Sala (cu) Frescă din Piaţa Mică. Un loc deschis, deşi e închis. Sau invers

Sala (cu) Frescă din Piaţa Mică. Un loc deschis, deşi e închis. Sau invers

Sibienii îşi amintesc că, acum ceva ani, nu mulţi dar oricum înainte de renovarea casei – monument istoric – din Piaţa Mică Nr. 22, Sala cu Frescă putea fi vizitată. Gratuit.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Pentru cei care nu cunosc locul, Sala cu Frescă (i se mai spune "Sala Frescă") este încăperea din partea dreaptă a clădirii, cum vii din Piaţa Mică. Aici, pe vremea când la nr. 22 se afla un magazin "Aprozar" (ulterior "Legume-Fructe") a fost descoperită întâmplător, în 1957, în timpul unor lucrări de renovare, o pictură pe peretele din stânga. Aceea este Fresca. Prin anii 90, în acest loc era un magazin de antichităţi (foarte bine aprovizionat), numit chiar "Fresca". Apoi nu a mai fost nimic până în 2009, când au avut loc lucrări ample de restaurare, iar camera, devenită "Sala cu frescă"/"Sala Frescă" a fost deschisă publicului. Apoi iar a fost închisă.

Fresca din Sala cu Frescă este una dintre cele mai vechi din Transilvania, fiind datată la 1631. În plus, în tavan mai avem un blazon, oficial neatribuit cuiva, datat şi el la 1694. Fresca este color, este vizibilă, este restaurată şi prezintă diverse scene: una urbană, una de vânătoare cu un iepure gigantic şi un animal fantastic (un fel de cerbo-dragon), o scenă din Vechiul Testament identificată ca fiind Judecata Înţeleptului Solomon şi diverse ornamente.

Chiar dacă se află într-un loc de interes maxim pentru turişti, locul acela destul de faimos atât printre localnici cât şi printre oaspeţii care vin la Sibiu, se ambiţionează să fie aşa cum se vede în teren: închis. Fără vreo explicaţie vizibilă. Doar închis.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Aşa că ne-am întrebat şi noi (chiar public o dată, dar fără vreun răspuns), mai ales în contextul noului sezon turistic care bate la uşa Sibiului. Şi am căutat să aflăm, pentru noi şi pentru cititori, care mai e treaba cu spaţiul acela frumos, istoric, reprezentativ pentru Sibiu, dar încuiat.

 

Primăria spune: Sala Frescă nu e spaţiul ei

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Având în vedere că în clădire funcţionează acum Casa Căsătoriilor, care este în subordinea Primăriei Municipiului Sibiu, prima întrebare a fost lansată acolo, la primărie.

Ni s-a răspuns, scurt: "Sala Frescă din imobilul situat în Piața Mică nr. 22 este în administrarea Muzeului Brukenthal. Vă rugăm să adresați această întrebare instituției menționate".

Bun, deci avem o clădire a Primăriei cu o Sală (cu) Frescă care e a Muzeului. Măcar am stabilit un lucru.

 

Brukenthal răspunde: Sala Frescă este deschisă, chiar dacă e mai mult închisă

Am mers cu întrebarea, deci, la Muzeul Brukenthal. Întrebarea suna aşa: "Care este acum statutul Sălii cu Frescă de la imobilul din Piaţa Mică nr. 22 şi de ce nu mai este permisă vizitarea?"

Printr-un document oficial (deşi eu am cerut doar o lămurire), cu nr. 1667/12.03.2025 mi se aduce la cunoştinţă că: (redăm aici documentul complet):

"Stimate domnule,

În baza Legii 544/2001, prin care sunteți interesat de statutul Sălii cu Frescă din Sibiu, vă facem cunoscut următoarele:

1. Sala cu Frescă din Piața Mică nr. 22 este dată în folosință Muzeului Național Brukenthal.

2. În perioada 2021-2022, dl. Prof. univ. dr. Sabin Adrian Luca, managerul de atunci al instituției, a dorit ca Sala cu Frescă să fie cedată Primăriei Municipiului Sibiu.

