Atelier de vorbire în public în limba engleză, la Biblioteca ASTRA

Atelier de vorbire în public în limba engleză, la Biblioteca ASTRA

Biblioteca Județeană ASTRA Sibiu, American Corner și Universitatea „Lucian Blaga”, cu sprijinul Ambasadei Statelor Unite ale Americii în România, lansează un atelier educațional dedicat dezvoltării abilităților de comunicare în limba engleză și formării competențelor esențiale de vorbire în public.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Atelierul „Public Speaking & Effective Communication” va avea loc în perioada octombrie-decembrie 2025, săptămânal, pe durata a zece sesiuni (câte două ore fiecare), și este destinat unui grup de maximum 20 de participanți cu vârste între 18 și 40 de ani, cu un nivel intermediar sau avansat de limbă engleză.

Prin exerciții interactive, discursuri și prezentări susținute de participanți, atelierul își propune să formeze tineri capabili să comunice eficient, clar și convingător în contexte publice, profesionale sau academice. Participanții vor avea ocazia să analizeze modele de excelență în oratorie, precum și intervenții notabile ale unor lideri americani în contexte naționale și internaționale și să deprindă tehnici de structurare, argumentare și livrare a mesajului.

Programul va include toate etapele esențiale ale unei prezentări eficiente: alegerea temei, construirea unui plan clar, redactarea conținutului, utilizarea mijloacelor vizuale, gestionarea timpului, exersarea livrării verbale și depășirea emoțiilor de scenă.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Atelierul urmărește utilizarea în mod activ a abilităților de vorbire și ascultare în limba engleză într-o varietate de formate. Acest obiectiv va fi atins prin activități interactive, prezentări susținute de cursanți și sesiuni de analiză și feedback.

Structura cursului este împărțită în două etape. În prima parte, participanții vor analiza discursuri celebre și mai puțin cunoscute, exersând diverse tehnici de comunicare și lucrând la propriile discursuri și prezentări. În a doua parte, aceștia vor prezenta propriile discursuri și le vor analiza pe cele ale colegilor, parcurgând în detaliu întregul proces de elaborare a unei prezentări eficiente.

Atelierul oferă un mediu sigur și stimulativ în care participanții își pot construi încrederea în sine, claritatea în exprimare și prezența în fața unui public.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Trainer: lect. univ. dr. Corina Selejan, lector în cadrul Departamentului de Studii Anglo-Americane și Germanistice al Facultății de Litere și Arte, Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu. Deține un doctorat în literatură contemporană anglo-americană la Universitatea din București și are studii în administrarea afacerilor, literatură anglo-americană și germană, precum și în studii culturale britanice. Cu o experiență profesională de 18 ani în companii multinaționale din domeniul financiar, Corina Selejan aduce o perspectivă integrată, academică și practică, asupra comunicării. A coeditat numere speciale ale revistelor American, British and Canadian Studies și East-West Cultural Passage și a publicat articole și capitole la edituri din România și din străinătate.

Atelierul reflectă tradiția excelenței americane în educație și cultură, punând accent pe: gândirea critică și exprimarea elocventă; educația aplicată și orientată spre competențe reale, relevante în contexte internaționale; dezvoltarea tinerilor lideri prin formare practică și comunicare eficientă; cooperare internațională și dialog intercultural, sprijinite prin rețeaua American Corners și prin inițiativele culturale ale Ambasadei S.U.A. în România.

Înscrierile la atelierul „Public Speaking & Effective Communication” se fac în perioada 1-8 octombrie 2025, la adresa de e-mail: american.corner[at]bjastrasibiu.ro. Mesajul transmis va cuprinde: numele complet, vârsta, facultatea/ locul de muncă. Locurile disponibile sunt limitate la maximum 20 de participanți.

Autor - Dumitru CHISELIȚĂ
01 octombrie 2025 la 16:51
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 3 ore
Asfalt nou pe bulevardul Vasile Milea. Lucrările pe carosabil încep în noaptea de duminică
Lucrările de reparații de pe bulevardul Vasile Milea din Sibiu au avansat, iar trotuarele de pe partea cu...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 3 ore
Sibiul l-a aplaudat pe Adrian Ordean, la aniversarea a 55 de ani de carieră
Sala Centrului Cultural „Ion Besoiu” din Sibiu a găzduit, vineri seara, concertul aniversar „55 de ani de muzică...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 4 ore
Expoziție de imaginație în Piața Mică, în weekendul Nopții Albe a Galeriilor
Orașul Artiștilor aduce, în acest weekend, în Piața Mică din Sibiu o expoziție care pune sub semnul întrebării...
Actualitate
• 2 min de citit
„Am pornit motoarele. Care sunt următoarele proiecte?” După infuzia PNRR, constructorii reclamă predictibilitate, în timp ce BNR avertizează asupra dependenței dăunătoare de bugetul de stat
Statul vorbește despre deficit, prioritizarea investițiilor, constructorii cer facturi achitate la termen, în timp ce consilierul guvernatorului BNR...
Actualitate
• 10 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 15 ore
Turist din București, mort după o cădere de aproximativ 200 de metri în zona Iezerul Caprei
Un bărbat în vârstă de 66 de ani, din București, și-a pierdut viața vineri, după ce a alunecat...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 16 ore
A1 Sibiu – Boița se închide de luni pentru aproape trei luni. Restricțiile ar putea fi prelungite
Autostrada A1 va fi închisă, începând de luni, 5 octombrie, între nodurile rutiere Cisnădie și Boița. Restricțiile sunt...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 19 ore
Semaforizarea smart intră în funcțiune în trei sensuri giratorii importante din Sibiu
De marți, 6 octombrie, de la ora 10, traficul din trei dintre cele mai aglomerate intersecții ale Sibiului...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 21 ore
(ACTUALIZARE) Interul câştigă al treilea meci consecutiv şi urcă pe locul secund. Urmează marele derbi, cu Corona
Interul obţine, în această seară, al treilea succes consecutiv în campionat, 2-1 cu CSO Teleajenul, pe "Municipal". În...
Actualitate
• 5 min de citit
Autor - b.o.n. b.o.n.
• acum 22 ore
Târgul de Toamnă al Producătorilor, sâmbătă, la Obor
Pieţe Sibiu SA reaminteşte că sâmbătă, 3 octombrie, Târgul de Toamnă al Producătorilor este deschis în incinta Târgului...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 23 ore
”Călăreţii roşii” pierd amicalul cu Corvinul, ultimul meci desfăşurat pe stadionul din Hunedoara
Echipa din Şelimbăr a cedat cu 2-0 în meciul de verificare susţinut vineri după-amiază, la Hunedoara, cu prim-divizionara...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
• acum 23 ore
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalul orar 1 06.10.2026 SIBIU, Cale...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 23 ore
Aproape 9 milioane de lei pentru reabilitarea blocului de locuințe sociale de pe strada Henri Coandă din Sibiu
Locatarii a 93 de locuințe sociale din Sibiu vor beneficia de lucrări de reabilitare energetică aprofundată, printr-un proiect...
Actualitate
• 3 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.