Foto: "Flacăra Sibiului"
Nu ştiu câţi dintre cei care trec acum pe la sau pe lângă „Profi”-ul de pe str. Lupeni colţ cu Moara de Scoarţă, îşi mai amintesc că în clădire a mai funcţionat odată un magazin alimentar, unul dintre „clasicele” Sibiului, putem spune. I se spunea, popular, „La Rampă” sau „La Barieră” şi nimeni (în afară probabil de situaţiile oficiale) nu l-a „apelat” pe numele său oficial: „Feroviarul”. A fost multă vreme, singurul magazin alimentar gen supermarket şi cu autoservire de dincolo de Podul Gării şi de calea ferată, până la apariţia „concurenţei”, complexului de pe str. Maşiniştilor.
Foto: Dumitru CHSIELIŢĂ
Nu neg că „Feroviarul” a fost alimentara copilăriei mele şi a altor copii din zona gării, încă de pe vremea când abia înţelegeam sensul acţiunii „mergem La Rampă să luăm….”, urmat de „du-te la rampă după”… Locul era bine ales. Avea „vad” din mai multe motive. Unul, că era, cum am spus, prima şi singura „alimentară” din zonă. La aceasta se adăuga faptul că era în una din cele mai circulate zone ale Sibiului, cu gară, autogară care aduceau toată clientela ce decurgea din aşa ceva: gospodine „casnice” din Lazaret şi Lupeni, muncitori navetişti de la fabricile din zonă: Steaua, Vatelina, Balanţa sau IRUM ulterior IUPS, ţărani veniţi pe la Sibiu, elevi de liceu (CFR) sau de şcoală (şcoala 8)., călători care mai aveau puţin până la tren şi în special ceferişti de orice categorie, de la „ciocănari” şi impiegaţi de mişcare la funcţionari de la „Leu”, la care se maia daugă şi mecanicii, care aveau dormitorul pe Gării.
O imagine de epocă, din 1961, ne arată o „coadă” care confirmă „structura socială” a celor care frecventau locul: din cinci persoane vizibile în poză, două aveau uniformă de ceferist.
Nu ştiu de când o ştiu, cred că de când mă ştiu pe mine şi de la cât am fost la/în ea, o ştiu şi acum pe dinafară. Mergeam: de mână cu mama, de mână cu tata, pe tricicletă ori pe jos, cu sacoşe sau fără. De acolo am luat iepuraşi cu bomboane, brânzoaice, cornuri cu sau fără vanilie, bomboanele Puişor sau „cu vitamina C”, siropul de fructe fără chimicale, şi pâinea.
Cum era la „Rampă”
La alimentara „Feroviarul” ajungeai uşor, că era în drum. Ori veneai din gară, depăşeai peroanele, mergeai prin spatele autogării, Reviziei şi a unei clădiri cu un nivel, acum demolată şi ajungeai pe unde e acum pasajul de la Lupeni, care, pe atunci, era drum drept şi carosabil, „blocat” de o barieră acţionată manual. Făceai dreapta, treceai de barieră şi ajungeai la magazin. Dacă erai din zonă, veneai sau direct de pe Lupeni, sau de pe Guşteriţei pe Gării sau pe Şerpuită apoi pe Lupeni. De veneai de pe Gării, îţi apărea nu departe, în dreapta. De pe Şerpuită mai trebuia să faci stânga, să mai umbli şi îţi apărea înainte de barieră, pe dreapta. Pe atunci, strada Lupeni se prelungea printre clădirile (administrative şi depozite) de lângă gară, pe lângă un post de transformare, care a rezistat până după anii 2000 apoi a fost pus jos, mai traversai două căi ferate uzinale ce duceau ori spre Libertatea-Independenţa şi Cazangerie, ori pe la magaziile cu rampe de încărcare a vagoanelor, rampe care i-au dat probabil numele alternativ de „La Rampă”, şi ajungeai pe Teclu, în Parcul Gării, (cel adevărat, nu tentativa de acum) de unde, pe o alee-trotuar, ajungeai, pe la „Foamea”, în oraş. Referitor tot la denumirea de „La Rampă”, ar mai fi o explicaţie: trecerea de nivel peste linii se numea, popular, „rampă” (vezi „rampa Ştefan cel Mare”, vechiul drum care ducea în Broscărie înainte de construirea viaductului din Vasile Aaron), Nu ştiu şi nu cred că mai ştie cineva exact ce era concret cu „rampa” aceea.
