Foto: Dumitru CHISELIŢĂ
Dacă am început o istorie a pasajelor subterane sibiene „din cele mai vechi timpuri până astăzi”, nu o putem încheia fără ultima realizare, atât cronologic cât şi ca loc în top: pasajul care leagă cumva gara de strada şi cartierul Lupeni. Probabil este una dintre cele mai criticate şi mai detestate construcţii din Sibiu. Ce-i drept, e util, dar ţi-e peste mână (sau peste picior) să-l utilizezi. Estetica sa nu o poţi comenta pentru că aproape nu există aşa ceva. Dacă vii dinspre Lupeni, arată înspăimântător, iar dacă vii dinsăre gară, nu ştii că există. Acestea şi alte aspecte şi „calităţi” ale pasajului subteran de la Lupeni, vom căuta să le dezvăluim, în cele ce urmează.
„La barieră”, trecerea de nivel de dinaintea pasajului
Pare incredibil, dar zicala aceea cu „înainte era mai bine” pare a veni ca o mănuşă aici, la intersecţia dintre străzile Lupeni, Şerpuită şi Moara de Scoarţă, loc care îl putem numi oricând „centrul istoric” al zonei de dincolo de calea ferată. Ca să ajungi „în oraş” (cei de la periferie se socoteau autonomi, în afara oraşului) era simplu. De aici, din intersecţie, mergeai înainte, pe la trecerea de nivel cu bariere acţionate manual, printr-un decor industrial interbelic de filme cu comisarul Miclovan: magazii vechi cu rampe de încărcare pentru vagoane (de unde şi denumirea zonei de „La Rampă”), un post de transformare tip turn, care a rezistat până după 2007, mai multe căi ferate uzinale acum dispărute care duceau pe la fabricile de pe Teclu şi Abatorului, plus o clădire acum demolată a CFR. Ajungeai pe Teclu şi în fosta piaţă a Gării, cu parcul ei cu tot şi cu legendara „Ospătărie” numită „Foamea”. De aici, aveai deschis spre 9 Mai, deci erai „în oraş”. Era un drum care chiar dacă nu îndeplinea ideile actuale de confort pe carosabil, era cel puţin mai scurt faţă de ce e acum, chiar atunci dacă riscai să mai aştepţi pe la bariera închisă, că traficul feroviar era intens.
Pentru pietoni era mult mai simplu. Ei nu aveau nevoie de vreo „facilitate” din aceasta subterană pentru că, oameni de periferie sau navetişti, se descurcau. Dacă bariera era lăsată, treceau pe lângă ea. Dacă, întâmplător, o garnitură de marfă mai bloca accesul spre „dincolo”, treceai liniştit ori prin vagon ori pe sub el cu riscul asumat ori de a ajunge în Triaj, ori să devină exemplu de „aşa nu” ca victimă a nerespectării regulilor de trecere peste calea ferată.
Trecerea aceasta pitorească a fost ucisă, la propriu, odată ce s-a pus în practică „sistematizarea” prin demolare a zonei gării. Se dorea ca în locul caselor vechi, al părculeţelor din zona gării şi al fabricilor de pe Teclu, să se edifice o paranoie din aceea urbanistică tip „victoria socialismului” cu betoane, etaje, blocuri şi bloculeţe. Parţial s-a reuşit. Cel mai bine s-a reuşit blocarea totală a accesului dinspre Lupeni spre Teclu, prin construirea unui bloc gigantic, ca la Bucureşti, care a fost mult timp un fel de hotel de homeleşi amestecat cu loc de jefuit fraieri. Drumul de „La Barieră” a pierit în negura istoriei recente şi puţine urme mai amintesc de el.
Pasajul, un fel de investiţie „secretă”
Deşi am scormonit obositor şi enervant de mult prin presa (digitalizată) a epocii, nu am găsit nicăieri menţionat momentul începerii lucrărilor la actualul pasaj de la Lupeni şi nici momentul dării lui în folosinţă. Ce-i drept, nu se află nici în centru, ca să atragă atenţia, nici în perioada cea mai propice pentru România.
