Cristian Roman, managerul Spitalului de Pneumoftiziologie: „Vrem ca prevenția să devină un obicei, nu doar o acțiune punctuală”

Cristian Roman, managerul Spitalului de Pneumoftiziologie: „Vrem ca prevenția să devină un obicei, nu doar o acțiune punctuală”

Bolile pulmonare reprezintă una dintre principalele cauze de îmbolnăvire și mortalitate la nivel mondial. În România, tuberculoza, BPOC și cancerul pulmonar afectează zeci de mii de persoane anual, iar prevenția și diagnosticarea timpurie sunt vitale. Despre cum se implică Spitalul de Pneumoftiziologie în campaniile de conștientizare, având în vedere că în perioada următoare se va derula o nouă campanie de informare, intitulată Săptămâna de conștientizare a sănătății pulmonare, ne spune domnul Cristian Roman, managerul unității medicale.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

– De ce este important ca un spital de pneumoftiziologie să se implice activ în campanii de prevenție și conștientizare?

Dintotdeauna am considerat că prevenția este cheia în sănătatea publică, mai ales în domeniul bolilor pulmonare. Dacă reușim să informăm populația despre factorii de risc și despre importanța controalelor periodice, putem reduce numărul cazurilor grave și putem salva vieți. Cred cu tărie că rolul unui spital nu se limitează doar la tratament, ci și la educația sanitară a populației. Practic, implicarea Spitalului de Pneumoftiziologie în campanii de prevenție și conștientizare reprezintă un exemplu concret de responsabilitate față de comunitate.

. Care sunt principalele mesaje pe care încercați să le transmiteți prin aceste campanii?

Prin organizarea acestor campanii vizăm mai multe direcții de acțiune: conștientizarea populației cu privire la simptomele și factorii de risc pentru bolile pulmonare, renunțarea la fumat, diagnosticarea precoce și adoptarea unui stil de viață sănătos. Dorim să ajutăm oamenii să înțeleagă că bolile pulmonare pot fi prevenite și că vizita la medic nu trebuie amânată atunci când apar simptome precum tuse persistentă sau dificultăți de respirație.

Cum se implică efectiv spitalul în aceste campanii?

În ultimii ani am organizat campanii de spirometrii, testări gratuite, pe care echipele medicale le-au efectat atât atât în cadrul spitalului și dispensarului TBC, cât și în locații publice, precum mall-uri, aeroport, catedrală etc., pentru a ne afla cât mai aproape de cetățeni. În plus, după cum știți, am organizat conferințe cu personalități cunoscute, atât din domeniul medical cât și cu lideri de opinie, sportivi, care să inspire publicul în vederea renunțării la fumat. De asemenea, organizăm periodic sesiuni de informare, colaborăm cu medicii de familie și desfășurăm campanii online pentru a ajunge la cât mai mulțe persoane. Pe lângă aceste acțiuni, medicii noștri participă la emisiuni și oferă informații în mass-media, oferind astfel publicului informații valoroase , care să îi ajute să își mențină sănătatea pe termen lung.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Care este impactul pe care l-ați observat până acum în urma acestor inițiative?

În primul rând, spitalul se bucură de o imagine foarte bună în rândul comunității, iar oamenii ni se adresează cu încredere. Vă putem spune că am remarcat o creștere a numărului de persoane care vin la controale preventive, încă de la primele simptome îngrijorătoare și un interes mai mare pentru renunțarea la fumat. Tot mai mulți pacienți vin la noi într-un stadiu incipient al bolii, ceea ce ne permite să intervenim mult mai eficient.

Care sunt principalele boli pulmonare vizate de campaniile de prevenție?

În primul rând, tuberculoza și bolile obstructive cronice, cum ar fi bronhopneumopatia cronică obstructivă (BPOC). Totodată, atragem atenția asupra cancerului pulmonar și a astmului bronșic, boli care, dacă sunt descoperite la timp, pot fi tratate sau ținute sub control cu succes.

Cum colaborați cu alte instituții în aceste demersuri?

Am avut de-a lungul timpului parteneriate cu numeroase instituții – cu Direcția de Sănătate Publică, cu Facultatea de Medicină din cadrul Universității Lucian Blaga, cu Inspectoratul Școlar, cu Mitropolia Ardealului, cu Asociația Crucea Roșie, cu autoritățile locale și cu organizații non-guvernamentale. Împreună reușim să organizăm campanii mai ample și să folosim resursele într-un mod mai eficient, astfel încât mesajul nostru să ajungă în cât mai multe comunități.

