Noaptea Muzeelor se ţine şi la Biblioteca ASTRA

Noaptea Muzeelor se ţine şi la Biblioteca ASTRA

Biblioteca Județeană ASTRA Sibiu anunţă că, sâmbătă, „se alătură prietenilor de la Complexul Național Muzeal ASTRA și Muzeul Național Brukenthal, sărbătorind Noaptea Muzeelor 2025″

Imagine intercalată
Imagine intercalată

„Vizitatorii de toate vârstele vor avea ocazia să participe la un program special, gândit pentru a aduce magia lecturii și farmecul trecutului mai aproape de comunitate. Participarea este gratuită la toate evenimentele desfășurate la Biblioteca ASTRA Sibiu”, spun organizatorii

.

Noaptea Muzeelor de la Biblioteca ASTRA va include:

„Comori astriste: incursiune în istorie la Palatul ASTRA” – vizite ghidate în sediul istoric al bibliotecii (Corp A) – Muzeul Asociațiunii și Sala Festivă. În intervalul orar 17-22, cei interesați vor putea explora obiectele expuse în Muzeul Asociațiunii, un spațiu în care trecutul cultural-istoric este păstrat și valorificat. Participanții vor avea ocazia să descopere poveștile clădirii, alături de istoria și moștenirea culturală a Asociațiunii ASTRA.

„Poveștile Parcului ASTRA”, alături de istoricul Răzvan Pop, care va conduce participanții prin locuri importante din centrul orașului. Tururile ghidate reprezintă un bun prilej de a descoperi și a redescoperi spațiile urbane mai mult sau mai puțin familiare dintr-o altă perspectivă. Mini-excursiile de explorare a Sibiului sunt programate la ora 18:00 și ora 20:00, având drept punct de plecare Corpul B al Bibliotecii ASTRA.

„Povești altfel în pijamale” – la ora 20, bibliotecarii de la ASTRA vor citi povești copiilor, în spațiul American Corner Sibiu (Corp B, et. 5). Cei mai tineri vizitatori sunt așteptați să asculte povești captivante, transformate în lecții de viață sănătoasă.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Expoziţia „Călător în natură”, realizată de artistele plastice Maria Matei și Elena Oros. Expoziția va fi în foaierul bibliotecii (Corp B, parter) şi poate fi vizitată între orele 17 și 22.

„Noaptea Muzeelor reprezintă un moment deosebit pentru comunitate, în care cultura, istoria și poveștile prind viață în mod autentic. Biblioteca ASTRA se alătură instituțiilor muzeale din Sibiu pentru a oferi publicului o experiență aparte, dedicată descoperirii. Spațiu al culturii și al memoriei colective, biblioteca își deschide porțile pentru toți cei care doresc să exploreze istoria și comorile locului în care trăim. Invităm publicul de toate vârstele să ni se alăture pentru o seară plină de emoție și descoperiri valoroase.”, a transmis Răzvan C. Pop, istoric și director al Bibliotecii ASTRA Sibiu.

Autor - Dumitru CHISELIȚĂ
13 mai 2025 la 16:53
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
acum 3 zile
ASTRA în Festival: trei zile de meșteșuguri, muzică și experiențe interactive la Muzeul ASTRA
În perioada 14–16 august, Muzeul ASTRA din Dumbrava Sibiului găzduiește ASTRA în Festival, un eveniment care își propune...
Actualitate
7 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
acum 4 zile
Când la Sibiu era ocean. Urme de rechini, corali și „vaci-de-mare” în rocile din județ
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
6 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
acum 5 zile
Festivalul Plăcintelor revine la Tălmăcel. O după-amiază cu bucate locale, muzică populară, ateliere și foc de tabără
Tălmăcelul se pregătește de o nouă sărbătoare dedicată uneia dintre cele mai cunoscute bunătăți ale satului. Cea de-a...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
acum 5 zile
„Ziua Porților Deschise” la Cetatea Dacică de la Tilișca. Vizitatorii pot vedea cum se desfășoară cercetarea arheologică
Cetatea dacică de pe Dealul Cățănaș, de la Tilișca, poate fi descoperită într-un mod mai puțin obișnuit duminică,...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Mihai POPA Mihai POPA
acum 5 zile
FOTO | Vizitele oficiale ale lui Nicolae Ceaușescu la Sibiu: cele mai spectaculoase regii
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
10 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
acum 6 zile
Pe munte, la vânătoare de stele căzătoare. Drumeție spre Vârful Derjani, miercuri, pentru Perseide
Sibienii care vor să urmărească Perseidele departe de luminile orașului sunt invitați miercuri, 12 august, într-o drumeție de...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
acum 6 zile
ŞEICA MICĂ: Festivalul Vinului – Weinfest 2026, povestea merge mai departe
Curtea Bisericii Evanghelice din comuna Şeica Mică a găzduit, sâmbătă, o nouă ediţie a Festivalului Vinului - Weinfest....
Actualitate
1 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
acum 1 săptămână
Junii Sibiului urcă în această seară pe Mainstage-ul UNTOLD. Peste 100 de artiști aduc folclorul românesc pe scena festivalului
Peste 100 de artiști ai Junilor Sibiului urcă astăzi, 8 august, pe Mainstage-ul UNTOLD, într-un spectacol care pune...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
acum 1 săptămână
Trei zile de literatură contemporană la „ASTRA Poetic 2026”. Poezia, muzica și melancolia se întâlnesc la Muzeul ASTRA.
Muzeul ASTRA găzduiește, în perioada 14–16 august 2026, o nouă ediție a festivalului „ASTRA Poetic”, desfășurată în acest...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
acum 1 săptămână
Soldații romani se întorc la Boița. Prima ediție a Festivalului Roman are loc pe 16 august
Comuna Boița va găzdui, în 16 august, prima ediție a Festivalului Roman Boița, un eveniment dedicat istoriei și...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
acum 1 săptămână
ŞEICA MICĂ: Povestea vinului şi a viilor la Festivalul Vinului – Weinfest 2026
Curtea Bisericii Evanghelice din comuna Şeica Mică va găzdui, sâmbătă, de la ora 16, o nouă ediţie a...
Actualitate
3 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
acum 1 săptămână
„Cântecele Munților” transformă din nou Sibiul în capitala folclorului. Trei zile de spectacole, parade și invitați de renume în Piața Mare
Sibiul intră, de vineri, în atmosfera uneia dintre cele mai iubite manifestări culturale ale verii. Festivalul Internațional de...
Actualitate
6 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.