Sibiul şi vechile lui discoteci: „În Studenţi”, o discotecă în care mergeau destul de puţini studenţi (II)

De la primele discoteci la actuala librărie-cafenea

Eram dator o continuare, în seria „istoriei” discotecilor sibiene (la care încă mă mai chinui să scot la iveală detalii) cu privire la serile de dans de la Vechea Casă de Cultură a studenţilor. În materialul anterior, publicat pe 13 mai (vezi aici) tratam începuturile a ceea ce urma să fie cea mai populară discotecă a anilor 80 din Sibiu, respectiv cluburile studenţeşti. Acum mergem mai departe.

1979 – Primele discoteci în studenţi

Prima discotecă din „studenţi” se paere că a fost pe 1 Mai 1979, când seara, s-a organizat, în cinstea Zilei Muncii, o „seară cultural-distractivă”. Evenimentul a continuat, de la ora 18, şi pe 2 Mai, Ziua Tineretului.

Tot de 2 mai, pe „Estrada II” din Dumbrava (una dintre cele două scene încă vizibile), formaţiile Casei de Cultură a studenţilor, alături de cele ale ora Casei de Cultură a Tineretului, Liceului Pedagogic, liceele industriale nr. 2 CFR şi nr 6 Construcţii, au susţinut un maraton artistic, care a început la ora 10.30 şi s-a terminat la ora 19. Aceeaşi ofertă de „seară cultural-distractivă” a fost şi pe 23- 24 august cu începere de la ora 19:30.

În 1980, atmosfera din studenţi părea a nu fi tocmai studenţească, deoarece, într-un „Văzute citite auzite” din 26 aprilie 1980 suntem informaţi că „Discoteca studenţilor sibieni este frecventată de tot felul de inşi dubioşi care nu o dată provoacă din te miri ce scandal”.

Pe lângă că era cu scandal, mai era şi cam exclusivist (nu ştiu pe ce criterii) deoarece pe 19 decembrie, în articolul „Cum îşi petrece timpul liber tineretul cisnădian” o elevă din Sibiu care „face” discotecă în Cisnădie, se plânge că „La Sibiu, la studenţi n-avem acces…” şi că astfel ei optează în a se distra acolo „pentru atmosfera plăcută”. „Părinţii nu sunt împotrivă, deşi întoarcerea la Sibiu in jurul orei 21,30 ii îngrijorează uneori…”, spune fata.

Foto: Tribuna Sibiului/Fred NUSS

Anul 1981 ne dă primul nume al unui DJ „de la Studenţi”: studentul Dan Groza. Motivul: discoteca de la Revelionul 1980-1981 al studenţilor participanţi la Tăbăra Naţională „veniţi din toate centrele universitare ale ţării pentru petrecerea vacanţei de iarnă şi a Revelionului aici, la Sibiu”.

Cităm: „Fără frac şi papion, fără rochii lungi de seară (cu mici excepţii), – blugii (originali sau din catifea) fiind la mare căutare – toţi s-au simţit minunat. Muzica-bombă, cele mai grozave melodii ale lui ’80, prezentate cu recunoscuta-i vervă de Dan Groza (anul III mecanică), disc-jokey-ul discotecii studenţeşti, a lăsat mesele mai mult goale. Acestea sînt primele impresii culese fulger de la Revelionul studenţesc, unde 250 de tineri – adăugîndu-i şi pe studenţii sibieni – au petrecut o noapte de neuitat.”

La un moment dat, pe la mijlocul-finele anilor 80, tovarăşii răspunzători cu culturalizarea au decis să dea o lovitură materialist dialectică. Pentru ca tinerii să NU meargă în noaptea de Înviere la biserici şi catedrală, s-a organizat o discotecă nocturnă, ceva rarissim în acea perioadă. Nu am cum să documentez chestia asta, dar sunt oameni care mi-au confirmat.

Ultimele relatări ante 1990 despre discoteca din Studenţi sunt din 1984 când pe 8 Martie, de Ziua Femeii se organiza, sub neinspiratul generic „Un zîmbet, o floare” (după o piesă din anii ’70 a lui Mihai Constantienscu), de la ora 20, un spectacol omagial. În program erau: corul „Universitaria Cedonica”, un grup de recitatori numiţi, generic, „grupul de recitatori”, un grup de muzică folk numit „grupul folk” iar La final era anunţată şi o discotecă.

