Joi, în jurul amiezii, locuitorii și trecătorii de pe strada Fabricii au avut parte de câteva scene violente. Membrii a două familii care aveau un conflict mai vechi s-au întâlnit la Policlinică, iar discuțiile au degenerat, unul dintre bărbații implicați în scandal scoțând din portbagaj un obiect contondent cu care l-a amenințat pe unul dintre rivali.
Acesta din urmă a încercat să fugă, fiind urmărit de cel care îl amenința. În urma unui apel la 112, trei echipaje de poliție s-au deplasat la fața locului pentru a aplana conflictul. „Din primele cercetări, s-a stabilit că pe fondul unor tensiuni mai vechi membrii a două familii au intrat în conflict în zona Policlinicii, amenințându-se cu fapte de violență. La fața locului s-au prezentat trei echipaje de poliție, pentru aplanarea conflictului. A fost depusă și o plângere pentru amenințare, fiind deschis un dosar penal. În cauză, sunt efectuate cercetări pentru a se stabili împrejurările în care s-au petrecut faptele” a declarat, pentru Tribuna, comisar-șef Luciana Lazăr, purtător de cuvânt al IPJ Sibiu.
Vlad IGNAT
Răzvan NEGRU
Ovidiu BOICA
Ștefania VESA
Nekta Ioana DEDU
Nekta Ioana DEDU
Nekta Ioana DEDU
Vlad IGNAT
Vlad IGNAT
Nekta Ioana DEDU