea cu cel anterior. Adică niciuna.

Foto: Dumitru CHISELIŢĂ

Statutul străzii nu mi-e destul de clar. Ştiu că de când o ştiu, era o stradă exclusivistă, unde nu locuia orişicine. Era un fel de „Primăverii” al Sibiului. O zonă elitistă că doar de aia stătea Nicu acolo. La un moment dat, la un capăt avea chiar un indicator cu „fotografiatul interzis”. De ce? Pentru că aici era consulatul german. Nu ştiu dacă mai e (nici nu mă interesează momentan) dar asta însemna că strada devenise „obiectiv” deci trebuia să stai departe de ea, că locul era păzit ca la carte şi conform protocolului. Acum nu am mai văzut indicatorul respectiv, dar oricum am fost mai rezervat cu fotografiile, că nu se ştie, plus că cel puţin două persoane mă priveau ciudat de interesate.

Am zis că era cât pe ce ca Lucian Blaga să fie trecută la categoria „cea mai frumoasă”. O dată, că dacă treceam pe aici vara, nu în ianuarie cu zăpadă şi gheţuş, aveam un peisaj urban ideal. O dată, că strada e plină de copaci, lucru cam rar prin Sibiul-victimă a defrişărilor urbane. Apoi, că este o stradă liniştită. OK, a fost ucis un jandarm acum mulţi ani, dar asta nu îi taie din calităţi şi nu o face mai neliniştită, mai ales că oricum nu se mai ştie nimic despre crima aceea.

Foto: Dumitru CHISELIŢĂ

Intrarea pe stradă nu este una care, ca să zicem aşa, să te dea pe spate. În stânga, cum vii de pe Berăriei, ai Inspectoratul Şcolar Judeţean, fost Liceul Economic, o clădire standard de instituţie socialistă de învăţământ. În stânga, ai un magazin care a rezistat intemperiilor tranziţiei şi ale epocii actuale, ambiţionându-se să rămână deschis: „Lotus de aur”. Dacă mai are destinaţia pe care o ştiu, atunci este singurul magazin alimentar din zonă.

Strada este, ca şi altele, „sabotată” de maşinile parcate pe trotuare iar în sezonul acesta avem ceva suplimentar care să ne încurce: la momentul vizitei mele acolo, zăpada se ambiţiona să nu fie curăţată de pe trotuar, ceea ce mi-a redus consistent viteza de deplasare şi mi-a făcut anumite opinii cu privire la spiritul gospodăresc de pe aici. Da, am înţeles, e o zonă elitistă. Nu e locul aici să te agăţi de detalii minore, ca riscul să cazi în cap. Iar dacă o fani nu e problemă, Urgenţa e ceva mai încolo.

Foto: Dumitru CHISELIŢĂ

Aşa cum am spus, am pozat mai puţin, că cine ştie ce bănuieli mă priveau de după perdele şi e greu să-i explici omului cele două aspecte esenţiale ale situaţiei: una, că are o casă frumoasă care NU a fost construită de el ci de alţii care au fost naţionalizaţi, şi că fiind frumoasă, e interesantă. Şi a doua, că proprietatea lui privată se opreşte unde începe domeniul public, dincoace de poartă. Aşa că eu pot face ce am eu chef atâta timp cât nu tulbur ordinea şi liniştea frumoasă şi publică a „locaţiei” ori nu intervin în viaţa privată a onor proprietarului.

Printre „celebrităţile” locului, pot număra aici vila aceea mansardată, cu terasă şi acoperiş în două ape, din alte timpuri, un fel de mini- Vila Rochus de pe Cristianului. Apoi, cocheta casă cu turnuleţ de zici că e de cetate. Lor li se adaugă o casă masivă,cu „table” la ferestre şi pod mansardat, model foarte des văzut în cartierele vechi de case. Din aceeaşi categorie face şi casa aceea în stil neoromânesc, cu cerdac.