Pe 10 martie avem o confirmare că discoteca de la studenţi încă era exclusivistă: În acea zi, la Casa de Cultură a Studenţilor, de la ora 18, avea loc „un nou program distractiv-educativ pentru studenţi, elevi şi tineri”. Intrarea era exclusiv pe baza legitimaţiilor „emise de Casa de cultură a studenţilor în colaborare cu comitetele U.T.C. din liceele şi întreprinderile din municipiul Sibiu”. Programul era descris cam generalist: concursuri distractive dotate cu premii în obiecte, momente cultural-artistice, etc. La „etc” sigur era trecută discoteca.

După 1990. Discotecile continuă până al desfiinţarea casei

Chiar dacă în 1990 a trecut de la „studenţi” la „Tineret” sub numele de „Casa de Cultură a Tineretului LIBER” aici se organizau în continuare discoteci. Pe 18 ianuarie 1990, aflam din „Tribuna” că acolo vom avea „un atractiv program de discotecă în zilele de marţi, joi, sîmbătă şi duminică, între orele 18-22”. şi că, „în măsura solicitărilor, cu sprijinul concret al unor tineri colaboratori, conducerea instituţiei este dispusă să iniţieze şi programe de videotecă şi videodiscotecă”.

Foto: Dumitru CHISELIŢĂ

Discoteca e pomenită şi în 1991, când studenţii sibieni se plâng că nu au discoteca lor şi că au acces în Casa de Cultură a Tineretului „o singură seară pe săptămînă, la programul de discotecă”.

Acum când eram deja „liberi”, discoteca ajunsese, din eveniment ignorat de presă şi de organizatori chiar, un prilej de semi-laudă. Pe 15 februarie acelaşi an, Mircea Filip, directorul Casei de Cultură a Tineretului, se plânge despre cum „cu excepţia Discotecii şi a cercurilor tehnico-profesionale, interesul tinerilor nu a fost unul deosebit. Ba dimpotrivă.” Vina o purta fix faptul că sediul era revendicat de studenţi. După lacrimi urmează optimismul şi exemplul că treaba merge: discoteca era deschisă nu doar pentru studenţi ci pentru toţi tinerii: „În vederea satisfacerii cerinţelor imediate ale tinerilor, am deschis porţile discotecii noastre tuturor categoriilor de tineri: elevi, muncitori, militari şi studenţi”.

Acum sincer, tinerilor ne-studenţi li se cam rupea al cui era sediul de facto sau de jure, atâta vreme cât discoteca funcţiona şi ei plăteau cât era de plătit ca să intre să danseze ori să socializeze pe holul spaţios.

În 1 octombrie 1992 aflăm că discoteca redevenită a studenţilor este „în …vacanţă”. Şi că dotarea tehnică a acesteia a costat, la nivelul anului 1987, peste un milion de lei dar că acum va fi dotată, ca şi barul, cu „aparatură de ultimă oră”.

După alungarea Casei de Cultură a Studenţilor din sediul său, prin 1995 ea funcţiona în mai multe locuri. Printre alte împrăştieri ale activităţii sale discoteca era mutată în Clubul „Cotton” (încă mai există, pe Raţiu). „unde în fiecare seară de marţi se vor desfăşura „Serate studenţeşti””.

Cum era în Studenţi

Nu am călcat de prea multe ori „în Studenţi” pentru că o consideram o discotecă pentru elevi şi studenţi, iar eu chiar dacă încă mai eram elev la seral şi muncitor la zi, nu mă consideram student. Când am fost student, am fost de vreo două ori cred, o dată fiind invitat afară pentru că m-au prins fumând pe ringul de dans. Dar asta a fost târziu, după 1995.

Cum era în Studenţi. Cei care frecventau locul spun că era frumos, majoritatea cunoscându-se şi fiind un fel de membri ai unui club. Dotarea era bună, deşi nu ştiu de ce a costat chiar 2.000.000 de lei ceauşişti.

Cum intri acum în librăria-cafenea „Erasmus”, aşa intrai înainte la Studenţi. Imediat în dreapta, era garderoba, cu mai multe cuiere numerotate unde îţi puteai lăsa hainele „grele” cu care veneai de afară. Tot de aici puteai să-ţi cumperi şi bilet. Prin anii ’80, oficiile le făceau doi studenţi de la TCM.

Tot ce e acum librărie, era holul discotecii. Scaune nu existau, nici bănci, repaosul după o sesiune de dans făcându-se în poziţia rezemat de pervazul ferestrelor ce dădeau spre curte. Aici era şi locul unde se fuma.

