Cine poate beneficia de locuințe sociale în Sibiu. 23 de persoane așteaptă ziua de marți

Cine poate beneficia de locuințe sociale în Sibiu. 23 de persoane așteaptă ziua de marți

Consilierii locali ai municipiului Sibiu vor avea spre aprobare, marți, 29 aprilie, lista de priorităţi cuprinzând persoanele îndreptăţite să primească o locuinţă socială în condiţiile și ordinea de prioritate stabilite pentru cazurile sociale.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Pe listă sunt 23 de persoane care vor primi o astfel de locuință, dacă proiectul de hotărâre va fi aprobat de aleșii locali.

Care sunt criteriile potrivit cărora se acordă locuința socială

Potrivit proiectului de hotărâre, „Locuinţele sociale se repartizează de autorităţile administraţiei publice locale care le au în administrare pe baza criteriilor stabilite anual de acestea şi de ele pot beneficia, în ordinea de prioritate stabilită de autorităţile administraţiei publice locale, potrivit legii, oricare dintre următoarele categorii de persoane: persoanele şi familiile evacuate sau care urmează a fi evacuate din locuinţele retrocedate foştilor proprietari, tinerii care au vârsta de până la 35 de ani, tinerii proveniţi din instituţii de ocrotire socială și care au împlinit vârsta de 18 an, invalizii de gradele I şi II , persoanele cu handicap, pensionarii, veteranii și văduvele de război, beneficiarii prevederilor Legii recunoştinţei pentru victoria Revoluţiei Române din Decembrie 1989, pentru revolta muncitorească anticomunistă de la Braşov din noiembrie 1987 și pentru revolta muncitorească anticomunistă din Valea Jiului – Lupeni – august 1977 (…) și ai prevederilor Decretului-lege nr. 118/ 1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum şi cei deportați în străinătate ori constituiți în prizonieri, victimele violenţei domestice sau alte persoane sau familii îndreptăţite.”

Cine va beneficia de locuința socială

„Faţă de cadrul legal care stabilește competenţa, respectiv criteriile de repartizare a locuinţelor sociale din Municipiul Sibiu, propunem aprobarea listei de priorităţi cuprinzând solicitanţii îndreptăţiţi să primească o locuinţă socială respectiv:

  1. Cercia Alexandrina Maria – punctaj 48, număr persoane 5
  2. Grigora -Dragoş Gabriela-Denisa – punctaj 45, număr persoane 2
  3. Stoica Anca Ramona – punctaj 36, număr persoane 6
  4. Devian Maria – punctaj 34, număr persoane 1
  5. Avram Maria Laura- punctaj 32, număr persoane 4
  6. Muntean Darius Ilie – punctaj 32, număr persoane 2
  7. Gherghel Andreea Gabriela – punctaj 31 , număr persoane 2
  8. Miklos Hajnal – punctaj 31, număr persoane 2
  9. Mărunțel Ilie – punctaj 31, număr persoane 3
  10. Haşegan Andreea Roxana – punctaj 29, număr persoane 1
  11.  Flora Zaharia Nicolae – punctaj 29, număr persoane 3
  12. Asoltani Stepaniol Dorei – punctaj 28, număr persoane 2
  13. loji Lenuţa – punctaj 28, număr persoane 2
  14. Cimpoca Eugenia – punctaj 27, număr persoane 1
  15. Iacob Vilmus – punctaj 27, număr persoane 3
  16. lspida Cristian – punctaj 27, număr persoane 4
  17. Ciotau Vespaziana Elena – punctaj 26, număr persoane 2
  18. Ionaş Maria-Lucia – punctaj 26, număr persoane 5
  19. Molfa Mircea – punctaj 26, număr persoane 1
  20. Varga Dionisie – punctaj 26, număr persoane 1
  21. Vitan Simona Marcela – punctaj 26, număr persoane 5
  22. Marica Florin- punctaj 26, număr persoane 4
  23. Samu Ribana – punctaj 25, număr persoane 2”, se arată în proiectul de hotărâre care va fi supus aprobării consilierilor locali, marți, 29 aprilie.

Sursa foto: Arhiva Tribuna

Imagine intercalată
Imagine intercalată
Autor - Nedeia DICU
27 aprilie 2025 la 13:51
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
acum 19 ore
A doua creșă PNRR din Sibiu a fost recepționată. 110 locuri noi pentru copiii din zona Reșița
Noua creșă de pe strada Viitorului din Sibiu, cu 110 locuri, a fost recepționată vineri, în prezența ministrului...
Actualitate
6 min de citit
De pe șantierele Europei, acasă. Autostrăzile încep să aducă și oameni înapoi
Ani la rând, România și-a exportat muncitorii, meseriașii și specialiștii în construcții către șantierele Europei. Astăzi, marile proiecte...
Actualitate
8 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
acum 2 zile
Accident pe strada Vasile Aaron din Sibiu. Un motociclist de 19 ani a ajuns la spital
Un motociclist în vârstă de 19 ani a fost rănit într-un accident rutier produs miercuri, pe strada Vasile...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
acum 2 zile
Polițiștii sibieni caută o tânără de 24 de ani, dispărută din Șura Mică
Polițiștii sibieni caută o tânără în vârstă de 24 de ani din Șura Mică, care a plecat voluntar...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
acum 2 zile
Business Lounge nou la Aeroportul Sibiu, la zece ani de Wizz Air. Ce se întâmplă cu traficul aerian
Aeroportul Internațional Sibiu are, de miercuri, un nou Business Lounge, inaugurat în terminalul extins și modernizat. Deschiderea noului...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
acum 3 zile
Aplicația e-Terra a fost repornită. ANCPI reia treptat activitatea după atacul cibernetic
Aplicația e-Terra, sistemul informatic prin care sunt gestionate la nivel național operațiunile de cadastru și carte funciară, a...
Actualitate
3 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
acum 4 zile
„Ziua Porților Deschise” la Cetatea Dacică de la Tilișca. Vizitatorii pot vedea cum se desfășoară cercetarea arheologică
Cetatea dacică de pe Dealul Cățănaș, de la Tilișca, poate fi descoperită într-un mod mai puțin obișnuit duminică,...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
acum 5 zile
Întrerupere de curent, luni, în Avrig. Mai multe străzi vor fi afectate timp de opt ore
Locuitorii de pe mai multe străzi din Avrig vor rămâne luni, 10 august, fără energie electrică, în cadrul...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
acum 6 zile
Patru persoane au ajuns la spital după un accident la intersecția străzilor Ștrandului și Vasile Cârlova din Sibiu
Un accident rutier s-a produs pe strada Vasile Cârlova din municipiul Sibiu, la intersecția cu strada Ștrandului, după...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
acum 6 zile
Trei zile de literatură contemporană la „ASTRA Poetic 2026”. Poezia, muzica și melancolia se întâlnesc la Muzeul ASTRA.
Muzeul ASTRA găzduiește, în perioada 14–16 august 2026, o nouă ediție a festivalului „ASTRA Poetic”, desfășurată în acest...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
acum 6 zile
Cimitirul Municipal Sibiu scoate la licitație 249 de locuri de mormânt. Cât costă participarea și care sunt termenele
Serviciul Public Administrarea Cimitirului Municipal Sibiu organizează, la sfârșitul lunii august, o nouă licitație publică pentru concesionarea locurilor...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
acum 1 săptămână
Cod portocaliu de furtuni în opt localități din județul Sibiu. A fost emis mesaj RO-Alert
Locuitorii din opt localități ale județului Sibiu au fost avertizați, vineri după-amiază, prin mesaje RO-Alert, după ce Administrația...
Actualitate
2 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.