„Zilele trec cu folos pe șantierul viitorului spital pe care îl construim la Săliște”, a transmis Daniela Cîmpean, președinta Consiliului Județean Sibiu, într-o postare pe pagina sa de socializare privind stadiul investiției.
„După fundații și ridicarea parterului, lucrările au ajuns la grinzile perimetrale și la armăturile pentru planșeu. În zilele următoare este programată turnarea plăcii dintre parter și primul etaj”, a mai scris șefa administrației județene, publicând și o serie de imagini de pe șantier.
Investiția are o valoare de 28,17 milioane de lei, din care 12,26 milioane de lei reprezintă finanțare europeană nerambursabilă, obținută prin Programul Sănătate 2021–2027. Diferența, de 15,90 milioane de lei, este asigurată din bugetul propriu al Consiliului Județean Sibiu.
Astfel, contribuția Consiliului Județean reprezintă mai mult de jumătate din valoarea totală a proiectului.
„La finalul lucrărilor, vom avea un spital cu 27 de paturi pentru îngrijirea paliativă, prima investiție a Consiliului Județean Sibiu pentru pacienții aflați în fază terminală”, a mai transmis Daniela Cîmpean.
Lucrările au început în vara acestui an, iar termenul de finalizare este septembrie 2027. Contractul pentru proiectare și execuție a fost atribuit asocierii Deco-Rom SRL – Urbis Concept SRL.
Noua unitate medicală va extinde capacitatea publică de îngrijiri paliative din județ, într-un domeniu în care oferta existentă este limitată. Potrivit datelor prezentate anterior de Consiliul Județean Sibiu, în județ existau 26 de paturi pentru îngrijiri paliative, toate în sistem privat, înaintea realizării centrului de la Săliște.
Reamintim că viitorul spital se construiește pe strada Piatra Albă, pe un teren pus la dispoziție de administrația locală pentru această investiție. Pe același amplasament, Consiliul Județean Sibiu a construit, în 2009, o unitate de asistență medico-socială pentru persoane vârstnice, terenul fiind pus la dispoziție gratuit de Primăria Săliște.

Vlad IGNAT
Vlad IGNAT
Nekta Ioana DEDU
Vlad IGNAT
Nekta Ioana DEDU
Nekta Ioana DEDU
Ovidiu BOICA
Nekta Ioana DEDU
Nekta Ioana DEDU
Vlad IGNAT
Nekta Ioana DEDU