Județul Sibiu și Muntenegru, împreună pentru redescoperirea lânii și a turismului comunitar

Județul Sibiu și Muntenegru, împreună pentru redescoperirea lânii și a turismului comunitar

Timp de trei zile, între 25 și 27 septembrie, județul Sibiu a devenit locul unde tradiția a întâlnit dialogul european, iar lâna, material modest și valoros deopotrivă, a fost pusă în centrul unei întâlniri transnaționale dedicate patrimoniului cultural și turismului sustenabil.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Consiliul Județean Sibiu a găzduit, în cadrul proiectului european COMMHERITOUR – Modele comunitare pentru valorificarea sustenabilă a meșteșugurilor din patrimoniul cultural, o delegație din Muntenegru, formată din Samir Agović, primarul orașului Petnjica, dr. Ismet Latić, manager de proiect, și Petar Katić, membru al echipei RRA Bjelasica Komovi Prokletije. Împreună cu parteneri locali, experți și producători, aceștia au explorat bune practici și soluții comune pentru a reda valoare meșteșugurilor tradiționale și pentru a le transforma în resurse de dezvoltare economică și turistică.

Programul vizitei a început la Târgul de Ecoturism și la Muzeul ASTRA, unde Casa Tilișca, sit pilot al proiectului, a devenit loc de întâlnire între generații, prin ateliere de țesut, croșetare, coasere și împâslire cu lână. Copiii și tinerii au descoperit cum un covoraș țesut la război poate fi mai mult decât un obiect: poate fi o legătură vie cu memoria satului și a meșteșugului.

Ziua de 26 septembrie a purtat participanții în Țara Colibelor, la Râu Sadului, unde drumeția tematică i-a introdus în universul transhumanței, iar o stână încă activă le-a arătat cum se prelucrează lâna în mod tradițional. Întâlnirea cu producătorii locali a fost completată de o cină pastorală, în care gusturile autentice au întărit ideea de comunitate.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Vizita de studiu s-a încheiat la Sibiu cu un workshop intitulat „Wool as a Resource – From Heritage Material to Sustainable Tourism Asset”, unde participanții români și muntenegreni au prezentat studii de caz și au generat idei de proiecte comune. Discuțiile au arătat că, dincolo de granițe, provocările sunt aceleași: cum să sprijinim comunitățile rurale, cum să dăm vizibilitate produselor locale și cum să transformăm patrimoniul imaterial într-un atu competitiv pentru turism.

Proiectul COMMHERITOUR confirmă direcția strategică pe care Consiliul Județean Sibiu o urmează: punerea în valoare a patrimoniului cultural, sprijinirea comunităților locale și consolidarea unui turism responsabil și competitiv. Întâlnirea cu partenerii din Muntenegru a demonstrat că, deși provenim din contexte diferite, ne confruntăm cu aceleași provocări. Prin cooperare europeană putem transforma resursele tradiționale, cum este lâna, în oportunități reale de dezvoltare pentru comunități, a declarat Daniela Cîmpean, președinta Consiliului Județean Sibiu.

Proiectul COMMHERITOUR, finanțat prin Programul Interreg Regiunea Dunării, are ca obiectiv valorificarea sustenabilă a meșteșugurilor tradiționale, cu impact economic, turistic și comunitar. În județul Sibiu, proiectul a adus în prim-plan lâna, prin ateliere practice, expoziții și prin amenajarea unui sit pilot la Muzeul ASTRA – o gospodărie din Tilișca, reconstruită și redată publicului ca spațiu viu de învățare și continuitate culturală.

Imagine intercalată
Imagine intercalată
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ
29 septembrie 2025 la 17:16
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 2 ore
Asfalt nou pe bulevardul Vasile Milea. Lucrările pe carosabil încep în noaptea de duminică
Lucrările de reparații de pe bulevardul Vasile Milea din Sibiu au avansat, iar trotuarele de pe partea cu...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 2 ore
Sibiul l-a aplaudat pe Adrian Ordean, la aniversarea a 55 de ani de carieră
Sala Centrului Cultural „Ion Besoiu” din Sibiu a găzduit, vineri seara, concertul aniversar „55 de ani de muzică...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 2 ore
Expoziție de imaginație în Piața Mică, în weekendul Nopții Albe a Galeriilor
Orașul Artiștilor aduce, în acest weekend, în Piața Mică din Sibiu o expoziție care pune sub semnul întrebării...
Actualitate
• 2 min de citit
„Am pornit motoarele. Care sunt următoarele proiecte?” După infuzia PNRR, constructorii reclamă predictibilitate, în timp ce BNR avertizează asupra dependenței dăunătoare de bugetul de stat
Statul vorbește despre deficit, prioritizarea investițiilor, constructorii cer facturi achitate la termen, în timp ce consilierul guvernatorului BNR...
Actualitate
• 10 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 14 ore
Turist din București, mort după o cădere de aproximativ 200 de metri în zona Iezerul Caprei
Un bărbat în vârstă de 66 de ani, din București, și-a pierdut viața vineri, după ce a alunecat...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 15 ore
A1 Sibiu – Boița se închide de luni pentru aproape trei luni. Restricțiile ar putea fi prelungite
Autostrada A1 va fi închisă, începând de luni, 5 octombrie, între nodurile rutiere Cisnădie și Boița. Restricțiile sunt...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 17 ore
Semaforizarea smart intră în funcțiune în trei sensuri giratorii importante din Sibiu
De marți, 6 octombrie, de la ora 10, traficul din trei dintre cele mai aglomerate intersecții ale Sibiului...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 20 ore
(ACTUALIZARE) Interul câştigă al treilea meci consecutiv şi urcă pe locul secund. Urmează marele derbi, cu Corona
Interul obţine, în această seară, al treilea succes consecutiv în campionat, 2-1 cu CSO Teleajenul, pe "Municipal". În...
Actualitate
• 5 min de citit
Autor - b.o.n. b.o.n.
• acum 21 ore
Târgul de Toamnă al Producătorilor, sâmbătă, la Obor
Pieţe Sibiu SA reaminteşte că sâmbătă, 3 octombrie, Târgul de Toamnă al Producătorilor este deschis în incinta Târgului...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 21 ore
”Călăreţii roşii” pierd amicalul cu Corvinul, ultimul meci desfăşurat pe stadionul din Hunedoara
Echipa din Şelimbăr a cedat cu 2-0 în meciul de verificare susţinut vineri după-amiază, la Hunedoara, cu prim-divizionara...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
• acum 22 ore
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalul orar 1 06.10.2026 SIBIU, Cale...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 22 ore
Aproape 9 milioane de lei pentru reabilitarea blocului de locuințe sociale de pe strada Henri Coandă din Sibiu
Locatarii a 93 de locuințe sociale din Sibiu vor beneficia de lucrări de reabilitare energetică aprofundată, printr-un proiect...
Actualitate
• 3 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.