Clasamentul în care FC Hermannstadt este pe locul secund, imediat după deținătoarea Cupei României, CFR Cluj

Clasamentul în care FC Hermannstadt este pe locul secund, imediat după deținătoarea Cupei României, CFR Cluj

Echipa sibiană a disputat, în ultimele trei ediții ale competiției KO, de când a fost implementat sistemul cu faza grupelor, o finală și a ajuns pâîn sferturi de două ori.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Faptul că sibienii tratează cu seriozitate, an de an, Cupa României o demonstrează și performanțele acestora din ultimele trei sezoane, de când organizatorul competiției, Federația Română de Fotbal, a implementat sistemul cu faza grupelor. De fiecare dată FC Hermannstadt a depășit faza grupelor, în 2023 și 2024 fiind eliminată de ”U” Cluj de fiecare dată, după 1-0 la Sibiu și 2-1 pe ”Cluj Arena”, un an mai târziu, iar anul acesta disputând finala cu CFR Cluj, la Arad, pierdută cu 3-2.

În urma acestor rezultate, FC Hermannstadt este pe locul al doilea într-un clasament general al competiției KO din 2022 încoace, chiar după cea care i-a furat trofeul, anul acesta, CFR Cluj. ”Ceferiștii” au 29 de puncte și un golaveraj de +8, conform golazo.ro, în vreme ce sibienii, cu 24 de puncte și +5 golaveraj, sunt pe locul secund.

Bilanțul a fost publicat chiar de Federația Română de Fotbal pe frf.ro, scoțând în evidență echipele cu cele mai bune performanțe.

Finalistele din 2023, de la Sibiu, ”U” Cluj și Sepsi OSK Sf. Gheorghe sunt următoarele două clasate, fiecare  cu câte 21 de puncte, dar cu un golaveraj superior pentru echipa ”șepcilor roșii” (+12).

Acest format nou al Cupei României le permite și echipelor din eșaloanele inferioare să se afirme, cea mai bună dovadă fiind Corvinul Hunedoara, care a câștigat trofeul, anul trecut, după o finală cu Oțelul Galați, pe ”Municipalul” sibian.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

 

CLASAMENTUL GENERAL AL CUPEI ROMÂNIEI 2022-2025

29 pct.: CFR Cluj (golaveraj +8);

24 pct: FC Hermannstadt (+5);

21 pct.: Universitatea Cluj (+12), Sepsi OSK Sf. Gheorghe (+9);

18 pct.: Corvinul Hunedoara (+15), Rapid București (+8);

17 pct.: Universitatea Craiova (+8);

16 pct.: Oțelul Galați (+3), UTA Arad (+1);

15 pct.: FCSB (+5);

14 pct: FC ”U” Craiova (+4);

13 pct.: Farul Constanța (-1);

12 pct.: Petrolul Ploiești (+1);

11 pct.: FC Voluntari (-4);

9 pct.: FC Botoșani (-7);

7 pct.: Metalul Buzău (+1), CSM Reșița (-1), Gloria Buzău (0), Unirea Alba Iulia (0), Dinamo București (-5);

6 pct.: CS Mioveni (-4), FC Argeș Pitești (-5);

5 pct.: CSM Politehnica Iași (+1), FK Csikszereda Miercurea Ciuc (+1);

4 pct.: CSA Steaua București (-1), CS Afumați (-1), CS Ocna Mureș (-5), CSM Alexandria (-10),

3 pct.: CS Tunari (0), SCM Zalău (-3), CSC Dumbrăvița (-4);

două pct.: Sănătatea Cluj (-1), Unirea Ungheni (-1), Unirea Slobozia (-1);

un pct.: Ceahlăul Piatra Neamț (-2), FC Bihor Oradea (-3), Chindia Târgoviște (-9);

niciun pct.: SCM Rm. Vâlcea (-5), Agricola Borcea (-7), Progresul Pecica (-13).

