Agenția Națională de Integritate (ANI) a constatat abateri privind incompatibilități, conflicte de interese și posibile fapte de natură penală în cazul a 14 persoane – funcționari publici, aleși locali și angajați cu statut special.
Printre persoanele vizate se află și Ioan-AugustinAlbu, funcționar public la Direcția Sanitar-Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Sibiu. Acesta a candidat la alegerile locale din 2024, pentru funcția de consilier local, fără a se suspenda din funcția publică pe perioada campaniei electorale, desfășurată între 10 mai și 8 iunie 2024. El a încălcat prevederile Legii nr. 161/2003 și ale OUG nr. 57/2019.
În categoria incompatibilităților sunt și Daniela Botu, consilier local în comuna Sadova, județul Dolj, Janos Marton, fost consilier local în Zagon, Covasna, Luminița Isărescu, fost agent-șef de poliție la Poliția Municipiului Drăgășani, Sorin Albu, agent-șef de poliție la IPJ Ilfov, Gabriel Albulescu, agent de poliție la Poliția Municipiului Mangalia, Daniel-Mihai Pavel, consilier în Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, Felicia Ancuța Dunca, consilier juridic la Primăria Sectorului 1 București și Daniel Eugen Dobre, funcționar public la Consiliul Județean Ilfov și fost angajat al Primăriei Mogoșoaia.
Două sesizări penale
În ceea ce privește conflictele de interese administrative, ANI a constatat nereguli în activitatea lui Gabriel Popa, primarul comunei Albeștii de Argeș, a Tatianei Mioara Dogaru, consilier local în Dobrești, Argeș, și a lui Florin Hănțăscu, consilier local în Zamostea, Suceava. Agenția a transmis sesizări către organele de urmărire penală în legătură cu Stănică Serea, funcționar public la Primăria Măicănești, Vrancea, și Cristian Miclău, primarul orașului Băile Herculane, Caraș-Severin.
Conform legislației, încălcarea regimului juridic al conflictelor de interese sau al incompatibilităților constituie abatere disciplinară și se sancționează în funcție de statutul funcției deținute. Persoanele aflate în stare de incompatibilitate sunt decăzute din dreptul de a mai ocupa o funcție sau demnitate publică o perioadă de trei ani de la încetarea mandatului sau eliberarea din funcție, inclusiv interdicția de a ocupa aceeași funcție eligibilă în același interval.
Agenția Națională de Integritate arată că își exercită atribuțiile cu respectarea principiilor legalității, imparțialității și dreptului la apărare.
Ovidiu BOICA
Ovidiu BOICA
Dumitru CHISELIȚĂ
Ștefania VESA
Ștefania VESA
Ovidiu BOICA
Ovidiu BOICA
Ștefania VESA
Ovidiu BOICA
Ovidiu BOICA