La intersecţia străzilor Gării-Lupeni-Moara de Scoarţă era un fel de „colţişor” comercial. Aveam alimentara despre care vorbim, fix peste drum era bufetul „Zorile”, singura cârciumă din Sibiu care a apărut într-un film românesc (în „Fapt Divers”, cu Ilarion Ciobanu şi Răzvan Popa) iar, ceva mai încolo, o clădire rectangulară pitorească ce găzduia o „Tutungerie”.
„Rampa” avea reputaţia de magazin bine aprovizionat, mai bine aprovizionat decât „Complex”-ul din Lazaret. Vânzătoarele erau OK, multe din ele săsoaice, fapt ce stârnea revoltă printre gospodinele pocnite de ultranaţionalism care ori le acuzau că „ce e proaspăt ţin pentru săsoicile lor!” ori că… vorbesc săseşte între ele sau cu vreun cumpărător. Uneori, acuzaţiile se dovedeau a fi reale.
„Feroviarul”, aşa cum a fost…
La Rampă intrai, pe uşa aceea dublă, metalică şi grea, aflată fix la mijlocul construcţiei, între cele două vitrine. Pe stânga era „zona de servire asistată” cum îi spune acum. Erau, în ordine, pâinea şi produsele de panificaţie, dulciurile, apoi brânzeturile, mezelurile-preparatele din peşte, carnea „proaspătă” şi „Cassa”. Undeva în dreapta era un dulăpior pentru bagaje, cu uşiţe glisante dar care era folosit ori ca să stea copiii pe el ca pe o bancă, bălăngănind din picioare, ori ca să-şi aranjeze cumpărătorul marfa în sacoşe. Un panou lung din plăci groase de PAL, de pe la dulăpiorul acela spre fundul magazinului, era „graniţa” cu porţiunea de Autoservire din dreapta. Care, la intrare, te întâmpina, conform „protocolului”, cu o piramidă de conserve de peşte ori de „pate de ficat” sau un coş metalic tot cu conserve. Luai coşul şi hoinăreai printre rafturi pe trei „alei”. Ordinea era, dacă nu mă înşel, făinele, orezurile, zahărul şi alte prafuri „de bază”, pastele, detergenţii, borcane dulci, borcane acre, borcane mâncare, conserve (le desfăceai voiniceşte cu cuţitul, cele cu cheiţă erau rarissime) , ape minerale, băuturi tari şi băuturi ne-tari. Apoi, paralel cu vitrina, mergeai spre casa autoservirii, şi ajungeai înapoi, direct la ieşire.
Foto: „Flacăra Sibiului”
Tot aici am văzut, prima oară, prin 1978 sau 1979, primele cozi serioase. La ulei. Era deja semnul că treaba merge prost în România să că va fi şi mai prost. Oameni cu sacoşe şi traiste, aşteptând „în spate”, la intrările-ieşirile „de serviciu” de pe Moara de Scoarţă, întinşi până dincolo de postul de transformare. În anii ‘80 deja cozile erau generalizate, nu mai mergeai să cumperi aşa, ce doreai, ci aflai prin telefonul fără fir al gospodinelor de serviciu că „se dă” sau „s-a băgat”. Tot aici am văzut, în anii ‘80, primii ţărani care cumpărau pâinea cu sacii, ca să o dea la porcii „daţi la contract”
O scurtă şi subiectivă istorie: anii ’60: începuturile glorioase
Iniţial, clădirea în care era „alimentara” de pe Lupeni era oarecum diferită de ceea ce a fost prin anii ’70-’80 şi ce este acum. În una dintre imaginile exterioare „de epocă”, ne apare un fragment de acoperiş din ţiglă, acum dispărut. Şi aspectul exterior diferă, în primul rând ca prezentare.
Alimentara „Feroviarul” a fost deschisă la finele lui ianuarie 1961, dar se pare că ea funcţiona de ceva mai mult timp, deoarece în textul explicativ publicat în „Flacăra Sibiului” din 1 februarie apare că locul a fost „reamenajat”. Alături de text este un montaj foto cu imagini din interiorul şi exteriorul magazinului, cu explicaţia: „Zilele trecute s-a deschis în strada Lupeni magazinul „Feroviarul”, al O.C.L. Alimentara. Reamenajat și înzestrat cu mobilier modern, noul magazin asigură cumpărătorilor o deservire igienică și rapidă”. În text mai e pomenită „abundenţa produselor şi a… cumpărătorilor”.
