A jucat la Benfica și Sporting Lisabona, iar acum e aproape de transferul la FC Hermannstadt. El e portughezul care trebuie să-l facă uitat pe Murgia…

Mijlocașul pe care antrenorul Marius Măldărășanu îl așteaptă, la începutul săptămânii, la Sibiu este Diogo Batista. În vârstă de 25 de ani, el a jucat ultima dată la Penafiel și ar urma să semneze cu FC Hermannstadt pe trei sezoane.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Diogo Batista este mijlocașul în care își pun speranțele sibienii să ducă mai departe munca făcută de Murgia, după ce italianul tocmai a semnat cu ”U” Cluj! Portughezul de 25 de ani vine de la Penafiel, are în CV două dintre legendele fotbalului lusitan, Benfica și Sporting Lisabona, iar aceasta ar fi prima sa experiență în afara granițelor țării natale.

Diogo Batista a jucat 31 de meciuri pentru Penafiel în eșalonul secund portughez, anul trecut competițional, înscriind trei goluri și contribuind decisiv la altele trei. La Penafiel, primul club la care a activat la seniori, în trei sezoane, a strâns 91 de meciuri, 4 goluri și 8 pase decisive.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Deși postul pe care evoluează în general, acela de mijlocaș în fața apărării, îl expune destul de mult, dă dovadă de disciplină de vreme ce a încasat un singur cartonaș galben pe tot parcursul ediției 2024/25. Pe lângă poziția de mijlocaș defensiv, la nevoie poate juca și mai avansat, ca mijlocaș ofensiv, conform transfermarkt.com, site-ul de specialitate pe care este cotat la o jumătate de milion de euro.

Diogo Batista ar urma să semneze pe trei sezoane cu FC Hermannstadt, conform Gazetei Sporturilor, sursă care avansează ipoteza unui salariu de 8.000 de euro/lună pentru portughez.

Sursa foto: gsp.ro

Autor
29 iunie 2025 la 14:23
Distribuie articolul:

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Ovidiu BOICA
acum 10 ore
Daniel Niculae lămurește lucrurile în privința venirii lui Săpunaru la FC Hermannstadt
Președintele executiv Daniel Niculae a vorbit, imediat după stabilirea țintarului noului sezon al Superligii, despre vehiculata venire a...
Sport
2 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 12 ore
Remiză albă pentru ”călăreții roșii” în primul amical al verii. Meci fără goluri cu o echipă retrogradată din Superligă. Nume noi sub comanda lui Neluțu Luca
CSC Șelimbăr a început seria amicalelor la mai puțin de o săptămână de la reluarea pregătirilor. La Sf....
Sport
4 min de citit
acum 1 zi
O premieră pentru iubitorii de ciclism montan: Gusterița MTB
Sâmbătă, 12 iuie, pe Dealul Gușteriței se va desfășura prima ediție a competiției Gușterița MTB, un eveniment nou...
Actualitate
4 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 2 zile
FC Hermannstadt debutează în noul sezon pe 12 iulie. Primul meci de-acasă al sibienilor, în deschiderea etapei a II-a
Liga Progesionistă de Fotbal a stabilit datele și orele de disputare ale meciurilor din primele trei etape ale...
Sport
2 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 2 zile
Măldărășanu l-a vrut pe Dragoș Albu la FC Hermannstadt încă de acum un an. Ce spune despre concurența pe postul de under
Antrenorul echipei sibiene, Marius Măldărășanu, recunoaște că încă din vara trecută pe Dragoș Albu la FC Hermannstadt și...
Sport
3 min de citit
Autor Dumitru CHISELIȚĂ
acum 2 zile
Cupa Sponsorilor închide circulaţia şi parcările de pe Calea Poplăcii
Duminică, 29 iunie, se va închide, până la ora 14, circulaţia pe Calea Poplăcii. Motivul este desfăşurarea unei...
Actualitate
1 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 2 zile
Măldărășanu mai așteaptă jucători: ”Mereu am spus că oricine poate ajuta, este binevenit”. Luni vine un mijlocaș
Antrenorul echipei sibiene, Marius Măldărășanu, a declarat, cu o zi înaintea finalului cantonamentului de la Bolu, din Turcia,...
Actualitate
2 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 3 zile
Comportare remarcabilă a sibiencelor de la ACS Champions cu naționala României la Balcaniada de Beach Volley U18
Cătălina Vasilescu și Draga Savu s-au clasat pe locul al patrulea în competiția desfășurată în perioada 18-22 iunie,...
Actualitate
3 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 3 zile
Măgura câștigă apelul împotriva handbalistei care joacă în Liga Florilor cu capul acoperit. Congoleza e bună de plată
Comisia de Apel din cadrul Federației Române de Handbal o obligă pe congoleza Fanta Diagouraga la plata a...
Actualitate
3 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 3 zile
CSU Sibiu oficializează primul transfer al verii. Vine de la una dintre echipele de pe podiumul Ligii Naționale
Gruparea studențească sibiană anunță aducerea lui Andreas Blidaru, un tânăr fundaș, de 18 ani, de la CS Vâlcea...
Actualitate
2 min de citit
Autor Comunicat de presa
acum 3 zile
Turul Ciclist al Sibiului: ”Cursa Sponsorilor” se desfășoară duminică, 29 iunie, între Sibiu și Poplaca. Ce restricții de circulație vor fi instituite…
Organizatorii Turului Ciclist al Sibiului duc tradiția mai departe și, cu o săptămână înaintea debutului ediției a XV-a...
Actualitate
3 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 4 zile
Tot două goluri marcate, dar FC Hermannstadt pierde al doilea amical cu Prishtina. Trei under-i în ”unsprezecele” de start
Echipa sibiană a disputat, miercuri seara, un nou meci de verificare, tot în compania kosovarilor de la FC...
Actualitate
2 min de citit