Să zicem că primele semne ar fi fost prin 1980, când cetăţenii din zonă, mai exact unul singur, solicita(u) candidaţilor la funcţia de deputat „de cartier” Maria Vesmaş şi Doina Petică, „să se analizeze la consiliul popular problema pasajului peste calea ferată“. Numai că atunci nici nu era vorba despre ideea vreunui pasaj pe sub linii dar să zicem că astfel a fost confirmată necesitatea existenţei unuia.
Foto: Andrei BUTA/Tribuna
Un semn al faptului că în 1989 se lucra la pasaj este anunţul publicat de către Exploatarea de Gaze Naturale Sibiu pe 19 februarie, în care era vorba despre o întrerupere masivă a furnizării gazului metan, pe 21 februarie, între orele 9 şi 17, din toată zona Lazaret-Lupeni. Cauza: cuplarea unei conducte „de presiune medie şi redusă de gaz metan la traversarea căii ferate din pasajul Lupeni (sl. ns.), Piaţa Gării”. La fel, pe 15 noiembrie acelaşi an, locuitorii de pe str. Moara de Scoarţă se plâng public că sunt „invadaţi” de praf şi de noroi mai ales de când bariera „a fost desfiinţată definitiv”.
Abia în 1990, pe 13 iulie, o imagine realizată de Andrei Buta şi publicată în „Tribuna”, prezintă pasajul în stadiul de „lucru gata”, cu precizarea că a fost dat în folosinţă „recent”: „Recent, în apropierea gării din Sibiu, la capătul str. Lupeni, a fost dat în folosinţă un pasaj subteran, înlesnind trecerea în siguranţă a pietonilor pe sub calea ferată. Astfel vor fi evitate pe viitor numeroasele accidente, petrecute în acest loc”. Dintr-o sesizare cetăţenească făcută cu o zi înainte, pe 12 iulie, aflăm ceva ce ar putea restrânge data dării în folosinţă la nivelul lui februarie 1990: se spune că „a fost dat în folosinţă, de mai bine de 5 luni, pasajul pietonal subteran care face legătura între cartierul de dincolo de gară şi oraş”.
Intenţia, teoretic era bună, dar îmi amintesc că deja existau spărturi în gardul din plăci de beton care scurtau calea, ca să nu mai pomenim de cele trei treceri „clasice” care forţau gardul de pe str Gării.
Treabă proastă încă de la început
Pasajul a fost făcut pe repede înainte şi se vede asta chiar şi acum. Dacă dinspre str. Lupeni accesul mai era cum era, dincolo, spre gară, erai în ţara nimănui. O ieşire te ducea în buruienile de la vechile magazii, alta era mai civilizată: un drum care te ducea spre gară. Pasajul era iniţial neacoperit, iar scurgerile pluviale aşa de prost făcute încât la fiecare ploaie transformau trecerea pietonală în navigaţie. Ca să nu pomenim aici că amplasamentul cam izolat de civilizaţie îl făceau victima tuturor vandalizărilor posibile, plus transformarea lui în pubelă de gunoi şi WC public. Istoria pasajului este de fapt o istorie a sesizărilor privind starea şi neregulile lui.
Prima problemă a fost făcută publică chiar înainte (cu o zi) de mai sus menţionata „atestare documentară”. Pentru că în sesizarea care datează cumva şi luna dării în folosinţă, spune că sistemul de iluminat a fost realizat la nivel de „Dorel”. Existau două „linii” de lămpi cu tuburi de neon, dar „geamurile protectoare ale acestora au fost vopsite complet, împreună cu rama de susţinere, cu o vopsea de culoare închisă, netransparentă, ce nu permite trecerea luminii”.