Foto: „Flacăra Sibiului”
Ideea că „La Rampă” a fost mai veche de 1961 este confirmată de o altă referire, din august acelaşi an, unde se spune că „de la începutul anului pînă în prezent, O.C.L. Alimentara a investit 266 mii lei pentru reamenajarea unităţilor „Feroviarul”, „Central”, „Poiana” şi altele, pentru dotarea cu 20 agregate (congelatoare, frigidere, vitrine, dulapuri etc.)”. (în articolul „Raid-anchetă. Consumatorii aşteaptă o deservire prompta cu produse de bună calitate”, în „Flacăra Sibiului” din 12 august 1961).
Magazinul era clasat, în anii ’60, în categoria celor OK, cel puţin conform aprecierilor din presă. În acelaşi an, un raid-anchetă o aşază la exemple pozitive, ca loc care i-a impresionat pe jurnaliştii vremii prin „ordinea, curăţenia, prezentarea mărfurilor şi deservirea conştiincioasă”. În acelaşi conetxt pozitiv apare şi conform baremurilor vremii de a promova muncitorii fruntaşi în presă, o tânără vânzătoare, „utemista (de la UTM – Uniunea Tineretului Muncitor, viitoarea UTC) Paraschiva Oană, care „se bucură de o bună apreciere din partea consumatorilor”.
Foto: „Flacăra Sibiului”
Şi în anul următor, situaţia de la „Rampă” este tot în zona pozitivă, pe 3 martie apărând un nou articol care confirmă din nou succesul locului, sub titlul „Un magazin mult frecventat de cumpărători”. Din care aflăm că „Buna aprovizionare cu mărfuri, aranjarea lor cu gust în vitrine şi rafturi, dau un aspect plăcut şi atrăgător magazinului, ceea ce determină o permanentă afluenţă de cumpărători”. Avem şi o statistică, pe primele două luni ale lui 1962 vânzându-se mărfuri în valoare de aproape 370.000 lei. Sunt amintite, conform cutumei şi numele fruntaşilor, neapărat membri UTM: Lidia Bărduţ, Maria Vitan şi Brigitte Gromen, „care, prin conştiinciozitatea şi comportarea civilizată faţă de cumpărători, îşi au partea lor de contribuţie la acest succes”.
În 1968, deja steaua perfecţiunii magazinului „de la barieră” începea să fie astupată de norii criticilor. În articolul „Cinci cartiere sibiene la ora cumpărăturilor”, se pare că ori reporterii au nimerit o situaţie de excepţie care a intervenit în sparea de bine general, ori cineva a ciripit că vine un raid asupra obiectivului, că, la momentul vizitei, magazinul avea frigiderul plin cu mezeluri. Lucru care a căzut bine, că uite, „Avem, în fine, un exemplu pozitiv”, dar asta până s-a intrat în vorbă cu onorata clientelă. Care onorată clientelă a spus cam pe invers, că pe aici mezeluri de obicei nema şi că „în general, frigiderul îngheaţă singurel”.
La un an, „Feroviarul” devine iar subiect de ziar, în cadrul unei anchete care viza aprovizionarea cu pâine şi calitatea produselor de panificaţie. Concluzia era că treaba se putea încadra la categoria „varză”, o varză care a ajuns cu scandalul până sus la partid. Unde tov. vice de la judeţ, Nicolae Hurbean, i-a chemat pe cei răspunzători (directorii de la Direcţia Comercială Judeţeană, Întreprinderea Comercială de Stat „Alimentara” şi Combinatul de Morărit şi Panificaţie şi i-a luat la frecuş. Cauza: pâinea care ajungea în magazine era anapoda făcută, ba uscată, ba necoaptă, ba deloc.
Anii ’70: „Feroviarul” devine magazin cu autoservire. Şi încep problemele
1970 începe „cu dreptul” pentru alimentara de pe Lupeni, la aproape zece ani de activitate ca unitate comercială „modernă” fiind „atestată documentar” secţiunea de autoservire. . Directorul Direcţiei Comerciale Judeţene, Constantin Boeriu, declara atunci că „n-a fost scăpată din vedere nici extinderea şi reprofilarea magazinului nr. 7, „Feroviarul”, din strada Lupeni 3, în magazin alimentar cu autoservire”. Se pare că nu era grabă mare, pentru că, abia după un an, pe 6 octombrie 1971, „pe str. Lupenii, la magazinul „Feroviarul”, încă mai au loc „lucrări complexe de modernizare”, şi că din ianuarie 1972, unitatea va funcţiona cu autoservire. Pe 22 octombrie ni se spune din nou că, „Pentru om, pentru nevoile lui”, se lucrează „în ritm alert” la construcţia complexului comercial din Lazaret şi la magazinul alimentar „Feroviarul”.
