Autenticitatea nu se joacă. Cum construiești cinci minute care pot schimba o sală întreagă?

Deși mulți vorbesc, puțini sunt cu adevărat ascultați. Iar în business, vocea nu mai este un simplu instrument de comunicare – e o valoare strategică. Pentru Anton Balint, actor și antrenor de public speaking, cheia nu stă în tehnici complicate sau în fraze perfect memorate, ci în autenticitate.

Public speaking-ul nu înseamnă să impresionezi, ci să inspiri. Antreprenorii care urcă pe scenă, prezintă un produs sau țin o ședință, nu trebuie să devină oratori de manual, ci comunicatori reali, conectați la propriul mesaj.

Fiecare om are o superputere – o trăsătură unică ce poate transforma un discurs de cinci minute într-o experiență care rămâne în mintea și în inima publicului. Poate fi energia, calmul, empatia sau curajul de a recunoaște vulnerabilitatea.

Anton Balint îi învață pe lideri și antreprenori să pornească de la acea resursă interioară, să-și domolească mintea și să-și asculte vocea adevărată. Pentru că un discurs autentic nu se învață pe dinafară – izvorăște din interior. Plus află din interviu două dintre secretele lui Anton.

Aș începe cu o destăinuire. Ne-am văzut o singură dată și de atunci mi-a rămas în minte ideea că trebuie să aflu mai multe despre public speaking. Așadar, de ce public speaking? Ce te-a atras către acest domeniu și cum se leagă de activitatea ta profesională?

Anton Balint, antrenor de public speaking: De-a lungul timpului, m-am întâlnit cu foarte mulți antreprenori care veneau spre mine știind că sunt actor. Îmi spuneau: „Zi-mi și mie cum să vorbesc mai bine în public”. La început, eram uimit de întrebarea asta, pentru că mie, ca actor, mi se părea ceva firesc – să îți fie ușor să vorbești în fața oamenilor. Dar am început să lucrez cu primul om, apoi cu al doilea, și am descoperit că există o reală nevoie acolo.

Mi-am dat seama că poate fi o oportunitate, nu doar de business, ci și de sens. M-am întrebat cum aș putea pune toate resursele adunate în peste 14 ani de scenă într-o structură care să-i ajute pe alții. La început nu se legau piesele puzzle-ului, până într-o zi când am fost la un curs de meditație.

Timp de 10 zile, n-am vorbit cu nimeni. A fost o experiență de interiorizare totală. În tăcerea aceea, am găsit piesa lipsă din tot puzzle-ul: liniștea. Atunci am înțeles cum pot să-i susțin cel mai bine pe antreprenori și soloprenori să se expună în public – cu claritate, cu calm și cu intenție. Când m-am întors din acel curs, am început să pun totul în practică.

Când spun „public speaking”, mă gândesc la oratorie, la tradiția antică a vorbirii în public. Cum crezi că a evoluat arta comunicării, astăzi, în spațiul public, în mass-media, în mediul de business?

A.B.: Suntem bombardați de dopamină. Cine va citi acest interviu până la capăt înseamnă deja că e un om așezat, care are o „bucată” de liniște interioară. Pentru restul dintre noi, e o provocare. Suntem asaltați din toate părțile: informații, imagini, notificări.

În vremurile astea, cel care are abilitatea nu doar de a genera dopamină prin ceea ce spune, ci și de a crea o experiență autentică pentru publicul său – acela va fi cu adevărat ascultat.

Termenul „public speaking” e aproape uzat. A venit de la americani, dar eu cred că „oratoria” – un termen vechi, cu greutate – descrie mai bine ce facem noi.
Pentru mine, e pur și simplu arta de a da mai departe prin cuvinte. Când înveți cum să susții prin ceea ce spui pe cei din fața ta, atunci ești cu adevărat un comunicator.

Nu vorbi ca să impresionezi. Vorbește ca să conectezi.

Cum s-a transformat, totuși, comunicarea publică în ultimii ani? Cum se manifestă acum, în contextul mass-media, al rețelelor sociale?

A.B.: Astăzi, „consumăm” ce primim din mass-media, de la politicieni, de pe social media. Dar dacă ne întoarcem mii de ani în urmă, oamenii „consumau” povești în peșteri – povești spuse de cei care plecau la vânătoare și se întorceau cu experiențe de viață. Așa a supraviețuit specia noastră. Pentru că cineva care întâlnea un leu povestea apoi ce s-a întâmplat, iar ceilalți învățau cum să se protejeze.

De-a lungul istoriei, oratoria a trecut prin etape: Grecia antică, marile personalități politice, liderii capabili să influențeze masele prin voce și cuvinte. Astăzi trăim o nouă luptă: între vocea falsă, artificială, din social media sau din discursurile politice, și vocea adevărată, umană, sinceră. Cuvântul „autentic” a fost folosit până la epuizare, dar adevărul e că oamenii simt când vorbești din tine, nu dintr-un text memorat.

