Video: Gest emoționant al unei proaspete absolvente de Medicină, la Spitalul de Psihiatrie Sibiu

Video: Gest emoționant al unei proaspete absolvente de Medicină, la Spitalul de Psihiatrie Sibiu

Irina Albean, proaspăt absolventă a Facultății de Medicină din cadrul Universității „Lucian Blaga” din Sibiu, a venit alături de colegii săi să cânte serenade angajaților Spitalului  Clinic de Psihiatrie „Dr. Gheorghe Preda” Sibiu, un gest simbolic dedicat medicilor și personalului medical.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Printre cei care au privit acest moment s-a numărat chiar mama Irinei, Adela Vlaicu, asistentă medicală în Secția Recuperare Copii, cu o experiență de 27 de ani în cadrul unității. Irina a crescut printre halate albe, iar vocația pentru medicină i-a fost transmisă din familie.

„De la tratamentele pe care le-am văzut că le-a făcut, pur și simplu mi-e drag și mie acum. Și empatia pe care o are… Sincer, Psihiatrie mi-aș dori să fac. Eu îi mulțumesc mamei mele”, a declarat Irina Albean.

Atât mama, cât și fiica, susțin activ campania antistigmă a spitalului desfășurată în luna iunie, cu accent pe încurajarea accesului la tratament pentru copiii cu afecțiuni psihice.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

„Orice boală psihiatrică este exact la fel ca o răceală, orice boală somatică, orice boală organică este exact același lucru, se poate întâmpla oricând, oricui și important e să vii să te tratezi”, a adăugat Irina.

Sursă poveste/video: Facebook pitalului  Clinic de Psihiatrie „Dr. Gheorghe Preda” Sibiu

Imagine intercalată
Imagine intercalată
Autor - Maria-Antonia OANA
14 iunie 2025 la 15:58
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 6 ore
Cât mai valorează ”călăreţii roşii”? Şelimbărul e la mijlocul clasamentului valorilor loturilor din Liga 2
2,27 milioane de euro este valoarea de piaţă a tururor jucătorilor din lotul lui Eugen Beza, conform site-ului...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 8 ore
ACS Champions păstrează trofeul la Sibiu. “Panterele” câştigă “Champions Trophy U15 by Bistroteca Baum” după finala cu Rapid
Sala “Transilvania” şi Sala Polivalentă din Şura Mică au găzduit, în zilele de 26 și 27 septembrie, meciurile...
Actualitate
• 4 min de citit
Autor - Adrian POPESCU Adrian POPESCU
• acum 9 ore
Deputatul Ovidiu Ganț, întâlniri strategice la Consiliul Director FDGR de la Sibiu
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
• 4 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 11 ore
Fetele de la Interstar, a treia victorie consecutivă în campionat. Sibiencele au maximum de puncte
Echipa feminină de fotbal a Interstarului a câştigat cu 5-1 meciul disputat duminică, 27 septembre, în etapa a...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - b.o.n. b.o.n.
• acum 11 ore
Campionatul Național de XCM și-a desemnat campionii, la Păltiniș: A căzut cortina şi peste sezonul al XV-lea al Triadei MTB
Munții Cindrel au fost scena celei mai importante competiții de ciclism montan din această toamnă. Triada MTB Păltiniș...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 12 ore
Noua față a Facultății de Științe din Sibiu. Sorin Radu: „O parte din taxele studenților se regăsesc aici”
Clădirea-monument de pe strada Dr. Ion Rațiu are trei săli de curs, trei săli de seminar, 11 laboratoare,...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 12 ore
Căminul de Teologie, modernizat de Mitropolia Ardealului, intră în administrarea ULBS
Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu își extinde și modernizează infrastructura de cazare pentru studenți. Una dintre noutățile noului...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
• acum 13 ore
Întreuperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalul orar 1 01.10.2026 CARTISOARA, Strada...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 13 ore
11 ofertanți pentru licitația de 243 de milioane de lei pentru noua unitate militară de lângă Aeroportul Sibiu
Unsprezece ofertanți s-au înscris la licitația organizată de Ministerul Apărării Naționale, prin Unitatea Militară 02444 Sibiu, pentru realizarea...
Actualitate
• 5 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 15 ore
Abonamente Tursib pentru studenți. Cât costă și ce documente sunt necesare
Studenții din Sibiu pot beneficia de abonamente Tursib pentru transportul public, valabile timp de 30 de zile. Abonamentul...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
• acum 16 ore
RĂŞINARI: Referendum local pentru Proiectul MPI Magnesium
Având în vedere interesul manifestat de locuitorii comunei Rășinari cu privire la proiectul MPI Magnesium – Valea Dobra,...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - ADVERTORIAL ADVERTORIAL
• acum 16 ore
La Cornățel, depozitul de lemne prinde din nou viață cu sprijinul tmax Sibiu
“Am ales să susținem Ambulanța pentru Monumente pentru că noi credem în protecție și siguranță pe termen lung....
Actualitate
• 2 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.