Turism cu ghinion, în Sibiu: o femeie însărcinată, accidentată după o tamponare în lanț

Ziua de Paști a fost una cu ghinion pentru câțiva turiști din Galați și Arad, veniți la Sibiu. Două femei, dintre care una însărcinată, au fost rănite într-o tamponare în lanț produsă, duminică, pe strada Bahluiului.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

„Este vorba despre o coliziune în lanț în care sunt implicate 3 autoturisme, produsă după ce un bărbat de 48 de ani, din Cisnădie, nu a păstrat distanța de siguranță față de autoturismul condus înaintea sa de către o femeie în vârstă de 26 de ani, din județul Galați, pe care l-a proiectat într-un alt autoturism al cărui șofer, un bărbat de 33 de ani, din județul Arad, era oprit înaintea unei treceri pentru pietoni pentru a acorda prioritate celor care traversau. Conducătoarea auto și o pasageră din ultimul autoturism, femeie de 33 de ani, din județul Arad, au fost transportate la spital pentru îngrijiri medicale” informează reprezentanții IPJ Sibiu.

„Echipajele medicale au acordat asistență medicală pentru două femei. Echipajul SMURD a preluat o femeie în vârstă de 33 de ani, însărcinată, care a fost transportată la UPU Sibiu pentru investigații suplimentare.  Echipajul SAJ a preluat o femei de 26 de ani care a suferit un traumatism la coloană cervicală și a transportat-o la UPU Sibiu” au transmis reprezentanții ISU, după evaluarea făcută la fața locului.

Imagine intercalată
Imagine intercalată
20 aprilie 2025 la 13:14
Distribuie articolul:

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Comunicat de presa
acum 28 minute
Aventura îndrăgitelor personaje din fimul “ Sirenele” continuă cu seria 2 “Sirenele: Insula Misterioasă”
Ajunse pe insula misterioasă, cele 3 sirene încearcă prin toate mijloacele să renunțe la puterile lor magice, însă...
Actualitate
2 min de citit
Autor Dumitru CHISELIȚĂ
acum 2 ore
Sibiul turistic, acest imens loc de cazare
 * Peste 480 de unități autorizate în oraş şi aproape 2.000 în judeţ. 12 dintre ele sunt de...
Actualitate
3 min de citit
Autor Dumitru CHISELIȚĂ
acum 2 ore
Încep înscrierile pentru “Bibliovacanța 2025” la Biblioteca ASTRA
Biblioteca Județeană ASTRA anunţă că începând de lunea viitoare - 23 iunie, debutează înscrierile pentru programul "Bibliovacanța". Programul...
Actualitate
2 min de citit
acum 2 ore
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalulorar   1 17.06.2025 CRISTIAN, strada XVII partial, strada...
Actualitate
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 2 ore
CJ Sibiu caută diriginte de șantier pentru modernizarea drumurilor din județ
Consiliul Județean Sibiu a lansat un anunț prin care solicită serviciile unui diriginte de șantier pentru lucrările de...
Actualitate
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 3 ore
Incendiu puternic la intrarea în Cristian. Un cap de tractor a ars în totalitate
Un incendiu a izbucnit luni pe DN 1, la intrarea în Cristian, unde un autocamion staționat a fost...
Actualitate
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 3 ore
De câți bani avem nevoie pentru o zi „cu de toate” la Ocna Sibiului
După o lună mai puțin prietenoasă, vremea bună a revenit, iar turiștii și localnicii au început să se...
Actualitate
3 min de citit
acum 4 ore
Investiție strategică pentru modernizarea infrastructurii de distribuție a energiei electrice în municipiul Sibiu, județul Sibiu
(CP) Distribuție Energie Electrică Romania, sucursala Sibiu, derulează lucrarea de investiții ”Stația de transformare 110/20 kV Sibiu Vest în...
Actualitate
2 min de citit
Autor Comunicat de presa
acum 5 ore
”Super-Teo”: are sindromul Down, merge la școală, taekwon-do, călărie, fotbal, înot, schi și dansuri
Între tinerii elevi ai Clubului ”Puma” se află Teodora, elevă a Școlii Gimnaziale ”Ioan Slavici” din Sibiu. Are...
Actualitate
2 min de citit
Autor Nedeia Dicu
acum 5 ore
Weekend plin pentru polițiști: alcool, permise reținute, un furt de poveste și multe dosare penale
Sfârșitul de săptămână care s-a încheiat a fost unul plin de evenimente pentru polițiștii sibieni. Aceștia au desfășurat...
Actualitate
4 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 6 ore
Aria PLUS, cel mai modern centru de recuperare medicală și sportivă din Transilvania
La Sibiu pot fi tratate afecțiuni osteoarticulare și musculoscheletale și alte patologii din sfera următoarelor specializări: recuperare medicală...
Actualitate
5 min de citit
Autor Nedeia Dicu
acum 6 ore
O nouă etapă pentru înscrierea la creșe. Unde au mai rămas locuri libere
 Astăzi debutează a doua etapă de înscriere a copiilor la creșă. Preluarea dosarelor se va face până în...
Actualitate
3 min de citit