Lupta noastră interioară e una a urechilor: pe cine mai ascultăm cu adevărat? Iar cei care se expun public – antreprenori, creatori, profesioniști – au responsabilitatea de a

oferi o experiență reală, care să-i ajute pe oameni să crească, nu doar să le capteze atenția.

Cum faci diferența între comunicarea unui brand personal și cea de companie? Ce contează mai mult în ziua de azi?

A.B.: Dacă te uiți la marii antreprenori din lume, observi ceva interesant: în spatele fiecăruia există companii uriașe, dar noi ne amintim numele, nu logo-ul. Elon Musk are șapte companii, dar îl știe toată lumea pe Elon Musk, nu neapărat pe SpaceX sau Neuralink. Bill Gates nici măcar nu mai conduce Microsoft, dar pentru mulți, el este încă imaginea Microsoft.

Personal branding-ul devine locomotiva afacerilor și asta e direcția spre care continuăm să mergem. Comunicarea unei companii, dacă nu e făcută de un om vizibil, e mai greu să se creeze o relație personală. Oamenii cumpără emoțional, personal. Cu cât au sentimentul că au o relație personală cu cineva, cu atât sunt mai dispuși să cumpere, să asculte, să creadă.

Siglele și reclamele pot fi frumoase, dar reci. Câteva imagini drăguțe cu niște copilași care râd – drăguță sigla, drăguță compania, drăguță imaginea, am înțeles mesajul, mulțumesc, dar cam atât. Un fondator care vorbește despre visul și greșelile sale – acela creează conexiune. Oamenii rezonează și cu plusurile, și cu minusurile unui om. Vulnerabilitatea e, de fapt, o formă de putere.

Ce observi la cursanții tăi? Care e primul lor impuls când vin la tine să învețe public speaking?

A.B.: Primul lucru pe care îl observ este curajul de a recunoaște că le e greu. De multe ori, cineva îmi spune: „Vreau să te recomand cuiva, i-am dat numărul tău”. Și persoana aceea nu mă sună, pentru că primul pas e cel mai greu – să recunoști că ai nevoie de ajutor.

Noi, românii, avem o relație complicată cu expunerea. De mici ni s-a spus „taci”, „stai jos”, „ai greșit poezia”. Mulți dintre noi am fost rușinați încă de la serbările din grădiniță. Trauma asta a rămas. Așa că nu e de mirare că adulții se tem să vorbească în public.

Oamenii vin la mine spunând: „Vreau să vorbesc și eu ca tine!”. Nu sunt cel mai bun speaker din univers, dar după 14 ani de stat pe scene și de jucat prin America, Rusia, și China, am învățat să mă joc cu emoțiile. Ce-i inspiră cel mai mult pe oameni să facă pasul e faptul că se poate. Că poți învăța să comunici frumos, clar, cu bucurie.

Cinci minute de adevăr valorează mai mult decât o oră de performanță

Un discurs bun e acela care e suficient de lung cât să acopere tema, dar suficient de scurt încât să stârnească interesul. Cum vezi tu echilibrul ăsta?

A.B.: Există un studiu făcut de cei de la TED Talks care arată că durata optimă a unui discurs este de aproximativ 17 minute. Atunci publicul are suficientă răbdare, iar vorbitorul are timp să transmită un mesaj consistent fără să piardă energia.

Dacă depășești 17 minute și nu ești suficient de bun, riști să pierzi sala. Dacă simți că nu poți stăpâni atenția nici măcar cinci minute, vorbește mai puțin.

Paradoxal, cu cât ai mai puțin timp, cu atât poți vorbi mai rar, mai clar și mai memorabil. Oamenii țin minte mai multe dintr-un discurs scurt, bine structurat, decât dintr-un monolog plin de idei înghesuite.

Provocarea e să alegi o singură temă. Dacă ai un minut la dispoziție, alege un singur mesaj pentru acel minut. Simplitatea convinge.

Descoperă-ți superputerea înainte să urci pe scenă

Reușești să-i motivezi pe oameni să-și găsească liniștea interioară și curajul de a vorbi în public? Cum îi ajuți să treacă de la frică la plăcerea de a vorbi?

A.B.: Îți dau un exemplu concret. Aseară m-am întâlnit cu o doamnă doctor care urma să vorbească la o conferință peste două zile. Era complet nepregătită. Am avut doar o oră împreună. Mi-a spus din start: „Vin doar pentru că m-a trimis șeful. Nu-mi place să vorbesc, nu știu ce să spun, nu știu cum să scap de emoții”.

