Chestii cotidiene în vizorul poliţiei: alcool la volan, urmăriri, conducere fără permis şi conflicte domestice

Chestii cotidiene în vizorul poliţiei: alcool la volan, urmăriri, conducere fără permis şi conflicte domestice

IPJ Sibiu informează că joi, în jurul orei 00:30, în Tălmaciu, poliţiştii au oprit pe str. 1 Decembrie un autoturism condus de către un localnic în vârstă de 61 de ani. Testarea alcoolscopică a şoferului a indicat o valoare de 0,62 mg/l alcool pur în aerul expirat, bărbatul fiind însoţit la o unitate medicală pentru recoltarea probelor biologice.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Miercuri, în jurul orei 1 noaptea, la Mediaş, poliţiştii au observat un autoturism care se deplasa dinspre str. Stephan Ludwing Roth spre str. Unirii care a virat brusc şi a pătruns pe o stradă, nerespectând indicatorul care arăta „accesul interzis”. Poliţiştii au urmărit autoturismul, l-au oprit şi au identificat conducătorul, un tânăr de 20 de ani din Blăjel. Acesta nu deţinea permis de conducere în cauză deschizându-se un dosar de cercetare penală care vizează săvârşirea infracţiunii de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul fără a deţine permis de conducere.

Joi, în jurul orei 3:40 noaptea, în afara oraşului Sălişte, poliţiştii rutieri au solicitat oprirea unui autoturism care venea dinspre str. Câmpului spre str. Gării. Însă conducătorul auto nu a respectat semnalele poliţiştilor, continuându-şi drumul pe str. Gării spre DN1. Ulterior, conducătorul auto a pierdut controlul autoturismului şi a ieşit în afara părţii carosabile.

Din verificările efectuate de către poliţişti, s-a stabilit că este vorba despre un tânăr de 22 de ani, din Tilişca, care nu deţine permis de conducere. Şi acestuia i s-a deschis dosar penal pentru conducere fără permis.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

În cursul zilei de 1 octombrie, poliţiştii au intervenit la şase sesizări privind fapte de violenţă domestică. Riscul a rezultat pozitiv în cazul a două dintre intervenţii, fiind emise două ordine de protecţie provizorii.

Astfel, în jurul orei 21:00, poliţiştii din Axente Sever au fost sesizaţi telefonic de către o femeie în vârstă de 45 de ani din Şeica Mică, despre faptul că fiica sa, în vârstă de 20 de ani, ar fi fost scoasă din locuinţă de către concubinul său, un bărbat în vârstă de 26 de ani, domiciliat în Axente Sever. În urma verificărilor şi a discuţiilor purtate cu victima a reieşit faptul că, pe fondul unui conflict spontan, tânăra ar fi fost agresată şi scoasă afară din locuinţa concubinului său. Evaluarea riscului reieşind pozitivă, s-a emis un ordin de protecţie provizoriu pe o perioadă de cinci zile, împotriva bărbatului.

În aceeaşi zi, poliţiştii din Sibiu au fost sesizaţi, prin apel la 112, de către o localnică în vârstă de 51 de ani, că fiica sa, în vârstă de 22 de ani, tot din Sibiu, i-ar fi aruncat cu alimente în geamurile locuinţei. Conform verificărilor şi discuţiilor cu victima, a reieşit că, pe fondul unui conflict mai vechi, femeia ar fi fost ameninţată de mai multe ori de către fiica sa, prin intermediul unei aplicaţii de mesagerie. A fost întocmit formularul de evaluare a riscului, care a reieşit pozitiv, iar În cauză poliţiştii au emis un ordin de protecţie provizoriu pe o perioadă de 5 zile, împotriva tinerei.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Tot pe 1 octombrie, în jurul orei 19:50, poliţiştii din Ocna Sibiului au fost sesizaţi despre faptul că un bărbat în vârstă de 40 de ani, domiciliat în localitate, ar fi încălcat ordinul de protecţie emis împotriva sa pe 27 august. El este bănuit că, în cursul aceleiaşi zile, s-ar fi apropiat de locul de muncă din Ocna Sibiului al mamei sale, o femeie de 64 de ani, domiciliată în judeţul Alba şi ar fi încălcat măsurile prevăzute în ordinul de protecţie emis de către Judecătoria Sibiu împotriva sa, ordin valabil în perioada 27 august a.c – 27 februarie 2026.

În urma verificărilor efectuate poliţiştii au stabilit că faptele reclamate se confirmă, fiind întocmit dosar penal pentru încălcarea ordinului de protecţie. Cercetările sunt continuate la nivelul Poliţiei Oraşului Ocna Sibiului, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu.

Autor - Dumitru CHISELIȚĂ
02 octombrie 2025 la 17:03
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Comentarii 1

  1. @@@

    Chestia cu trestia…

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 2 minute
Ziua Jandarmeriei Montane, marcată în 5 octombrie. Jandarmii sibieni, prezenți pe trasee și în zone greu accesibile
Ziua Jandarmeriei Montane este marcată anual în 5 octombrie, ocazie de a evidenția activitatea jandarmilor care acționează în...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 8 minute
Poiana Sibiului: A murit fostul primar Ilie Dăncilă
Fostul primar al comunei Poiana Sibiului, Ilie Dăncilă, a încetat din viață. Ilie Dăncilă a condus comuna Poiana...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 2 ore
Bursa Locurilor de Muncă, revine la Sibiu, vineri
Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Sibiu organizează vineri, 9 octombrie 2026, o nouă ediție a...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 2 ore
Sound Explorers aduce muzica clasică mai aproape de copiii din județul Sibiu
Muzica clasică se transformă într-o aventură interactivă pentru copiii din județul Sibiu. În perioada 6–13 octombrie 2026, proiectul...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Răzvan NEGRU Răzvan NEGRU
• acum 3 ore
Pavilionul C8 de la „Psihiatrie”, aproape de final. Investiție de 9,84 milioane de lei
Lucrările de reabilitare și eficientizare energetică a Pavilionului C8 – Policlinică din cadrul Spitalului de Psihiatrie Sibiu au...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 3 ore
Design Day aduce la Sibiu designeri de interior și consultanță gratuită pentru participanți
Design Day, eveniment dedicat designului interior, revine la Sibiu sâmbătă, 10 octombrie 2026. Manifestarea va avea loc la...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 4 ore
Dispută între directorul CNAIR și secretarul de stat Horațiu Cosma, înaintea închiderii A1 Sibiu–Boița
Secretarul de stat în Ministerul Transporturilor, Horațiu Cosma, a criticat decizia de închidere temporară a sectorului A1 dintre...
Actualitate
• 4 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 5 ore
Când vine momentul să schimbăm numele unei străzi? Despre Milea, Goga și memoria pe care o păstrăm în spațiul public
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
• 9 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
• acum 17 ore
CRISTIAN: Transport metropolitan extins
Din ultima săptămână a lunii septembrie, autobuzele de transport metropolitan linia 510, care vin dinspre Sibiu spre Cristian,...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 21 ore
Doi răniți într-un accident produs între Mândra și Ocna Sibiului. Trafic îngreunat pe DJ 106 B
Polițiștii rutieri au intervenit la un accident de circulație produs pe DJ 106 B, între localitățile Mândra și...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 21 ore
Recomandarea săptămânii | Maria Șpan: „Micii cercetători descoperă patrimoniul cultural imaterial”
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 22 ore
Specialiști ai Spitalului Județean Sibiu, la curs internațional de anestezie și terapie intensivă
O echipă a Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu a participat la International Course on Guidelines and Protocols...
Actualitate
• 2 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.