În 6 ianuarie 1972, Tribuna Sibiului anunţa că în luna respectivă se va redeschide, „într-o construcţie nouă şi înzestrat cu mobilier modern” magazinul alimentar cu autoservire „Feroviarul”. Nu avem data exactă a redeschiderii „noului” magazin, dar cert este că modernizarea nu a picat bine şi că au început să apară problemele, intenţionate sau nu.
Pe 11 octombrie, I.C.S. Alimentara răspunde public că în cazul magazinului nr. 7, „s-a impus gestionarilor să nu mai folosească spaţiile comerciale în alt scop decît în cel destinat” (înseamnă că era cam vraişte în interior). Mai avem tot atunci o referire îngrijorătoare la calitatea ciudată a unor alimente: „…cît priveşte stocul de conserve, costiţe de porc cu fasole 450 g, au fost retrase din vînzare pînă la obţinerea rezultatului de la analiză.”
În noiembrie acelaşi an, locul ajunge iar faimos ca mostră de „aşa nu”, de data aceasta având ca subiect/erou principal pe vânzătoarea R.S. care uneori „îşi iese din pepeni” adică „se supără, ţipă, trînteşte” şi nimeni nu-i poate intra în voie.
Se pare că perioada aceea de „oau ce magazin nou şi de calitate avem în cartier” a apus odată cu anii ’60. Pentru că, în 1973, avem din nou probleme la „Feroviarul”. Pe 25 aprilie, elevul I.Ţ. a cumpărat o cutie de pateu stricată. Şi nu doar atât, dar „staff-ul” magazinului, de la casieră la responsabil, nu au vrut să-i schimbe cutia cu alta mai bună (oare aveau?). Aşa că pagubă de 5,75 lei pentră tânărul elev, bani care, spune el, „reprezintă totuşi o pierdere ce nu mi-o pot permite, fiind bani trimişi de părinţi, pe care trebuie să-i chibzuiesc”. După o lună, altă problemă, nu se mai primeau ambalaje (sticle) goale la schimb. Avalanşa reclamaţiilor continuă, pe 20 iulie, când în urma unui raid-anchetă s-a constatat că aici vitrinele frigorifice erau „pe stop” iar produsele din carne, recte „salamurile şi slăninile”, zăceau liniştite în căldură, fără prea multe probleme din partea vânzătorilor. Vă daţi seama ce atmosferă era acolo, la Rampă… La propriu.
Foto:”Tribuna Sibiului”
Busuiocul caută să fie dres în 1974, când, pe 5 aprilie, apare cel mai puţin… negativ articol despre „Feroviarul”, care „este unul dintre cele (puţine) care îmbie cumpărătorul”. Mai afli chiar cu amuzament, că în ciuda problemelor „date la gazetă”, a câştigat în 1973 titlul de „Unitate fruntaşă”. Nu lipseşte nici temeneaua adusă responsabilului Dionisie Simulescu, cel care „ştie ce-i comerţul şi cum să-l facă”. Apar şi voci din public, care suplimentează echipa de urători: „De ani de zile mă aprovizionez numai din această unitate şi rar mi s-a întîmplat să plec cu sacoşa goală” (o gospodină) sau „Bine aprovizionată, curată şi cu vînzători care nu fac rabat la… etica profesională”.(un pensionar). La acestea se adaugă şi „aprecierile laudative ale comisiei de control obştesc, înscrise în procesul-verbal din 24 martie a.c.”. Adică aţi înţeles, treaba merge prost, dar dacă eşti unitate fruntaşă, problema e rezolvată.
În ianuarie 1975 alimentara de pe Lupeni a devenit decor pentru filme de acţiune cu poliţişti. T. M. din Șura Mare, abia a scăpat de la bulău şi s-a gândit să-şi reia activitatea. Aşa că „a fost surprinsă în magazinul „Feroviarul“ din Sibiu căutîndu-şi norocul prin… alte buzunare”. A fost re-prinsă şi retrimisă de unde a fos liberată.
