Sibienii pot face bine prin „Bazarul de fapte bune”, care va fi organizat, sâmbăta, lângă Sala Transilvania

Sibienii pot face bine prin „Bazarul de fapte bune”, care va fi organizat, sâmbăta, lângă Sala Transilvania

Consiliul Județean (CJ) Sibiu, prin Serviciul „Sala Transilvania”, lansează „Bazarul de fapte bune”, un proiect prin care sibienii pot sprijini diferite cauze umanitare.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Bazarul va avea loc sâmbăta, în zona intrării principale a Sălii Transilvania, în paralel cu edițiile săptămânale ale Pieței Volante dedicate producătorilor locali.

Acest eveniment este creat atât pentru cei care vor să ofere sprijin, cât și pentru cei care au nevoie de el. „Cred în puterea comunității și în dorința membrilor săi de a-i ajuta pe cei în dificultate. Cu toții avem acasă lucruri care ne prisosesc și care pot fi vândute în bazar, iar banii obținuți să ajungă la semenii noștri cu probleme de sănătate sau de natură socială. Binele se întâmplă când suntem uniți”, declară Daniela Cîmpean, președinta CJ Sibiu.

Modul de funcționare a „Bazarului de fapte bune” este simplu: persoanele fizice sau organizațiile neguvernamentale sunt invitate să prezinte cauza pe care doresc să o susțină și să alăture un minim de documente care atestă nevoia de sprijin a beneficiarului (scrisori medicale, certificat de handicap, anchete sociale etc.).

Documentația va fi transmisă prin email la [email protected] și va fi analizată în cel mai scurt timp. CJ Sibiu va pune la dispoziția solicitanților spațiul necesar, mesele și băncile aferente.

În bazar nu pot fi comercializate produse alimentare sau băuturi, ci doar jucării, cărți, decorațiuni, diferite obiecte de vestimentație aflate în stare bună. Este încurajată organizarea de activități interactive dedicate copiilor și adulților, de la ateliere de pictură, la confecționarea de decorațiuni.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

După primirea și analiza propunerilor de cauze ce pot fi sprijinite de comunitate prin acest proiect, CJ Sibiu va anunța data primei ediții ale „Bazarului de fapte bune”.

05 decembrie 2025 la 10:47
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
• acum 10 ore
16 octombrie 1929: ziua în care Sibiul a privit spre cer. Zeppelin-ul deasupra orașului
În după-amiaza zilei de 16 octombrie 1929, sibienii au văzut deasupra orașului dirijabilul german Graf Zeppelin, un aparat...
Actualitate
• 5 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 12 ore
Cadeți din nouă țări își testează limitele în munții Sibiului, la prima ediție Mountain Challenge Competition
Academia Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu” din Sibiu organizează, între 19 și 23 octombrie, prima ediție a „Mountain Challenge...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 14 ore
(ACTUALIZARE) Mediaşul câştigă derbiul Sibiului, 3-2 cu FC Inter, pe „Municipal”, la capătul unui meci spectaculos
La capătul unui meci spectaculos, cu cinci goluri, ACS Mediaş se impune la Sibiu cu 3-2, pe "Municipal"....
Actualitate
• 5 min de citit
• acum 14 ore
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalul orar 1 19.10.2026 LUDOS, Strada...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 15 ore
Instituții, ONG-uri și culte au discutat la Sibiu despre reintegrarea persoanelor care au comis infracțiuni
Aproximativ 35 de reprezentanți ai instituțiilor publice, organizațiilor neguvernamentale și cultelor religioase au participat, în 9 octombrie, la...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 17 ore
Ce facem în weekend la Sibiu: artă în stradă, teatru, dans, filme și activități pentru copii
Sibiul intră, în weekendul 17–18 octombrie, într-un ritm cultural intens. Astra Film Festival își deschide porțile, strada Arhivelor...
Actualitate
• 4 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 19 ore
BIS Teatru duce povești africane în școlile din Sibiu și Rășinari
Actorii BIS Teatru revin în comunitatea sibiană după Festivalul „25 de ore de teatru non-stop”, de această dată...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 21 ore
Astra Film Festival începe la Sibiu: nouă zile de documentare, întrebări și povești despre lumea reală
Sibiul devine, de mâine până în 25 octombrie, locul în care lumea reală ajunge pe marele ecran și...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - b.o.n. b.o.n.
• acum 23 ore
“Românii au talent” i-a schimbat viața. Ricky, liceanul de la “Betania” campion pe tatami și premiant la școală
Avea aproape 5 ani cândi-a văzut la televizor pe sportivii clubului PUMA făcând spectacol la “Românii au talent”....
Actualitate
• 3 min de citit
• acum 1 zi
Derbi judeţean, în nocturnă, pe „Municipal”. Interul, în căutarea primei victorii cu ACS Mediaş
Aşteptat cu deosebit interes atât în rândul suporterilor sibieni, cât şi al celor din localitatea de pe malurile...
Actualitate
• 4 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 1 zi
Sala “Transilvania” găzduieşte, vineri, ediţia a IV-a a “Cupei Speranţelor”. Participă echipele a şapte şcoli din Sibiu
Sala “Transilvania” din Sibiu va găzdui, vineri, 16 octombrie, cea de-a IV-a ediție a “Cupei Speranțelor”, un turneu...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
• acum 1 zi
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalul orar 1 21.10.2026 MALANCRAV, Strada...
Actualitate
• 1 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.