În căutarea „Omului Verde” de la Richiș, pe traseul Via Transilvanica, prin păduri și coline

În căutarea „Omului Verde” de la Richiș, pe traseul Via Transilvanica, prin păduri și coline

În weekend, zeci de drumeți s-au echipat corespunzător și au pornit într-o drumeție prin păduri și coline spectaculoase, pe traseul Via Transilvanica împreună cu Nicoleta Ocneriu, ghid de turism din cadrul Anii Drumeției.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Prima oprire a fost la biserica fortificată din Biertan, unde excursioniștii au aflat despre istoria locului, au vizitat celebra cameră a împăcării, vestita încăpere în care cuplurile certate erau închise pentru a se împăca, și s-au fotografiat în colțurile „instagramabile” ale zonei.

Drumeția a continuat pe traseul Via Transilvanica, începând de la prima bornă aflată la ieșirea din Biertan. Prin păduri umbroase și coline, grupul a ajuns în satul Richiș, unde îi aștepta Festivalul Medieval „Omul Verde”, cavaleri, domnițe, muzică și o atmosferă medievală autentică.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Participanții au vizitat târgul producătorilor locali, s-au bucurat de gastronomia specifică locului și au explorat biserica fortificată din Richiș.

Spectacolul medieval a fost întreținut de domnițele care au dansat în stil tradițional, iar cavalerii “Palladinii de Terra Medies” au oferit demonstrații de luptă și momente teatrale în centrul Richișului.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Legenda „Omului Verde” din Richiș

În biserică ghidul de turism, Nicoleta Ocneriu le-a povestit participanților despre simbolistica „Omului Verde” și de unde provine acesta. Una dintre cele mai fascinante povești ale zonei este legenda acestui simbol. Sculptura misterioasă care se regăsește în interiorul bisericii fortificate din Richiș, fiind ascunsă printre decorurile gotice ale unuia dintre stâlpii de susținere.

Legenda spune că Omul Verde este o ființă protectoare a pădurilor și a naturii. El este reprezentat cu fața înconjurată de frunze.

„Omul verde este o zeitate masculină opusă zeiței pământului care provine din cultura celtică. Celții considerau că puterea omenească se concentrează în cap, de acolo inspirația, previziunea omenească și puterea de apărare a duhurilor rele. Biserica din Richiș fiind folosită înainte ca mănăstire cisterciană, de aici această influență celtică”, a explicat ghidul.

Prezența lui în biserică rămâne un mister și un punct de atracție pentru curioșii și iubitorii istoriei medievale. Drumeții au fost impresionați să descopere această poveste specifică Richișului.

Foto: Anii Drumeției/Nicoleta Ocneriu

Autor - Maria-Antonia OANA
07 iulie 2025 la 18:10
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 10 ore
VIDEO | Cristian Pistol a testat ruta ocolitoare de la Sibiu la Boița: 19 minute în locul autostrăzii
Directorul general al CNAIR, Cristian Pistol, spune că a parcurs miercuri, în aproximativ 19 minute, ruta ocolitoare pe...
Actualitate
• 3 min de citit
• acum 10 ore
UTILAJELECTRIC a finalizat un proiect de peste 737.000 de lei pentru dezvoltarea companiei
UTILAJELECTRIC SRL anunță finalizarea proiectului „Dezvoltarea societății UTILAJELECTRIC”, cofinanțat din Fondul European de Dezvoltare Regională prin Programul Regiunea...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Răzvan NEGRU Răzvan NEGRU
• acum 12 ore
Emanuel Drotleff, sasul care nu vrea să plece din Chirpăr: „Aici sunt acasă!”
Rânduiala săsească a ținut Chirpărul, până la 1876,  în subordinea Scaunului Nocrich, o altă comună a Văii Hârtibaciului...
Actualitate
• 5 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 13 ore
Remiză fără goluri în derbiul dintre campioana şi vicecampioana SuperLigii. Scorul etapei, în Alma – Copşa Mică
AFC Agnita şi ACS Bradu au terminat la egalitate meciul disputat sâmbătă, în etapa a V-a a SuperLigii...
Actualitate
• 5 min de citit
• acum 14 ore
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalul orar 1 09.10.2026 POPLACA, toata...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 15 ore
Inaugurarea Campusului Dual: Tribuna, în capsula timpului
Un exemplar al ziarului Tribuna, singurul cotidian din județul Sibiu, a fost inclus în capsula timpului pregătită cu...
Actualitate
• 6 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 15 ore
Bookisit strânge cărți pentru biblioteca școlii din Brateiu
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 15 ore
BRADU: Produse locale și tradiții din Țara Oltului
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 15 ore
AVRIG: Zboruri cu drona pe teritoriul orașului, începând de joi
Începând de joi, 8 octombrie 2026, vor avea loc zboruri cu drona în Avrig și în satele aparținătoare....
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 16 ore
Aproape 170 de milioane de euro pentru fermele tinerilor. Fermierii din Sibiu pot cere până la 200.000 de euro prin noua linie AFIR
Fermierii din județul Sibiu care vor să își dezvolte exploatațiile pot solicita, începând din această săptămână, finanțări nerambursabile...
Actualitate
• 4 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 17 ore
De ce a fost închisă A1 între Sibiu și Boița. Centrul de Studii Tehnice Rutiere explică decizia și respinge varianta unei „decizii personale” a conducerii CNAIR
Închiderea circulației pe A1 Sibiu–Boița, între nodurile Cisnădie și Boița, în perioada 5 octombrie–19 decembrie, este legată de...
Actualitate
• 5 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 17 ore
RÂU SADULUI: Trei zile de ateliere și activități pentru 43 de tineri, în proiectul „Pregătiți pentru viață”
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
• 2 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.