1977 continuă pe aceleaşi coordonate critice, mai ales că la orizont apare, tot mai vizibil, ceea ce va fi criza alimentară a anilor ’80. Unitatea fruntaşă de pe Lupeni 3 continuă să fie faimoasă „la gazetă” doar prin problemele apărute. În 12 martie, pentru că era sâmbătă (pe atunci sâmbăta era zi normală lucrătoare), echipa de vânzători era foarte setată pe plecare („personalul era foarte grăbit să scape de clienţi şi să plece acasă, nesocotind orarul de funcţionare.”). Probabil la aceasta s-au adăugat multe altele, atâta vreme cât servirea de la această unitate a devenit „publicitate electorală” pentru candidatul la funcţia de deputat de cartier. Astfel, Paraschiva Vlad, secretar al Comitetului Municipal de Partid şi candidat la funcţia de deputat „de cartier”, a recepţionat de la oamenii din zonă „peste 50 de propuneri” (de fapt probleme). Pirntre ele, „îmbunătăţirea servirii la magazinul „Feroviarul”.
Anii ’80’, anii crizei alimentare
Începând cu 1979, încep să apară semnele lipsei de pe piaţă a anumitor produse alimentare esenţiale. Totuşi, în 1980, pe 29 ianuarie, un raid al celor de la Tribuna Sibiului constată „o bună aprovizionare” la autoservirea „Feroviarul” (alături de cele de la complexele de pe de pe str. Kolarov (Cedonia) şi Luptei (Hipodrom). Apoi avem o perioadă de tăcere superbă până în decembrie, când o fotografie din seria „critice” arată magazinul de pe Lupeni cu faţada invadată de lădiţe de ambalaj (din lemn) cu un text destul de acid: „Iată magazinul alimentar „Feroviarul” de pe strada Lupeni luând calea obezităţii, până ce azi, mîine, trecătorii vor fi poftiţi în carosabil. Ambalajele, bată-le vina, pe post de orfeline, date afară-n stradă, urmărite de un blestem afişat pe uşă: „Nu primim ambalaje pină nu se ridică cele existente”. Cineva ar fi trebuit să le ia. Nu le-a luat.
Foto:”Tribuna Sibiului”
Având în vedere că în anii ’80 nu prea mai găseai mare lucru prin magazinele „Alimentara” (era şi un banc despre cine e cel mai sărac turc din România, Ali Mentara) referirile la aceste unităţi sunt mai mult de ordinul geografiei locale. Ca de exemplu în 1986, când pe 10 august, miliţia a „destructurat” o reţea periculoasă de vânzători de porumb fiert.
Anii ’90 – declinul. Anii 2000 – dispariţia
Alimentara de „la Rampă” a trecut iniţial cu bine hopul trecerii la economia de piaţă, rămânând magazin cu profil alimentar, de data aceasta privatizat, şi în anii ’90-2000. În decembrie 1991 apare într-un top al celor mai sparte magazine (de două ori în acelaşi an) iar în 1993 este una dintre victimele raidului celor de la protecţia consumatorului (deja apăruse Ordonanţa de Guvern Nr. 01/1992). Raidul a constatat că acolo era cam dezastru. „Ciolane afumate, capete de porc şi pui, came – suprafeţe necurăţate de păr, cu arsuri de pârlire, uscate, culoare modificată, miros de alterare în profunzime (la ciolane şi cap). Puii sub gramajul prevăzut pentru calitatea I, culoare violacee…. „. A fost ultima referire în presă a magazinului alimentar „de la Rampă”, sau „de la Barieră”, sau oficial, „Feroviarul”.
Foto: Dumitru CHSIELIŢĂ
Informaţiile ne lipsesc până în 2000, când un anunţ de angajare emis de SC Classis SRL, prin care se căuta o „vânzătoare”, publicat pe 31 august, menţionează adresa fostei alimentare feroviare: str. Lupeni nr. 3. Probabil motivele tipice locurilor de muncă de atunci au făcut ca locul să rămână vacant multă vreme, deoarece anunţul se va repeta, în mai multe variante şi cu mai multe „poziţii”, anunţurile întinzându-se pe durata a trei ani, din 31 august 2000 până în 23 ianuarie 2003.
Pe 12 decembrie 2003 se joacă actul final al fostei alimentare de la Rampă. SC Classis SRL, deţinătoarea magazinului alimentar, intră oficial în faliment, „prin încheierea civilă nr.4614/C din 24 noiembrie 2003 a judecătorului sindic în dosar 2430/2001” urmând ca prima şedință a adunării creditorilor să aibă loc pe 26 ianuarie 2004.
Totuşi, într-o imagine din 2006, încă apare în locul alimentarei un magazin „Mini Mall Classis” care servea şi pe bază de tichete de masă.