Istoria pasajului continuă prin sesizările pe adresa lui. La 11 noiembrie 1990 este publicată în Tribuna o scrisoare deschisă a cetăţeanului Mircea Oancea, adresată primăriei, care, dincolo de tonul destul de patetic, tipic perioadei de boom al libertăţii de exprimare, face un portret destul de viu al atmosferei din trecerea „modernă” de pe str Lupeni spre spatele Gării. O redăm aici complet:
„Scrisoare deschisă către Primăria Sibiului
Ca cetăţean care am (ne) norocul să locuiesc în zona străzii Lupeni, trec zilnic prin pasajul pietonal de la fosta barieră C.F.R. În primul rînd, i-aş întreba pe tov. Stanciu, fostul primar, şi tov. Zidaru, fostul prim-vice, ei au fost să vadă ce lucrare „monumentală” au făcut? Dar aceeaşi întrebare o pun şi conducerii actuale a Primăriei. Pentru că, iată – foarte sumar! – cum arată acesta. Cînd plouă mai binişor, pasajul este plin cu apă şi noroi (aşa de bine a fost executată lucrarea!); geamurile de la luminatoare sunt vopsite gri închis, aşa că lumina tuburilor de neon este estompată (dar multe geamuri sunt sparte şi tuburile stricate sau furate); scările de acces la ambele capete nu sunt deloc iluminate; nu mai amintesc de mizeria existentă aici, pentru că n-ar face cineva curăţenie. De aceea propun: construirea unor copertine deasupra scărilor de intrare-ieşire, prevăzute cu corpuri de iluminat; completarea tuburilor neon defecte sau lipsă, înlocuirea geamurilor şi aplicarea unor plase metalice pentru protecţie; şi, bineînţeles, efectuarea permanentă a curăţeniei, întrucît curenţii de aer şi vîntul „alimentează“ pasajul cu hîrtii, praf şi altele. In speranţa că cele de mai sus vor fi luate în considerare şi veţi întreprinde remedierile ce se impun, Cu stimă, Mircea Oancea „.
Problemele traversează ani după ani
Autorităţile au fost aşa de receptive, chiar dacă nu erau aşa de vinovate cel puţin pentru vandalizările cotidiene (spargeri, furturi, loviri, mâzgăleli, atmosfera aceea de WC subteran), încât problema aceasta poate fi urmărită de-a lungul anilor.
Foto: Fred NUSS/Tribuna
În septembrie 1991, lumea se plângea că pasajul „e impracticabil” din cauza apei care bălteşte înăuntru. În 1992 – iulie, aceeaşi problemă: „sunt înfundate canalele şi toţi trecătorii sunt nevoiţi să treacă prin apă înjurînd.”. După doi ani, în iulie 1994, e plin de noroi încât „doar cu picioroange se mai poate trece pe acolo”, iar pe 28 iulie oamenii întreabă „de ce nu se încheie lucrările la pasajul subteran Lupeni, ca să poată fi folosit pentru ceea ce a fost construit?”. Adică starea în care era atunci dădea impresia că este în continuare neterminat şi poate chiar era. În plus, „pasajul este plin de mâl și gunoaie, neiluminat, oamenii trecând tot peste calea ferată şi de acolo, pe-o scară de lemn, peste gardul spre strada Lupeni”.
În 4 ianuarie 1995, un articol-semnal, intitulat „“Baba oarba” la… Sibiu””, reuşeşte, pe lângă faptul că oferă o descriere foarte plastică a condiţiilor – neschimbate – din zonă, să genereze, în sfârşit, o reacţie a autorităţilor, cel puţin la nivel de drept la replică.
Foto: Dumitru CHISELIŢĂ
Articolul redă o scrisoare sosită pe adresa redacţiei a unei locuitoare a zonei, Maria Szasz-Rudolf, din care aflăm că pasajul de la Lupeni e întunecat, oamenii orbecăie prin el, mai calcă într-un (pardon), şi că alternativa ideală este tot cea clasică, prin gard şi prin vagoane, ca în vremurile bune ale barierei. În plus, elita conducătoare a oraşului este pocnită şi la sentiment, doamna Szasz-Rudolf întrebându-se „pe care dintre aceste căi şi-ar sfătui mai-marii municipiului să vină copiii de la şcoală sau soţiile de la serviciu, mai ales după lăsarea întunericului?”, în final invitându-i „pe domnii consilieri să treacă măcar o dată,în acest nou an, pe una dintre aceste trei “variante”, pe care noi le utilizăm cel puţin de două ori în fiecare zi”.