Analiza ia în calcul toate partidele din faza grupelor și până în finală, punctajele fiind acordate după sistemul standard: 3 puncte pentru victorie, unul pentru egal. În cazul calificărilor la loviturile de departajare, echipa care a trecut mai departe a primit 3 puncte, fără influențarea golaverajului.

Autor - Ovidiu BOICA
25 iunie 2025 la 12:34
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 6 ore
(INTERVIU) Directorul CSU Sibiu despre locul 7 ocupat la finalul sezonului, staff-ul şi lotul pentru viitorul sezon, suportul fanilor şi unde se mută echipa când intră “Transilvania” în şantier
 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la chioșcuri...
Actualitate
13 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 10 ore
Andreas Karo, primul care pleacă de la FC Hermannstadt? Fundaşul cipriot e pe lista celor de la AEL Limassol
Odată cu retrogradarea, FC Hermannstadt va pierde mai mulţi jucători în această vară, la fel cum s-a întâmplat...
Actualitate
1 min de citit
Autor - b.o.n. b.o.n.
acum 1 zi
ACS Champions ratează medaliile în Campionatul Naţional U13. Un sezon extraordinar pentru voleiul juvenil sibian
Voleiul juvenil sibian continuă să confirme la nivel național. ACS Champions “Casa Frieda” Sibiu a încheiat pe locul...
Actualitate
3 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 2 zile
Dorinel Munteanu dă vina pe arbitraj pentru retrogradare: ”Am crezut în Kovacs mititelul. Să le fie ruşine”
Antrenorul echipei sibiene, Dorinel Munteanu, acuză arbitrajul din returul cu FC Voluntari, pierdut cu 3-0, în urma căruia...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 2 zile
FC Hermannstadt retrogradează în Liga 2
Echipa sibiană pierde cu 3-0 la Voluntari returul barajului pentru menţinerea/promovarea în Superligă şi coboară în eşalonul secund...
Actualitate
6 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 3 zile
1 Iunie la Puma Club Sibiu: sportul care îi învață pe copii disciplină, încredere și prietenie
Cu ocazia zilei de 1 Iunie – Ziua Copilului, Tribuna a pregătit un material despre rolul sportului în...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 3 zile
Mesajul lui Dorinel Munteanu înaintea returului cu FC Voluntari: “Nu mergem să supravieţuim, ci să câştigăm”. Au venit banii…
Antrenorul echipei sibiene, Dorinel Munteanu, susţine că toată săptămâna le-a repetat jucătorilor săi mesajul “Nu mergem să supravieţuim,...
Actualitate
3 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 4 zile
AFC Agnita, a doua înfrângere consecutivă în play-off. ACS Bradu se apropie la 4 puncte de lider în Superliga. Alma preia şefia play-out-ului
Liderul clasamentului play-off-ului Superligii Sibiu a pierdut, astăzi, pe terenul de iarbă al Bazei Sportive ”Obor”, cu 3-1...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
acum 4 zile
Pompierii sibieni au alergat în echipament complet de intervenție la Maratonul Internațional Sibiu
Pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Sibiu au fost prezenți și în acest an...
Actualitate
3 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
acum 4 zile
Jandarmii sibieni au alergat la Maratonul Internațional Sibiu pentru două cauze comunitare
Jandarmii sibieni s-au numărat printre participanții la ediția din acest an a Maratonului Internațional Sibiu, alegând să susțină...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 4 zile
(EXCLUSIV) Tibi Căpuşă va juca returul cu FC Voluntari chiar dacă are programată nunta cu o zi mai devreme
Fundaşul Tiberiu Căpuşă, unul dintre oamenii de bază din echipa sibiană, va juca în returul cu FC Voluntari...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 4 zile
INTERVIU | Maratonul Internațional Sibiu, când oamenii aleg să fie împreună
Sibiul intră în atmosfera unei noi ediții a Maratonului Internațional Sibiu. În perioada 29–31 mai, orașul este cuprins...
Actualitate
11 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.