Într-o altă imagine, din 2009, avem o clădire „noname”, care avea o ofertă pe un afişaj de tablă în exterior.
Foto: Dumitru CHSIELIŢĂ
De la restaurant la…. magazin alimentar
În 2011 am trecut pe acolo şi în locul magazinului alimentar era un anume restaurant-sală de evenimente „Grand Royal”. „Grand Royal” de la fosta Rampă era descris, pe pagina sa de facebook (încă mai există), ca cel care „se ocupă cu organizarea evenimentelor importante din viaţa ta. Te ajutăm de la A la Z”.https://www.facebook.com/grandroyalsibiu/
Pe pagina „Nunta Sibiu” https://www.nuntainsibiu.ro, Grand Royal se prezenta ca fiind pe strada Lupeni Nr. 3, „Centru” (!!!). „…Specializat în organzarea de evenimente, fiind şi restaurant de zi, este aici pentru a vă oferii (da, cu doi de „i”) un cadru luminos, spaţios, ordonat şi profesionist pentru momentele rare din viaţa dumneavoastră. Deşii (da, tot cu doi de „i”) organizarea de nunţi este specialitatea noastră, serviciile profesioniste pe care le oferim fac restaurantul Grand Royal o locaţie perfectă pentru orice ocazie sau eveniment din viaţa dumneavoastră”. Organiza şi oferea servicii de „nunţi de noapte”, decorarea sălii, sală fumători, catering, mese rotunde şi cofetărie. Ca spaţiu, oferea o sală pentru 200 de persoane şi 30 de locuri de parcare.
Prima postare a lui „Grand Royal” pe facebook a fost în 2012, pe 30 noiembrie, când anunţa organizarea Revelionului 2013. Tariful era 200lei/persoană pentru prima seară şi 40lei/persoană pentru „continuarea” din a doua seară. Meniul era extrem de consistent, gustare din 12 „elemente”, apoi păstrav cu cartofi natur sau alte garnituri şi specialitatea „Muşchi de porc a la Grand Royal cu cartofi parizieni şi salată”, rachiu, vin şi bere cât puteai duce. Programul artistic era susţinut de „Ceata Junilor” plus formaţie de acompaniament – muzică populară, iar pentru restul de muzici, era responsabil un DJ. La „continuare” se servea, în contul celor 40 lei de persoană, ciorbă, sarmale, vin, rachiu şi apă minerală iar muzica era asigurată doar de un DJ.
Foto: facebook/Grand Royal
Ultima postare a lui Grand Royal a fost pe 24 martie 2020: un meniu al zilei compus din ciorbă de cartofi cu ciolan afumat şi şniţel de porc sau de pui pane cu piure de cartofi şi salată de murături, la preţul de 20 lei şi livrare gratuită acasă. Ultimul eveniment „public” organizat se pare că a fost Ziua Femeii 2020, o postare din 12 februarie spunând că „Restaurantul Grand Royal organizează petrecere de ziua femeii (7, 8 şi 9 martie). Vă oferim un meniu format dintr-o gustare, un fel de bază, o prăjitură, cafea, apă, sucuri, cognac, vin şi bere. Dansul şi voia buna vor fi asigurate de Daniel Tileagă împreuna cu formaţia”.
Final: „La Rampă”, acum
Din martie până în noiembrie 2020, locul unde funcţiona „Grand Royal” de pe Lupeni s-a întors, cumva, la menirea sa originară: cea de magazin alimentar. La momentul acela, când am trecut pe acolo, se lucra de zor la deschiderea unui magazin „Profi City” iar nişte perechi de priviri curios-suspicioase mă fixau de dincolo de vitrină, la modul „cine e ăla de face poze din stradă şi de ce?”. Acum magazinul este din nou, un obişnuit al locului, chiar dacă nu mai are concurenţă doar complexul de la Lazaret. După ceva plimbări prin alte „destinaţii” de tranziţie, magazinul alimentar cu autoservire „Feroviarul”; zis „La Barieră” ori „La Rampă” a redevenit ceea ce era. Un magazin alimentar din zona Lupeni.
Ștefania VESA
Vlad IGNAT
Ovidiu BOICA
Vlad IGNAT
Cosmin PAL
Cosmin PAL
Nekta Ioana DEDU
Cosmin PAL
Ovidiu BOICA
Cosmin PAL
Cosmin PAL
Si eu acolo am vazut prima data cum in deceniul de dinainte de revoluție taranii cumparau paine cu sacii, desigur pt animale