Am lucrat împreună pe respirație, pe liniște, pe prezență. La final, mi-a spus: „Am primit acum ceva timp o ofertă să vorbesc pe scenă, dar am refuzat. Acum, abia aștept să mai primesc o ofertă ca să spun da”.

Asta e transformarea. Noi, românii, ne concentrăm prea mult pe ce nu merge.
Spunem mereu că nu știu să fiu clar, nu știu să-mi gestionez emoțiile, nu știu să inspir.

Când faci un „switch” și te concentrezi pe ce ai deja, lucrurile se schimbă. Fiecare om are o superputere – umorul, autoironia, calmul, energia, empatia. Am avut o cursantă care a descoperit că are darul autoironiei și a construit un speech de o oră și jumătate pornind de la superputerea asta. Altcineva a realizat că superputerea ei e relaxarea totală – atât de autentică încât, la un moment dat, s-a descălțat pe scenă ca să dea un exemplu de naturalețe.

Concentrarea mea e pe liniștirea minții și activarea superputerii personale.
Întrebarea pe care o pun mereu este: care e superputerea ta? Și de acolo pornim.

Dar care este superputerea ta? Cred că te așteptai la întrebarea asta.

A.B.: Superputerea mea este ascultarea. Îi ascult pe oameni și îi văd. Din tot ce îmi spun – experiențe, emoții, bucurii, frustrări – construiesc împreună cu ei un nou puzzle.
Le arăt cum pot transforma acele bucăți din viața lor într-un discurs coerent, viu, relaxat. Ascultarea e cheia. Înțelegerea profundă a celuilalt deschide drumul spre vorbire autentică.

Astăzi le cerem tinerilor să fie antreprenori, să demonstreze inițiativă, să fie curajoși, să comunice. Crezi că public speaking ar trebui să fie un curs, poate în școală sau liceu e prea devreme, dar la facultate?

A.B.: Da, ar trebui. Nouă, cel puțin generației noastre, ni s-a tăiat craca de la rădăcină de când eram mici. De aceea mulți adulți nu se simt confortabil să se ridice și să spună ce gândesc. Ar fi extraordinar ca, în adolescență, cineva să le spună tinerilor: „E ok să vorbești. Ai voie să fii auzit”.

Există deja câteva inițiative în România care introduc vorbitul în public în școli.
Dar, mai important decât sistemul educațional, mi se pare ce pot face companiile.
Sunt multe companii în care oamenii de HR sau de training țin prezentări, dar nu știu să vorbească în public. Acolo e primul pas.

Dacă managerii și fondatorii ar investi în dezvoltarea angajaților lor din punct de vedere comunicațional, acei oameni ar deveni mai încrezători, mai echilibrați, și ar duce această abilitate și acasă, către copiii lor. Schimbarea începe din interior, din familie și din echipă, nu doar din manuale.

Spre final, spune-ne un secret: cum captezi o sală și nu-i mai dai drumul, măcar pentru cinci minute?

A.B.: Îți spun o poveste. Aveam șapte ani când am vrut să citesc lecturile în biserică, în fața altarului. Preotul, pe care îl admiram enorm, mi-a spus: „Îmi pare rău, ești prea mic, nu poți”. Cum adică? Atunci m-am enervat cumplit. Mi s-a părut nedrept. Dar acel moment a fost declanșatorul. A fost clipa în care am decis, inconștient, că vreau să pot vorbi în fața oamenilor, să pot să spun cuvântul la un alt nivel.

Cuvântul cu C mare…

A.B.: Da, exact.

Acum, când îi antrenez pe alții, le spun să-și caute momentele lor. Poate un eșec din copilărie, poate o dezamăgire recentă. Acolo e puterea lor de a se conecta cu publicul.

Nu vorbim despre discursuri motivaționale, ci despre acțiuni autentice pe care le poți face pe scenă.

Și ca să dau o structură foarte simplă care funcționează mereu aș spune că introducerea și finalul sunt cele care te pot atrage cel mai mult.

Realizează o introducere care creează conexiune prin râs, vulnerabilitate sau o poveste personală. Apoi, un miez cu puține idei, dar cu exemple puternice, pentru că în felul ăsta o să-ți fie mai ușor și ție, și celor din sală. Cu cât ai mai puține idei, dar mai multe imagini și trăiri, cu atât rămâi mai mult în mintea și inima celor din sală.

Și, evident, un final care lasă emoție, nu doar informație.

Tot la categoria secrete: un lucru pe care-l spun oamenilor când lcurez cu ei este că cel mai rău lucru care ți se poate întâmpla după ce vorbești pe scenă este să-ți placă prea mult.

Interviu publicat în ediția print din 30 octombrie 2025 în suplimentul Tribuna Financiară