Foto: Dumitru CHISELIŢĂ

La capătul dinstre str. Independenţei, un panou de şantier prins de un copac ne avertizează ceva despre „reabilitare reţea distribuţie apă şi branşamente”. Fix lateral de cafeneaua „Lulu”. Deja mă gândesc cu compasiune la copacii străzii, că nu de alta, dar am fost martorul multor antecedente chiar şi accidentale. Aici mai remarci partea laterală a cafenelei „Lulu.” Deci partea pretendentă la „cea mai frumoasă stradă” începe cu un magazin alimentar şis e termină cu o cafenea.

Partea a doua de stradă Lucian Blaga (la un moment dat era o placă pe care scria „Str. Blaga Lucian”) sare deja în categoria „de ce ar merge cineva pe jos” pe acolo. Bun, iubitorii de chestii vechi şi istorice ar fi atraşi de postul de transformare „vintage” şi de clădirea vechii şcoli de gimnastică, ulterior CSŞ, a cărui curte, mult ciuntită acum, servea la un moment dat ca patinoar orăşenesc. Tot în vechea curte au avut loc şi ceva întruniri ale naziştilor sibieni, în perioada când a fi nazist era un lucru cool.

Foto: Dumitru CHISELIŢĂ

Peste drum, o casă-bloc model interbelic, cu două etaje, plus o „soră a ei” clădire asemănătoare, care pare a avea mai nou balcoanele acoperite. Mai avem pe aici, pe partea aceasta, o casă (nou construită?) unde funcţionează mai multe cabinete medicale şi inevitabilul „spate” al construcţiilor de pe strada învecinată.

Cea mai impunătoare clădire de aici este cea a Facultăţii de Medicină / bibliotecii universitare / facultăţii de ştiinţe socio-umane. Remarc aici existenţa unui anume departament de „asistenţă socială, jurnalism, relaţii publice, sociologie” şi deja gustul în gură mi se schimbă. Că jurnalistica era, pe vremea aia ne-evoluată a anilor 90, o facultate, alături de Litere şi Istorie. Acum a ajuns doar un departament, aproape la stadiul de „şi altele”.

Foto: Dumitru CHISELIŢĂ

Dar să revenim la cum e strada. Sincer, cel puţin până aici, cu excepţia CSŞ şi a transformatorului, nu văd nimic remarcabil, care să merite un periplu aşa, de plăcere Deci partea asta nu e o stradă pe unde te-ai plimba. Cu toate acestea, locul este foarte animat. Pentru că o fi o stradă pe unde nu te-ai plimba, dar trebuie să treci pe aici cu treabă. Mai ales dacă eşti student. Oricum, e o diferenţă enormă faţă de restul de „Lucian Blaga”.

Tot aici ai parte de un paradox pe care îl mai întâlneşti la unele străzi din Sibiu. Deşi tu vezi că e de fapt o singură stradă, totuşi aici sunt două. Pentru că una se termină brusc şi începe alta. Aşa fără vreun ceva care să sugereze că da, până aici e Blaga, dar de la punctul ăsta este alta. Pentru că fără să dea vreun semn de schimbare, strada se transformă în Izvorului.

Concluzie: stradă paradoxală, frumoasă până la un punct, doar utilitară (ca să nu zicem altcumva) de la punctul acela mai încolo. O stradă combinată, par’ial „cea mai frumoasă”, parţial „de ce te-ai plimba pe acolo”. Numai că partea aceea plăcută este cam, cum să zic, distantă. Are linişte, are verdeaţă, are case, curţi, grădini, nu e înghesuită, dar îi lipseşte ceva. Statutul acela de stradă „oficială” încă răzbate prin unele locuri, lucru care, sincer, nu te prea atrage. Dar, dacă vrei să te plimbi printr-un loc aparte, merită o tură pe acolo. Numai sî fie în august sau septembrie, nu acum. Poate aşa se mai obişnuiesc şi locuitorii cu figuri noi prin zonă. Apropo, nu sun garaje pe acolo? Că ar fi mult mai plăcut ca strada să fie mai eliberată de maşini. Că dacă aş spune că ar fi mai frumos să fie doar pietonală, aş fi înjurat.

