Noaptea în care a răsunat „Hristos a Înviat” (şi) la biserica de pe Mihai Viteazu

Sărbătoarea Învierii, ca orice sărbătoare a creştinătăţii, este, în desfăşurarea ei, aceeaşi. Nu e ceva diferit de la an la an, nu se adaugă, nu se taie şi nu se schimbă nimic. E la fel. Şi totuşi, bisericile sunt pline, curţile bisericilor sunt şi ele neîncăpătoare, oamenii vin în număr mare, deşi au fost şi anul trecut şi anii trecuţi. Orice alt eveniment ca să-i spunem aşa, lumesc, nu poate rezista atâta în timp. Devine cunoscut, previzibil, se pierde, publicul e tot mai puţin.

foto: Dumitru CHISELIŢĂ

Dar aici, nu. În biserică, nu. De Paşti, nu. De alte sărbători, nu. Sărbătorile creştinătăţii funcţionează după alte criterii pe care nu le poţi încadra în grilele omeneşti ale sistemului. Nu sunt spectacol, ci ceva infinit mai mult. Un spectacol poate deveni expirat. Ceea ce se petrece în biserici, comuniunea omului cu Dumnezeu, nu va expira vreodată. Este ceea ce e greu de înţeles pentru judecătorii de ocazie ai bisericii şi ai credincioşilor, care nu au călcat nici în biserici, nici nu au stat printre credincioşi.

foto: Dumitru CHISELIŢĂ

Aici, în biserică, vii să trăieşti, nu doar să vezi. (bun, unii mai vin şi doar ca să vadă sau să fie văzuţi). Pentru că unde poţi trăi marea minune a Învierii Domnului, decât în Casa Domnului?

Aceasta au ales ca în fiecare an, locuitorii cartierului Hipodrom: ca la miezul nopţii să fie prezenţi, în număr mare, la biserica cu hramurile Înălţarea Domnului şi Sfântul Ierarh Nicolae, pentru a spune, cu toţii, cu bucurie, „Adevărat a Înviat!”, la vestea (aceeaşi dar mereu nouă) că „Hristos a Înviat”, rostită de preot. Erau bătrâni, adulţi, tineri, adolescenţi, copii. Singuri, cu familia sau în grupuri de prieteni. Cu candele aprinse cu Lumină primită după îndemnul „Veniţi de primiţi Lumină”, primele cuvinte cu care începe slujba (canonul) Învierii Domnului.

foto: Dumitru CHISELIŢĂ

Despre mersul a ceea ce generic este numită „Slujba de Înviere” am tot scris. Dar poţi scrie, pentru că nu se compară cu ceea ce este/a fost acolo, în biserică, iar aceasta nu se poate pune în cuvinte. Da, a fost Canonul Învierii Domnului, urmat de Sfânta Liturghie.. Oficiată de un sobor de preoţi printre care i-am recunoscut pe Vasile Popa, Nicolae Bobeş şi Cristinel Husarciuc. La sfârşit, s-a citit Pastorala. S-au împărţit Paşti. Peste 6.500 de cutii. Date de data aceasta fără înghesuială, îmbulzeală şi nervi ai unor nerăbdători. Câtă lume a fost prezentă? Multă. Câteva mii. Ca în fiecare an dealtfel, la cea mai mare sărbătoare a creştinătăţii.

De remarcat şi absenţa (sau rărirea) inevitabilelor pe vremuri grupuleţe de şmecheri de diverse vârste, care pe vremuri veneau la biserică de Înviere doar pentru a se băga în seamă şi a tulbura calmul celor credincioşi. Acum şi-or fi găsit alte activităţi, în alte locuri. Nici maşinile care să dea muzica la maxim sa să ambalele motoarele fix când treceau pe lângă biserică, nu au fost prezente.

foto: Dumitru CHISELIŢĂ

În noaptea de 19 spre 20 aprilie a răsunat „Hristos a Înviat”, din nou, la biserica de pe Mihai Viteazu. Şi în Sibiu. Şi în judeţ, în România, în Europa, în lume, oriunde sunt creştini. Pentru că, spre bucuria tuturor, am serbat anul acesta cu toţii (sau o mare majoritate) odată. Aşa cum ar fi normal.