Reţinuţi pentru furt de biciclete

Reţinuţi pentru furt de biciclete

Polițiștii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Mediaș au reținut, luni, doi tineri, în vârstă de 18 respectiv 23 de ani, ambii din Moșna, transmite IPJ SIbiu. Aceştia sunt cercetați penal pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat. Cei doi sunt bănuiţi că, în noaptea de 27 spre 28 martie ar fi intrat într-o anexă a unui imobil din municipiul Mediaș, de unde ar fi furat două biciclete. Prejudiciul este estimat la 4.800  euro. Polițiștii medieșeni au reușit recuperarea ambelor biciclete, acestea fiind returnate ăgubiţilor.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

În baza probatoriului administrat în cauză, polițiștii au luat măsura reținerii presupușilor autori pentru 24 de ore, ulterior față de cele două persoane fiind aplicată măsura controlului judiciar pentru 60 de zile. Cercetările sunt continuate la nivelul Poliției Municipiului Mediaș, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Mediaș.

*
Marţi, în jurul orei 13, polițiștii Biroului Rutier Sibiu au oprit pentru control un autoturism condus pe str. Andrei Șaguna de către un sibian în vârstă de 27 de ani.
În urma verificărilor a rezultat că dreptul bărbatului de a conduce autovehicule pe drumurile publice este suspendat, în cauză fiind deschis un dosar de cercetare penală.

Imagine intercalată
Imagine intercalată
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ
02 aprilie 2025 la 12:57
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - b.o.n. b.o.n.
• acum 1 oră
Titlul naţional la viteză în coastă s-a dat la Mediaş. Jerome France, pentru al patrulea an consecutiv campion al României. “Cupa Mediașului”, un nou succes răsunător
Municipiul de pe malurile Târnavei Mari a fost, la sfârșitul săptămânii trecute, epicentrul sportului cu motor din România,...
Actualitate
• 2 min de citit
• acum 2 ore
Debut în Campionatul Naţional U13 pentru trei echipe de la ACS Champions. Turnee la Sibiu şi Alba Iulia pentru “pantere”
Echipa U13 a câştigat toate meciurile disputate în cadrul turneului de la Sibiu, în vreme ce echipele A...
Actualitate
• 6 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
• acum 3 ore
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalul orar 1 07.10.2026 RASINARI:...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 4 ore
Jandarmeria Sibiu, reprezentată la exercițiul internațional „Carpathian Blue Shield 2026”
Inspectoratul de Jandarmi Județean Sibiu a participat la exercițiul internațional „Carpathian Blue Shield 2026”, organizat de Jandarmeria Română...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 4 ore
„Nabucco”, „Il trovatore” și „Rigoletto”, pe scenele Sibiu Opera Festival
Sibiu Opera Festival 2026 continuă, în această săptămână, cu spectacole de operă, concerte educative, o conferință dedicată artei...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 9 ore
Sound Explorers aduce muzica clasică mai aproape de copiii din județul Sibiu
Muzica clasică se transformă într-o aventură interactivă pentru copiii din județul Sibiu. În perioada 6–13 octombrie 2026, proiectul...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 10 ore
Design Day aduce la Sibiu designeri de interior și consultanță gratuită pentru participanți
Design Day, eveniment dedicat designului interior, revine la Sibiu sâmbătă, 10 octombrie 2026. Manifestarea va avea loc la...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
• acum 1 zi
Octombrie continuă cu vreme frumoasă. apoi se va răci
În săptămâna ce începe, pentru județul Sibiu, prognoza meteo va fi următoarea: Luni, remea va fi predominant frumoasă...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
• acum 1 zi
Ca să fii de-al locului, trebuie să cunoști denumirile locului. Un fel de ghid pentru turiști și nou-veniți
Cunoști că un localnic e... localnic, după mai multe elemente. O dată, se mișcă lejer prin localitate, fără...
Actualitate
• 16 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 1 zi
CSU Sibiu pierde la diferenţă de două posesii, la debutul în noul sezon. ”Fouss” şi MJ înscriu aproape două treimi din punctele ”galben-albaştrilor”
Baschetbaliştii sibieni au fost învinşi, sâmbătă seara, la Piteşti, cu 90-86 în runda inaugurală a noului sezon al...
Actualitate
• 5 min de citit
• acum 2 zile
ACS Mediaş, al treilea succes consecutiv în Liga 3. Meci cu şapte goluri la Săcele
Echipa lui Cosmin Vîtcă a obţinut, sâmbătă după-masă, al treilea succes consecutiv în campionat, după cel de la...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 2 zile
Sibiul l-a aplaudat pe Adrian Ordean, la aniversarea a 55 de ani de carieră
Sala Centrului Cultural „Ion Besoiu” din Sibiu a găzduit, vineri seara, concertul aniversar „55 de ani de muzică...
Actualitate
• 3 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.