Foto: Dumitru CHISELIŢĂ
Foto: Dumitru CHISELIŢĂ
Probabil ofuscaţi, cei de la Primărie răspund finalmente, după 12 zile. Pe 17 ianuarie, hop, vine şi replica: Adresa Nr. 382/5 ianuarie 1995, prin care Direcţia Serviciilor Tehnice aduce lămuriri. Opinia publică e informată astfel, oficial, de către primarul Sorin Şerbu, că „Pasajul subteran Lupeni” (uite, apare şi denumirea oficială!) e „situat într-un cartier în care unii cetăţeni certaţi cu ordinea publică au distrus instalaţia de iluminare a acestuia” şi că primăria a reparat acolo de „nenumărate ori”. „Numai în cursul anului 1994, a fost refăcută complet instalaţia de iluminat de trei ori, s-au reparat uşile de acces la instalaţia electrică. Ultima refacere a instalaţiei de iluminat a fost efectuată în 21 dec. 1994 de către F.R.E. Sibiu, care şi în prezent funcţionează” (FRE Sibiu?, n.n.).
Se mai promite că se vor efectua „lucrări de protecţie sporită a instalaţiei de iluminat prin înlocuirea geamurilor sparte a grilajelor şi a sistemului de blocare a uşilor de acces, în concluzie articolul susmenţionat se dovedeşte a fi neîntemeiat”.
Ce s-o fi făcut nu se mai ştie, dar cert este că peste un an, pe 4 aprilie 1996, era la fel. Pe 21 iunie acelaşi an, primăria ia alte măsuri. Amplasează pe str. Lupeni, „lângă pasajul subteran”, o tonetă-aprozar pentru vânzarea de legume-fructe.
Anii 2000 – neschimbat dar vine gloria
Trecerea în noul mileniu nu aduce schimbări majore la starea generală a pasajului, care se ambiţionează să fie în continuare un loc nefrecventabil. O confirmă, pe 31 august 2002 articolul „Pasajul din zona Lupeni, pasajul care pute”, publicat în Tribuna. Aici avem descrierea exactă a „locaţiei”: treptele sunt „fie sparte, fie lipsesc în unele porţiuni”; „un miros greu, de latrină”; „gunoaie, începând de la simple ambalaje de napolitane, cartoane, până la coji de cartofi şi ceapă stricate”. În plus, avem şi „mâzgălelile obscene ale unor inşi chinuiţi de talent”. Vina este iar împărţită frăţeşte între autorităţi şi locuitorii zonei, dar mai scapă informaţia că în zonă nu există coşuri de gunoi. Concluzia care se trage este că, aşa cum era atunci, pasajul nu îşi dovedea rostul, pentru că oricum oamenii alegeau să treacă peste linii, ceea ce face ca autorul să întrebe „care este utilitatea pasajului?”.
Răspunsul nu a întârziat să apară. Utilitatea pasajului a devenit aceea de a prelua pietonii care treceau de regulă pe Podul Gării, care, în 2003, îşi începea odiseea demolării şi a reconstruirii. În contextul lucrărilor, pe 19 aprilie, primarul de atunci Klaus Iohannis emitea un „Proiect de hotărâre privind încredinţarea directă către Institutul de Proiectări Căi Ferate Bucureşti a proiectării lucrărilor de deviere a circulaţiei rutiere şi pietonale pe strada Gării şi prin pasajul subteran din str. Lupeni, asistenţei tehnice şi consultanţei, în vederea realizării obiectivului de investiţie „Pasaj superior peste linia CF Podul Olt Sibiu Km 91 +990,25 din capătul X al staţiei CF Sibiu””.
Foto: Dumitru CHISELIŢĂ
Adică aşa cum era atunci, murdar şi puturos şi inundat, pasajul de la Rampă e luat de bun şi ridicat oficial la rangul de indispensabil. Bineînţeles că sunt ignorate trecerile „prin gard” de pe Gării, care au mai preluat din presiunea fluxului de pietoni. Locul devine aşa de important încât este inclus şi în traseul special de maxi-taxi înfiinţat din 9 iulie 2003 fix din cauza lucrărilor la pod, fiind cap de linie al unui traseu de invidiat care trecea prin Lazaret, Ştefan cel Mare, gară, Terezian şi Piaţa Cibin. Traseul a fost aşa de popular printre locuitorii zonei încât au preferat în continuare să treacă peste linii şi să ia troleibuzele din faţa gării, maxi-taxiurile plimbându-se cam goale pe traseu.
