20 august este ultima zi în care muzeele din mediul rural mai pot fi înscrise pentru participarea la cea de-a treia ediție a proiectului Noaptea Muzeelor la Sate. În acest an, evenimentul se va desfășura sâmbătă, 6 septembrie și își propune să transforme spațiile culturale din mediul rural în locuri de întâlnire, dialog și descoperire. Ediția din acest an marchează un nou parteneriat cultural, cu Editura Litera, ce aduce o invitație colectivă la lectură.
„Ediția 2025 se va desfășura în jurul a cinci ecosisteme culturale vii, construite în mijlocul unor comunități rurale autentice. În aceste spații, vizitatorii vor descoperi instalații literare perisabile, realizate cu sprijinul uneia dintre cele mai prestigioase edituri românești – Editura Litera. Cele cinci instalații vor fi activate chiar pe 6 septembrie, când este celebrată Ziua Internațională a Cititului Cărților, și vor funcționa după o regulă simplă: fiecare vizitator poate lua cu el o carte. Cărțile – pentru copii și adulți deopotrivă – vor fi oferite gratuit, ca invitație la lectură în familie și ca mod de a transmite mai departe o conexiune vie cu evenimentul.
Instalațiile realizate de editura Litera vor fi perisabile nu în sens valoric, ci cantitativ, pentru că sunt menite să se destrame până la finalul Nopții Muzeelor la Sate. Această intervenție culturală capătă o semnificație în plus în contextul în care ea va avea loc în comunități rurale, unde consumul de carte este limitat, bibliotecile sunt rare, iar librăriile lipsesc. Vizitatorii vor putea lua acasă cu ei o carte, un fragment viu din acest eveniment al Nopții Muzeelor la Sate, o amintire ce poate fi păstrată în bibliotecă, în minte și în suflet”, transmit inițiatorii proiectului, prin intermediul unui comunicat de presă.
La ediția din acest an a Nopții Muzeelor la Sate vor participa așezăminte muzeale (muzee și colecții) din întreaga țară (55 dintre acestea au confirmat participarea). Muzeele care doresc să se alăture evenimentului pot solicita fișa de înscriere la adresa [email protected], iar aceasta trebuie completată și trimisă, însoțită de fotografii, până cel târziu miercuri, 20 august.
Accesul publicului la Noaptea Muzeelor la Sate este gratuit, iar activitățile propuse de muzeele participante vor include expoziții, tururi ghidate, ateliere, proiecții, seri comunitare, lecturi și alte forme de redescoperire a patrimoniului local. Harta completă a locațiilor și programul detaliat vor fi disponibile online începând cu 2 septembrie.
Noaptea Muzeelor la Sate este un proiect inițiat de Asociația Da’ De Ce, organizat în parteneriat strategic cu Asociația Centrul Memorial Dr. Gheorghe Telea Bologa Nou Român și cu Complexul Național Muzeal ASTRA.
D.F.
Ovidiu BOICA
Cosmin PAL
Cosmin PAL
Dumitru CHISELIȚĂ
Cosmin PAL
Ștefania VESA
Răzvan NEGRU
Cosmin PAL
Cosmin PAL
Vlad IGNAT
Cosmin PAL