La mulți ani AFT, pentru ctitoria celor 178 de ani de învățământ militar românesc!

La mulți ani AFT, pentru ctitoria celor 178 de ani de învățământ militar românesc!

În preambulul aniversării celor 178 de ani de învățământ militar românesc absolvenții Academiei Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu”, promoția 2025 – „Regina Maria 150”, și colegii lor de la Universitatea „Lucian Blaga”, au participat la cursul festiv ”GAUDEAMUS” (în 12 iunie) alături de cadrele militare și didactice, autorități publice locale, reprezentanți ai structurilor din sistemul naţional de apărare, ordine publică și siguranță național. În acest cadru, onorat de părinții, rudele și prietenii absolvenților din Sibiu, comandantul Academiei Forţelor Terestre „Nicolae Bălcescu”, col. Dumitru Todosiuc a devoalat cu eleganță aspecte comune care leagă absolvenții militari de cei civil, aspecte care se bazează pe valori și pe fundamente comune: ” Încrederea în sine, dar și a celorlalți în voi”, pe puterea ”de a fi realiști și curajoși respectând promisiunile atât cele angajate față de voi, cât și față de ceilalți”, un orizont care ne-a reamintit celebrele versuri așternute de Lucian Blaga: ”Eu nu strivesc corola de minuni a lumii şi nu ucid cu mintea tainele, ce le-ntâlnesc în calea mea”, un mesaj regășit și în spiritul ceremoniei de predare-primire a ”Cheii Centrului Universitar”, de facto un transfer al cunoașterii, performanței și al disciplinei între generații.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Calea cunoașterii și experienței mature

Un alt cadru legat tot de ”transferul cunoașterii și expertizei militare” l-am consemnat în 13 iunie, de această dată în ”Marea familie a Academiei Forțelor Terestre ”Nicolae Bălcescu” care a sărbătorit ”178 de ani de existență a învățământului militar românesc”. Cu certitudine ceremonia de pe platoul instituției a fost una de referinţă, precum au fost și referirile la învățămâmt militar românesc, pe care comandantul Academiei Forţelor Terestre „Nicolae Bălcescu”, col. Dumitru Todosiuc, le cataloga astfel: „Astăzi aniversăm 178 de ani de existență a învățământului militar românesc, o întreagă istorie a tuturor generațiilor care s-au format de-a lungul timpului, pentru a conduce subunități, unități sau mari unități, atât în vremuri de liniște, cât și în cei mai întunecați ani ai existenței țării noastre. Dacă, Academia Forţelor Terestre „Nicolae Bălcescu” din Sibiu se bucură de un renume național și internațional, se datorează, în mod deosebit, dumneavoastră, studenților, cadrelor didactice, instructorilor militari şi personalului administrativ, care prin profesionalism și dedicare ați menținut sus standardele de calitate specifice învăţământului militar superior.”. În același cadru solemn, în semn de apreciere pentru îndeplinirea ireproșabilă a misiunilor și obținerea de rezultate meritorii în procesul instruirii, șeful Statului Major al Forțelor Terestre, gl.lt. Ciprian Marin, a conferit Emblema de Onoare a Forțelor Terestre, domnilor: col. Răzvan Barbu, lt.col. Alexandru Baboș, pcc. Lucian Tofalvi. În nota aprecierilor pentru rezultatele din activitatea specialității militare de care aparține, s-a conferit Emblema de Merit în Serviciul Armatei României, clasa a III-a, plt.adj.p. Alexandru-Ion Ghiță.

Ziua Porților Deschise

 Marcarea celor 178 de ani de existență a învățământului militar românesc a continuat cu ”Ziua Porților Deschise”. Vizitatorii, de la mic la mare, au avut parte de tururi ghidate în amfiteatrele și sălile de specialitate, în baza sportivă și de instruire, au vizionat exerciţii demonstrative, expoziţii de echipament şi tehnică militară, au luat parte la activități de dresaj câini precum și la momente artistice susţinute de Muzica Militară a academiei. AFT – care înseamnă astăzi tradiţie, recunoaştere şi valoare academică – a devenit o instituție apreciată și recunoscută de comunitatea locală și nu numai, o instituție cu grad mare de încredere, care a reușit să stârnească dincolo de curiozitatea tinerilor și dorința multora dintre ei de a se forma în această Academie militară reputată și apreciată la nivel național și internațional, atrași fiind de probitatea și experiența profesională demonstrate de corpul didactic de la AFT, precum și de performanțele atinse de generaţii de absolvenţi, deveniți la rândul lor vectori de promovare a imaginii Armatei României în țară și străinătate.