În paralel, pasajul rămâne la fel de întunecat, murdar şi chiar periculos. O spun locuitorii zonei, la o întâlnire dintre ei şi consilierii PSD: „…când plouă mai puternic, Pasajul Lupeni devine impracticabil, iar în timpul serii pensionarilor şi femeilor le e frică şi să treacă pe acolo”. Cei prezenţi la întâlnire au cerut chiar pază permanentă, respectiv doi gardieni publici.
În 2004, avem probabil prima veste bună de la inaugurarea (silenţioasă) a pasajului: s-a făcut curăţenie. Pe 10 iulie, suntem anunţaţi că acolo este „de o curăţenie exemplară, iluminat feeric, chiar şi fără mirosuri pestilenţiale, atribuite acestui loc”, iar multele reclamaţii au fost reduse la un „se zvonea că”. Informaţie nu ştiu cât de reală.
Foto: Fred NUSS/Tribuna
O abordare interesantă are în schimb prefectul de atunci, Mircea Silvestru Lup, care, pe 29 octombrie, apare în presă cu dezvăluiri interesante. În contextul lălăielii lucrărilor la Podul Gării, Lup spune printre altele că în contractul semnat dintre Primărie şi societatea CONCEFA, au apărut unele chestii: „Contractul a fost semnat între Primărie şi Concefa pe suma de 105 miliarde lei, cu TVA inclus. În acest contract de bază au fost strecurate şi lucrări pentru modernizarea străzii Gării şi pentru pasajul pietonal de pe Lupeni. Evitându-se procedurile de licitaţie, au fost trecute în contract, pentru aceste lucrări, încă 23 miliarde lei. Contractul avea inclusă şi o clauză de confidenţialitate (!?), care nu ştim cui a servit. Aceste două lucrări nu vor fi finanţate de MTCT şi nici nu se vor pune în calcularea valorii lucrărilor”. Primăria sare imediat cu replica în care spune că totul e legal, că „fişa achiziţiei prevede că lucrările de completare vor fi ofertate separat de câştigătorul licitaţiei la aceleaşi tarife, în urma protocolului încheiat cu Regionala CFR Braşov, aceasta a solicitat amenajarea Pasajului Lupeni şi a străzii Gării ca soluţii pentru devierea traficului. Documentaţia, cu toate actele ei adiţionale, a fost însuşită de Ministerul Transporturilor, care a avut în comisia de evaluare a ofertelor doi reprezentanţi”. Încurcată treabă. Aşa de încurcată încât acum după 20 de ani, devine complet neinteresantă.
Oricum, cu finanţări mai aşa sau mai pe dincolo, pasajul subteran Lupeni se ambiţionează să rămână aşa cum este el cunoscut: un loc de evitat. La 28 septembrie 2006, în zona lui trona o grămadă de gunoi. Nici nu mai contează ce măsuri s-au luat.
Reparat, mai curat, aşteptând noi reparaţii
Soarele a răsărit şi pe străzile Lupeni şi Gării în 2011 când, la 26 septembrie eram ifnormaţi că Pasajul Lupeni a fost „renovat în întregime”. Avem şi detalii: zona a fost igienizată; scările placate cu granit, pasajul a fost zugrăvit şi vopsit, şi apare mult aşteptata coeprtin „din policarbonat”, lungă de 26 de metri, „care să adăpostească scările şi să reducă pericolul de alunecare”. Valoarea totală a lucrărilor a fost de 86.000 lei.
De atunci parcă pasajul acesta nu mai este aşa ostil tuturor şi nu te mai ia spaima dacă trebuie să treci prin el. Gunoaiele au dispărut, apa mai bălteşte ea dar numai când plouă, pe secetă nu, da mâzgălelile grafitti fac legea, deşi sunt mai puţine.
După 14 ani, în 2025, aflăm că şi acest pasaj este în planul de reabilitare. Până atunci a devenit din nou faimos prin vandalizările rasiste şi neonaziste de pe copertina dinspre stradă.
