Tradiția opincilor din inima Avrigului – activitate desfășurată în cadrul proiectului Educația – calea spre o cetățenie responsabilă și activă, desfășurat de Liceul Tehnologic Mârșa, cofinanțat pe Agenda Educațională a CJ Sibiu, 2025

Tradiția opincilor din inima Avrigului – activitate desfășurată în cadrul proiectului Educația – calea spre o cetățenie responsabilă și activă, desfășurat de Liceul Tehnologic Mârșa,  cofinanțat pe Agenda Educațională a CJ Sibiu, 2025

Proiectul ,,Educația-calea spre o cetățenie responsabilă și activă”, derulat de Liceul Tehnologic Mârșa pe Agenda Educațională a Consiliului Județean Sibiu, a urmărit, prin activităţile derulate, să dezvolte în rândul elevilor competențe concrete de învățare și relaționare emoțională într-un un mediu educaţional adecvat cerințelor actuale.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Atelierele, drumețiile și activitățile desfășurate au urmărit consolidarea relațiilor în grupul de elevi,  promovarea alimentației sănătoase prin valorificarea producătorilor locali, drumeții, activități de ecologizare și protecția mediului și, nu în ultimul rând, promovarea valorilor culturale și tradiționale din județul Sibiu, promovând patrimonial material și imaterial.

O activitate deosebită a fost Tradiția opincilor din inima Avrigului, în care elevii au  aflat povestea interesantă a opincilor de la meșteșugarul Coman David Adrian, profesor la Palatul Copiilor Sibiu. Cu artă și măiestrie, i-au cunoscut pasiunea pentru confecționarea opincilor și modalitatea de realizare.

„Opinca este talpa țării și nu trebuie dată uitării”

V-ați întrebat vreodată cu ce se încălțau oamenii acum sute de ani, când nu existau adidași, ghete sau pantofi sport? Înainte de toate acestea, pe pământurile noastre se purtau… opinci! Aceste încălțări simple, dar ingenioase, au fost nelipsite din viața țăranilor români, indiferent dacă trăiau în Transilvania, Muntenia sau Moldova.

Ce sunt opinciile?

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Opincile sunt un tip de încălțăminte tradițională românească, confecționată dintr-o singură bucată de piele moale, adesea de porc sau de vită, mai târziu și din cauciuc. Se prindeau de picior cu nojițe (șireturi din piele sau lână), care se încolăceau pe gleznă sau pe pulpă, în funcție de zonă. Ce este cu adevărat fascinant este că fiecare regiune a țării avea propriul stil de opinci – unele aveau vârful mai ascuțit, altele erau mai rotunjite sau împodobite cu mărgele și cusături.

Pe lângă faptul că erau practice – ușoare, ieftine și potrivite pentru terenurile deluroase sau muntoase -, opincile ne oferă și astăzi informații valoroase despre stilul de viață al strămoșilor noștri. Arheologii au găsit urme ale acestor încălțări în situri vechi de sute de ani. Ele ne arată cât de ingenioși și adaptați la mediu erau oamenii de atunci.

Un simbol care dăinuie

Chiar dacă astăzi nu le mai purtăm zilnic, opincile nu au fost uitate. Ele au rămas un simbol puternic al tradiției românești și sunt adesea purtate cu mândrie la festivaluri, parade sau în costumele populare. În unele școli, copiii învață cum să confecționeze opinci din piele sau materiale reciclabile, ca să simtă și ei legătura cu trecutul. Iar meșterii populari încă le fac cu răbdare, tăind pielea, găurind cu „sula” și legând cu nojițele vechi, ca în vremurile de demult.

Atelierul s-a finalizat cu confecționarea unei perechi de opinci în miniatură de către fiecare participant.

10 noiembrie 2025 la 12:07
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 13 ore
Primul WikiClub din România organizat într-o bibliotecă publică, lansat la Biblioteca ASTRA Sibiu
Biblioteca Județeană ASTRA Sibiu a lansat WikiClub ASTRA Sibiu, prezentat drept primul WikiClub din România organizat într-o bibliotecă...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
acum 14 ore
Cine repară potecile turistice din munții Sibiului. Studenții Academiei Militare vor lucra din nou alături de Salvamont
Studenții Academiei Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu” din Sibiu vor continua să participe la lucrările de întreținere și remarcare...
Actualitate
3 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
acum 15 ore
VIDEO | Școala de Vară ASTRA 2026 aduce la Sibiu bibliotecari și specialiști în tehnologie, cercetare și inteligență artificială
Biblioteca Județeană ASTRA Sibiu găzduiește, în perioada 19–21 august, cea de-a șasea ediție a Școlii de Vară ASTRA,...
Actualitate
3 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
acum 1 zi
Aproape 94.000 de lei pentru un panou digital la o grădiniță din Sibiu. Va avea touchscreen și conținut despre schimbările climatice
Primăria Sibiu a scos la licitație un contract estimat la 93.448,50 lei fără TVA pentru achiziția unui panou...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
acum 2 zile
„Prețul îl plătesc copiii, în singura monedă pe care o au la 14 ani: timpul și echilibrul lor”. Ruxandra Cibu Deaconu critică noua admitere la liceu
Noua admitere la liceu, care le permite colegiilor să organizeze examene proprii pentru jumătate dintre locuri, riscă să...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
acum 2 zile
ISJ Sibiu a început să-și numească directorii pentru noul an școlar. 14 funcții ocupate prin detașare, alte patru rămân vacante
Inspectoratul Școlar Județean Sibiu a aprobat, în ultimele două zile, 14 detașări pe funcții de director și director...
Actualitate
3 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
acum 2 zile
Târgul de Carte Gaudeamus revine la Sibiu. Patru zile de lectură, lansări și evenimente în Piața Mare
Târgul de Carte Gaudeamus Radio România revine la Sibiu, între 20 și 23 august, cu cea de-a doua...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 2 zile
Peste 100 de ani de educație între aceiași pereți. Povestea grădiniței Park Kindergarten, un nou capitol pentru clădirea de pe Bulevardul Victoriei
Clădirea ridicată în urmă cu aproape un secol pentru educație își păstrează și astăzi această destinație. Imobilul de...
Actualitate
7 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 2 zile
Meșteșugarii din zona Munților Făgăraș își pot certifica meseria. Programul „MeșterEȘTI pentru comunitate” ajunge și în județul Sibiu
Meșteșugarii din comunitățile aflate în jurul Munților Făgăraș, care și-au învățat meseria prin practică, dar nu au o...
Actualitate
5 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 2 zile
Rezultatele la BAC în Sibiu: Niciun candidat nu a obținut medie de 9 sau 10. Cea mai mare, 8,38
Rezultatele inițiale la examenul de Bacalaureat 2026, sesiunea din august, au fost publicate în această dimineață. Candidații din...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
acum 3 zile
ULBS cumpără mobilier de aproape 700.000 de lei pentru 315 locuri de cazare din Căminul 4
Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu a scos la licitație un contract de aproape 700.000 de lei fără TVA...
Actualitate
3 min de citit
acum 3 zile
„Voluntariatul, oportunitate de dezvoltare personală” – Opt ediții de implicare, solidaritate și responsabilitate
Anul acesta, proiectul „Voluntariatul, oportunitate de dezvoltare personală” a ajuns la cea de-a VIII-a ediție. Deși proiectul are...
Actualitate
2 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.