Strada Izvorului, locul pe unde nu vrei să te plimbi, dar umbli pe aici de nevoie

Strada Izvorului. I se spune aşa pentru că pe vremuri nu prea îndepărtate, pe partea unde acum sunt amenajate parcările şi e construit un Super Mamma, curgea Trinkbachul. Curge şi acum, dar este „placat” cu plăci de beton. Denumirea străzii este una „istorică”, în germană sunând ca „strada Izvorului Rece” şi având numele neschimbat pentru că un izvor e un izvor ori sub capitalişti, ori sub comunişti ori sub europenişti.

Foto: Dumitru CHISELIŢĂ

De ce te-ai plimba pe aici? Ai destule motive să NU o faci. Dar, dacă nu ai anumite sensibilităţi, poţi admira clădirea morgii (unde la 1989 era plin de cadavre, spre curiozitatea privitorilor care veneau în număr ciudat de mare să vadă „teroriştii” morţi. Ceva mai încolo ai tot ceva optimist, coşul impunător al crematoriului. Este un element unic în Sibiu şi ca să vă liniştesc, el crematoriul, atunci când funcţiona (şi era subiect de mare scandal pentru locuitorii din zonă) nu ardea oameni ci doar reziduuri sanitare. Care miroseau foarte sanitar. Dacă stai să te gândeşti, ambele au o arhitectură unică şi s-ar plutea să fie pe preferinţele unor pasionaţi, în ciuda destinaţiei lor cam macabre. Tot aici este o clădire care estetic nu spune mare lucru, ba chiar nu se încadrează deloc în peisajuol locului (nu-i bai, nici Facultatea nu reuşeşte asta), dar care are mare succes la public, dar are un succes incontestabil: Polisano.

Foto: Dumitru CHISELIŢĂ

Foto: Dumitru CHISELIŢĂ

Atractivitatea locului mai este suplimentată şi de intrarea la UPU, care este un loc şi el frecventat de multă lume. Pentru ca starea ta de ce a mai rămas din optimism să continue în aceeaşi notă, peste drum de Urgenţă e un magazin de pompe funebre. Dar locul este cumva înseninat de un pasaj cochet, cu scări, care te duce într-o stradă cu nume ciudat: Vârtopu (poate vom ajunge şi pe acolo, de ce nu?).

Foto: Dumitru CHISELIŢĂ

Dacă până acum te întrebi ce cauţi pe aici dacă nu ai treabă, de aici încolo, chiar eşti convins că locul nu e de făcut promenade de plăcere. Peisajul stradal este cât se poate de monoton şi ne-atractiv. Pe o parte, ai spatele de la grădinile caselor de pe Noica, în versiune hibernală. Pe cealaltă, construcţiile anexe ale spitalului (magazii, ateliere, alte chestii) la care cele mai atractive elemente sunt un burlan care curge direct pe trotuar şi un inevitabil graffiti. Apropo, un detaliu pe care abia acum l-am observat: strada asta nu are niciun copac.

Izvorului este foarte circulată, atât pietonal căt şi rutier, graţie unităţilor sanitare care sunt aici. Numai că oamenii aceştia ai locului nu se plimbă. Nici măcar nu ar dori să fie pe aici dar nevoia e nevoie şi nu ai vrea să fii în locul lor pentru că ştii cum e viaţa de şi din spital. Apropo, trotuarul nu era curăţat deloc. Probabil aşa se mai pot aduce clienţi ca să nu facă Urgenţele os mort, că şi aşa acolo e aşa de pustiu, de nu ai loc pe scaune.

Foto: Dumitru CHISELIŢĂ

Concluzie: NU. Pe aici chiar nu îţi vine să te plimbi decât în viteză sau doar dacă ai treabă.

Izvorului nu e o stradă prietenoasă, iar cine vine pe aici nu vine din plăcere, ci de nevoie. Eu, de exemplu m-am simţit ca un intrus şi aproape vinovat că sunt singurul care nu are vreo treabă pe aici.. Dar în fine, dacă aveţi idei de deplasare pe aici, nu vă opreşte nimeni să daţi o tură. Şi uite aşa am marcat şi o plimbare „3 în 1” pe interesantele străzi ale oraşului.