Cum e acum pe acolo?
Pasajul de la Lupeni a reuşit, de la înfiinţare până acum, să bată ceva recorduri în materie de „aşa nu”. Dar părerile auzite-citite sunt una, iar cele de la faţa locului sunt alta. Aşa că am trecut pe acolo, să văd stadiul în care este acum această trecere de la civilizaţia cartierului la cea a oraşului.
Foto: Dumitru CHISELIŢĂ
În linii mari, nu e nici aşa de urât pe cât se spune nici chiar aşa de super pe cât este lăudat oficial. E un pasaj care te duce de pe o stradă destul de circulată, chiar arteră principală a cartierului, într-un loc căruia îi poţi spune liniştit „undeva pe după linii”. Da, în mod normal, ar trebui să ducă în altă stradă circulată. Aici nu. Aici ai două variante: una, să te duci în boscheţi sau în gardul de la magazinul „Apollo”, alta să o iei pe drum, acum asfaltat, tranca-fleanca, pe lângă clădirea Reviziei şi spatele Autogării, până ieşi cumva la civilizaţie.
Foto: Dumitru CHISELIŢĂ
Scările, într-adevăr, au fost renovate şi re-placate. Acum încep deja să crape. Interiorul nu mai e aşa de sinistru şi de vandalizat, el fiind rezugrăvit (şi totdeauna re-mâzgălit cu grafitti). Copertinele acelea care protejează de ploaie sunt rupte din perioada anilor ’90, cânt orice era posibil şi permis, şi nu cadrează cu nimic din „stilul” pasajului. Câte un schelet inestetic de metal cu acoperiş curb de plastic (indiferent cum i-o spune oficial, tot plastic arată a fi) apără intrările şi ieşirile din pasaj de intemperiile vremii. O fi inestetic dar măcar e util. Interiorul se ambiţionează să fie întunecat, în ciuda câtorva corpuri de iluminat care funcţionează mai mult simbolic decât eficient. Marea surpriză a fost să descopăr, în structura pasajului, nouă jardiniere (şase gară + trei Lupeni, în care creşte nimic şi nu îmi amintesc să fi crescut ceva vreodată, pentru că în ele nu e vreo palmă de pământ, vorba cântecului. Nici nu ştiu dacă merită să faci o asemenea investiţie. Grafitti încă mai există, dar în condiţiile de acolo, nu ştiu cât strică sau chiar mai dă culoare locului (mă refer la cel lăsat, nu cel extremist). De remarcat parcarea pavată cu „biscuiţi”, cu multe locuri libere pentru cei care plâng că nu au unde parca. Mai multe? Nu am ce.
Ideea ar fi că dacă nu ai treabă prin zonă şi dacă nu e musai, mai bine să nu treci pe acolo. Seara nu ştiu cum este şi nici nu sunt curios să aflu. Spuneţi-mi nostalgic dar era mult mai deschisă şi mai prietenoasă vechea trecere, aia cu barieră, care putea rămâne funcţională, ca cea de la Turnişor, mai ales că aici traficul e mai scăzut. Dar nu te puteai pune cu ideile tovarăşilor de la „sistematizare”. În paralel, cu motoarele în plin deşi nu mă aşteptam, funcţionează trecerile „prin gard”, mult mai vechi decât pasajul nostru.
Ne oprim aici, că am şi epuizat subiectul „pasaje subterane sibiene”. Poate vom reveni la subiect când or mai face un pasaj nou. Unul subteran pietonal, desigur.
Foto: Dumitru CHISELIŢĂ
Cosmin PAL
Cosmin PAL
Cosmin PAL
Ștefania VESA
Vlad IGNAT
Ovidiu BOICA
Vlad IGNAT
Cosmin PAL
Cosmin PAL
Nekta Ioana DEDU
Cosmin PAL
Lucruri complet inexplicabile, prin prisma a ce s-a facut in restul orasului. Cum sa nu poti face, la iesirea dinspre gara, o ditamai aleea larga , frumoasa, iluminata, pana la Piata Garii (decembrie nu stiu cum sau cum i-o zice oficial)? Cand s-au astfaltat atatea maidane in cartiere si s-au pus lampi noi?