Foto: Dumitru CHISELIŢĂ

Un mic cafe-bar, de fapt o mini cofetărie, unde se serveau băuturi ne-alcoolice, era în capătul din dreapta, cum ieşeai pe uşa care duce acum la etaj. Discoteca propriu zisă se ţinea în două camere, ambele spaţioase, din care intrai de pe hol. Una principală şi alta secundară, de obicei luminate doar de orga de lumini. Orga de lumini era ceva interesant, pentru că ea consta de fapt şi în principal din elemente de semafoare rutiere (roşu-galben-verde), cuplate la instalaţia specifică ce transforma sunetul în lumină. Cred că aici era şi nelipsitul glob „disco”, acel glob pământesc didactic, placat cu bucăţi pătrate de oglindă şi cu un motor electric, care rotindu-se făcea ceva efecte luminoase. La un moment dat este posibil să fi fost şi lumini stroboscopice, dar nu garantez, plus că ele au avut o viaţă scurtă „în sistem”, fiind eliminate pe considerente medicale (atacau ochii).

În încăperea principală era şi pupitrul DJ-ului care avea la dispoziţie „sculele”, adică magnetofoanele, posibil casetofoane, colecţia de benzi cu muzică, mixerul, amplificatorul şi un microfon de unde mai anima atmosfera prezentând piese ori anunţând dedicaţii.

Foto: Dumitru CHISELIŢĂ

Afară, pe str. 1 Mai, era locul de aşteptare. Se stătea, aşteptând sau doar stând, pe gardul metalic iar ca detaliu, pe atunci încă mai exista portiţa de la intrare.

De regulă, mai ales în weekend-uri (adică sâmbăta şi duminica) locul era deosebit de viu. Tineri aşteptând, muzică auzindu-se sau din curte, sau de la ferestrele uneori deschise dinspre strada Ioan Lupaş, veselie, în fine toate ingredientele distracţiei care au fost înlocuite acum cu izolarea digitală.

„Studenţii” avea reputaţie de a fi cea mai „curată” şi mai sigură discotecă din Sibiu, în sensul atmosferei şi a absenţei tradiţionalilor „şmecheri de discotecă”, deşi nu bag mâna în foc să nu fi fost şi aici ceva incidente.

Foto: Dumitru CHISELIŢĂ

Tot aici, în anii ’90 se ţiena şi o „rockotecă”, mai exact o seriune de vizionări de casete video de rock clasic, cu o introducere despre trupa prezentată. Aici m-am plicitisit amarnic la un concert cu Jethro Tull şi mi-a plăcut, la vremea aceea, documentarul-concert „The Song Remains the Same” cu Led Zeppelin şi nu garantez, dar poate am văzut şi „Woodstock” care nu m-a dat pe spate nici atunci, nici mai târziu.

În anii 90, mini cafe-barul devenise bar pe bune, cu un barman, solid, având o alură de sergent din armata americană (avea un nume cu sonorităţi poloneze), cu preţuri destul de ne-studenţeşti. Alte detalii pot oferii clienţii mai fideli ai discotecii.

„Studenţii”, acum

Aşa cum am spus, fostul „În Studenţi” se numără printre locurile care încă mai păstrează, parţial (mult mai puţin ca Sindicatele de exemplu) urmele vechii discoteci. Garderoba, cu tejgheaua originală, a devenit acum un fel de oficiu-casierie a muzeului bisericesc regional/al ţinutului („Landeskirchliches” e cam dificil de tradus în română), oficial Muzeul Bisericii Evanghelice CA. Holul discotecii este actuala librărie „Erasmus”. Încăperile unde se ţinea discoteca propriu-zisă sunt inaccesibile publicului, ele găzduind în acest moment arhiva Bisericii Evanghelice. Locul unde era barul nu l-am mai identificat, dar în mod sigur nu este unde este actualul bar. O transformare oarecum fericită faţă de alte locuri care acum nici nu mai există.

Foto: Dumitru CHISELIŢĂ

…Sămbăta seara mai trec prin faţă pe la fosta Casăd e Cultură a Studenţilor. Chiar dacă a trecut mult timp, Încă nu mă pot obişnui cu atmosfera de „închis” şi cu liniştea care domină locul, raportat la sâmbetele când era zi „de vârf” aici. La fel, dinspre Lupaş se mai aude doar câte o maşină care caută săd ea colţul pe Mitropoliei ca să ajungă la drumul mare pe Şaguna. Nimic nu mai aminteşte că aici a fost unul din kilometrii Zero ai distracţiei tinwerilor din anii ’80-90.

Mulţumesc pe această cale dr. Gerhild Rudolf, directorul casei „Teutsch”, pentru amabilitate şi pentru permisiunea de a face fotografii în interior.