Imagine intercalată
Imagine intercalată
Autor - Adrian POPESCU
14 iunie 2025 la 11:03
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 2 zile
Campania „Generația Zero Accidente” a ajuns la Sibiu. Urmează workshopuri în școlile din județ
Campania „Generația Zero Accidente”, inițiată de Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), a ajuns vineri, 16...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 5 zile
Casa Teutsch din Sibiu are o nouă directoare. Marlene Herberth vrea să apropie patrimoniul de generațiile tinere
Marlene Herberth, antropolog, curatoare și artistă vizuală cunoscută pentru proiectele culturale din Țara Făgărașului, a preluat conducerea Casei...
Actualitate
• 5 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 5 zile
Facultatea de Inginerie a ULBS a împlinit 50 de ani
Facultatea de Inginerie a Universității „Lucian Blaga” din Sibiu a marcat 50 de ani de la începuturile învățământului...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 6 zile
Ateliere pentru tineri la American Corner Sibiu
Biblioteca Județeană ASTRA Sibiu va găzdui, în perioada 5-6 noiembrie, patru ateliere dedicate libertății de exprimare în mediul...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 6 zile
Nouă mari universități cer, de la Sibiu, rezolvarea crizei politice și formarea unui guvern
Peste 100 de reprezentanți ai nouă universități din România s-au întâlnit, între 8 și 10 octombrie, la Universitatea...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Mihai POPA Mihai POPA
• acum 1 săptămână
Agnita: Investiții în infrastructura educațională de 31 milioane lei. Cum arată școlile
Orașul Agnita încheie seria unor investitiții masive în infrastructura educațională, concretizate prin reabilitarea recentă a Grădiniței din Agnita,...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Adrian POPESCU Adrian POPESCU
• acum 1 săptămână
Exercițiu de diplomație și securitate la Sibiu: studenții AFT au simulat o reuniune B9
18 studenți ai Academiei Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu” din Sibiu au participat la o simulare a unei reuniuni...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 1 săptămână
RĂȘINARI: Zilele Sportive au ajuns la ediția a XV-a. Copiii au concurat la cinci discipline
Elevii din Rășinari au participat la cea de-a XV-a ediție a Zilelor Sportive, competiție organizată pentru promovarea mișcării...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 1 săptămână
Olărit, pictură și ateliere gastronomice în acest weekend, la Muzeul ASTRA din Sibiu
Muzeul ASTRA din Sibiu a inaugurat circuitul expozițional „Soarele din farfurie”, în Sectorul Olărit din Muzeul în aer...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 1 săptămână
Raluca Turcan, la inaugurarea Campusului Dual din Sibiu: „O meserie căutată, un loc de muncă bine plătit și un viitor aici, acasă”
Deputatul Raluca Turcan a participat la inaugurarea Campusului Dual din Sibiu, proiect pe care spune că l-a susținut...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 1 săptămână
Inaugurarea Campusului Dual: Tribuna, în capsula timpului
Un exemplar al ziarului Tribuna, singurul cotidian din județul Sibiu, a fost inclus în capsula timpului pregătită cu...
Actualitate
• 6 min de citit
Autor - Răzvan NEGRU Răzvan NEGRU
• acum 1 săptămână
Elevi sibieni, lecție despre natură în Munții Făgăraș. Drumeția face parte dintr-un proiect al Consiliului Județean Sibiu
40 de elevi și profesori de la Școala Gimnazială „Andreiană” din Sibiu au urcat la peste 2.000 de...
Actualitate
• 3 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.