Până în 2029, copiii din şcoli şi grădiniţe vor primi lapte, fructe și produse de panificație

Până în 2029, copiii din şcoli şi grădiniţe vor primi lapte, fructe și produse de panificație

Consiliul Județean Sibiu continuă să fie alături de copiii din județ și să investească în sănătatea și educația lor. Astfel, a fost demarată procedura pentru achiziția și distribuția de lapte și produse lactate, fructe și produse de panificație pentru preșcolarii și elevii din județ, în perioada 2025-2029, în cadrul Programului pentru Școli al României.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

„O alimentație sănătoasă este esențială pentru dezvoltarea echilibrată a copiilor și formarea unor obiceiuri durabile. Tocmai de aceea, ne preocupă ce produse ajung la copii, dar și cine le livrează. Avem nevoie de furnizori serioși, responsabili și dedicați, care să pună pe primul loc calitatea, siguranța și livrarea la termen a produselor. De aceea, lansăm un apel deschis către toți operatorii economici interesați să participe la acest demers – îi încurajăm să se depună oferte în număr cât mai mare, pentru că în acest fel pot contribui la un viitor mai sănătos pentru copiii noștri”, transmite Daniela Cîmpean, președinta Consiliului Județean Sibiu.

Cine sunt beneficiarii:

De produse vor beneficia preșcolarii din grădinițele de stat și particulare acreditate cu program normal de 4 ore și elevii din clasele 0-VIII, din învățământul de stat și privat de pe întreg teritoriul județului Sibiu.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Estimăm că programul va ajunge la un număr cuprins între 35.973 și 43.968 de copii, pe baza datelor din anul școlar curent, la care am adăugat o marjă de creștere de 10%.

Ce produse vor primi copiii:

  • Lapte UHT și produse lactate;

    Imagine intercalată
    Imagine intercalată
  • Fructe – în special mere (sau pere);

  • Produse de panificație – cornuri, batoane, biscuiți sau covrigi.

Investiția totală estimată:

Pe durata celor 4 ani de contract (2025-2029), valoarea totală estimată este între 48,33 milioane lei și 59,07 milioane lei (fără TVA), în funcție de numărul de beneficiari.

🔹 Pentru lapte și produse lactate:

Valoare între 26,16 milioane lei și 31,97 milioane lei (fără TVA)

🔹 Pentru fructe:

Valoare între 6,63 milioane lei și 8,10 milioane lei (fără TVA)

🔹 Pentru produse de panificație:

Valoare între 15,54 milioane lei și 18,99 milioane lei (fără TVA)

Calendar estimativ:

• 29 iulie 2025: termen limită pentru primirea ofertelor.

• Septembrie 2025: semnăm contractele și începem livrările odată cu noul an școlar.

Programul este finanțat din fonduri de la bugetul de stat (sume defalcate din TVA) și fonduri europene nerambursabile (FEGA), dacă sunt îndeplinite condițiile de eligibilitate.

Prin această achiziție, urmărim să asigurăm nu doar cantitatea necesară de produse, ci și calitatea acestora, astfel încât micuții să se bucure de gustări sănătoase, gustoase și sigure.

Autor - Dumitru CHISELIȚĂ
27 iunie 2025 la 14:13
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 27 minute
Asfalt nou pe bulevardul Vasile Milea. Lucrările pe carosabil încep în noaptea de duminică
Lucrările de reparații de pe bulevardul Vasile Milea din Sibiu au avansat, iar trotuarele de pe partea cu...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 33 minute
Sibiul l-a aplaudat pe Adrian Ordean, la aniversarea a 55 de ani de carieră
Sala Centrului Cultural „Ion Besoiu” din Sibiu a găzduit, vineri seara, concertul aniversar „55 de ani de muzică...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 1 oră
Expoziție de imaginație în Piața Mică, în weekendul Nopții Albe a Galeriilor
Orașul Artiștilor aduce, în acest weekend, în Piața Mică din Sibiu o expoziție care pune sub semnul întrebării...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Marius MUNTEANU GHIUR Marius MUNTEANU GHIUR
• acum 1 oră
„Am pornit motoarele. Care sunt următoarele proiecte?” După infuzia PNRR, constructorii reclamă predictibilitate, în timp ce BNR avertizează asupra dependenței dăunătoare de bugetul de stat
Statul vorbește despre deficit, prioritizarea investițiilor, constructorii cer facturi achitate la termen, în timp ce consilierul guvernatorului BNR...
Actualitate
• 10 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 12 ore
Turist din București, mort după o cădere de aproximativ 200 de metri în zona Iezerul Caprei
Un bărbat în vârstă de 66 de ani, din București, și-a pierdut viața vineri, după ce a alunecat...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 13 ore
A1 Sibiu – Boița se închide de luni pentru aproape trei luni. Restricțiile ar putea fi prelungite
Autostrada A1 va fi închisă, începând de luni, 5 octombrie, între nodurile rutiere Cisnădie și Boița. Restricțiile sunt...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 16 ore
Semaforizarea smart intră în funcțiune în trei sensuri giratorii importante din Sibiu
De marți, 6 octombrie, de la ora 10, traficul din trei dintre cele mai aglomerate intersecții ale Sibiului...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 18 ore
(ACTUALIZARE) Interul câştigă al treilea meci consecutiv şi urcă pe locul secund. Urmează marele derbi, cu Corona
Interul obţine, în această seară, al treilea succes consecutiv în campionat, 2-1 cu CSO Teleajenul, pe "Municipal". În...
Actualitate
• 5 min de citit
Autor - b.o.n. b.o.n.
• acum 19 ore
Târgul de Toamnă al Producătorilor, sâmbătă, la Obor
Pieţe Sibiu SA reaminteşte că sâmbătă, 3 octombrie, Târgul de Toamnă al Producătorilor este deschis în incinta Târgului...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 19 ore
”Călăreţii roşii” pierd amicalul cu Corvinul, ultimul meci desfăşurat pe stadionul din Hunedoara
Echipa din Şelimbăr a cedat cu 2-0 în meciul de verificare susţinut vineri după-amiază, la Hunedoara, cu prim-divizionara...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
• acum 20 ore
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalul orar 1 06.10.2026 SIBIU, Cale...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 20 ore
Aproape 9 milioane de lei pentru reabilitarea blocului de locuințe sociale de pe strada Henri Coandă din Sibiu
Locatarii a 93 de locuințe sociale din Sibiu vor beneficia de lucrări de reabilitare energetică aprofundată, printr-un proiect...
Actualitate
• 3 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.