Care este rolul digitalizării și al mediului online în campaniile de conștientizare?

Platformele online ne permit să transmitem informații rapid și direct către populație. Postăm materiale educative și mesaje video ale medicilor noștri. Astfel, reușim să ajungem și la tineri, o categorie esențială pentru prevenție pe termen lung.

Ce planuri de viitor are spitalul în ceea ce privește educația pentru sănătate?

După cum am anunțat deja, săptămâna viitoare, perioada 22 – 26 septembrie, medicii noștri vor atrage atenția cu privire la cele mai frecvente boli pulmonare, dat fiind faptul că în data de 25 septembrie este Ziua Mondială a Plămânilor, iar spitalul nostru este singura instituție medicală din județul Sibiu axată exclusiv pe tratarea patologiilor respiratorii. În luna noiembrie va fi ziua de luptă împotriva BPOC, când din nou vom organiza o serie de acțiuni de conștientizare și prevenție. În plus, dorim să continuăm desfășurarea Campaniei Antifumat, care a devenit deja o tradiție, iar anul viitor se va afla la cea de-a noua ediție. Campania se va desfășura în preajma zilei de 31 Mai, Ziua Mondială fără Tutun, pentru a asigura o educație medicală atât de necesară pentru sănătatea plămânilor. Și anul viitor vom avea un calendar de acțiuni variat, care va include ateliere în școli, campanii media și colaborări cu autorități și organizații neguvernamentale. Vrem ca prevenția să devină un obicei, nu doar o acțiune punctuală.

Ce mesaj principal v-ați dori să adresați publicului larg, în încheiere?

Sănătatea plămânilor este vitală pentru calitatea vieții. Îi îndemn pe oameni să nu ignore simptomele respiratorii, să renunțe la fumat și să vină la controale preventive. Prevenția costă infinit mai puțin decât tratamentul, iar un diagnostic timpuriu poate face diferența dintre viață și moarte.

19 septembrie 2025 la 14:54
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 8 ore
“Weekend de 10 pe terenul de fotbal” pentru copiii de la Interstar, la “Cupa Unirii”
Echipa de copii a clubului AS FC Interstar, pregătită de Adrian Rafailă, s-a întors de la Reghin cu...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 10 ore
Campionana judeţeană AFC Agnita, singura echipă cu maximum de puncte în SuperLiga Sibiu după două etape. Răşinariul câştigă derbiul cu ACS Bradu, în deplasare
AFC Agnita, campioana judeţeană en-titre este singura din cele opt cu maximum de puncte după două etape, în...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
acum 13 ore
AVRIG: Daniela Bucurea a câștigat Trofeul „Florile Oltului”. Cine sunt laureații ediției din acest an
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
acum 13 ore
ŞURA MARE: Întâlnire pentru atragerea fondurilor europene
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 14 ore
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalul orar 1 17.09.2026 CISNADIE, CISNADIE,...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 14 ore
Floretiştii de la Asalt Sibiu, dau asaltul la Cluj-Napoca. Cinci dintre ei intră în lupta pentru circuitul european
După o vară de pregătire intensă, ACS Asalt Sibiu dă startul noului sezon competițional. Prima provocare va fi...
Actualitate
5 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
acum 14 ore
ȘELIMBĂR: Zilele Comunității, în 26 și 27 septembrie, la Șopa
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 14 ore
Elevii din Sibiu pot face „Școala la muzeu” în Palatul ASTRA. Vizitele ghidate sunt gratuite
Lecțiile de istorie și cultură pot ieși din sala de clasă și se pot muta, în acest an...
Actualitate
3 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 16 ore
Polițistă din Sibiu, campioană europeană la alergare montană. Loredana Toloargă a cucerit aurul la Râșnov
O polițistă din Sibiu a urcat pe cea mai înaltă treaptă a podiumului la European Masters Off Road...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
acum 16 ore
TURNU ROȘU: Băncuțe stradale pentru o comună cochetă
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
acum 17 ore
SĂLIȘTE: Ziua Pompierilor, marcată printr-o ceremonie militară în Piața Junilor
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
3 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
acum 17 ore
Șezătoare creativă la Biblioteca ASTRA Sibiu. Broderia a adus împreună pasionatele de meșteșuguri
O nouă ediție a șezătorii creative a avut loc la Filiala Bâlea a Bibliotecii Județene ASTRA Sibiu. De...
Actualitate
2 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.