3. În anul 2022, după preluarea mandatului de manager, am transmis Primăriei Municipiului Sibiu că dorim ca Sala cu Frescă să rămână în cadrul Muzeului Național Brukenthal.

4. Fresca se află sub supravegherea profesionistă a colegilor conservatori și restauratori care, conform legii, efectuează vizite regulate în imobilul menționat.

În ceea ce privește afirmația dumneavoastră că nu este permisă vizitarea, aceasta este falsă:

1. Sala cu Frescă poate fi vizitată conform anunțului de pe site-ul oficial al Muzeului, la rubrica Program și tarife.

2. Sala cu Frescă a fost deschisă în anul 2023 în cadrul programului Noaptea Muzeelor, pentru a promova intens acest imobil deosebit.

3. În momentul de față, organigrama și bugetul instituției nu permit ca Sala cu Frescă să beneficieze de personal de supraveghere și să fie inclusă într-un program zilnic de vizitare.

4. Muzeul Național Brukenthal a informat şi a solicitat mărirea schemei de personal şi respectiv a bugetului, însă solicitarea noastră nu a primit răspuns afirmativ din partea Ministerului Culturii".

Semnează: dr. Alexandru Constanti Chituţă, managerul MNB.

 

Ceva (ne)clarificări

În primul rând mulţumesc pentru operativitatea cu care mi s-a răspuns la solicitare şi m-aş bucura ca şi alte instituţii să aibă aceeaşi viteză de reacţie. Cei drept, nu îmi trebuia neapărat un document oficial, m-ar fi mulţumit doar o declaraţie pe care să o fi reprodus, aşa cum am mai procedat. Ţin să precizez, ca autor al articolului, că NU SUNT INTERESAT de statutul Sălii Frescă "în baza Legii 544/2001". Sunt interesat doar de statutul Sălii cu Frescă şi punct. Nu îmi amintesc să fi invocat în solicitare, ca metodă indirectă de presiune (nu mi-e în stil) vreo lege, ordonanţă, ordin de ministru sau alte reglementări,d acă nu e neapărat cazul. Doar am întrebat.

Referitor la faptul că "În ceea ce privește afirmația dumneavoastră că nu este permisă vizitarea, aceasta este falsă", hai să o luăm punctual:

"Sala cu Frescă poate fi vizitată conform anunțului de pe site-ul oficial al Muzeului, la rubrica Program și tarife".

OK, şi care turist, aflat în Sibiu, zona Piaţa Mare/Mică/Huet Centrul istoric ŞTIE că Sala cu Frescă aparţine de Muzeul Brukenthal pentru a accesa exact linkul menţionat? Plus că acolo, pe site la capitolul "program şi tarife", există CINCI sub-linkuri. Unul dintre ele este "Tarife" iar de acolo trebuie să ajungi la "Sala cu Frescă" pentru a citi că "Vizitarea Sălii cu Frescă se realizează cu programare prealabilă cu 24h înainte la nr. de telefon 0269-217691. Prețul unui bilet este de 10 lei adulți, 5 lei pensionari, 2,5 lei elevi/studenți.

Biletele pot fi achiziționate de la casieria de bilete a Palatului Brukenthal (Piața Mare nr. 4)." (link aici: https://www.brukenthalmuseum.ro/mnb/preturi)

 

OK, concluzia e că totuşi, Sala cu Frescă ESTE ÎNCHISĂ şi NU POATE FI VIZITATĂ decât cu programare. Aceasta nu înseamnă că este permanent deschisă. Mai ales graţie precizărilor ulterioare cu lipsa personalului de supraveghere din vina unui ministru al culturii, din păcate nenumit.

Numai că e o anumită problemă. La Sala cu Frescă nu există NIMIC care să te informeze cu privire la statutul sălii şi programul-condiţiile de vizitare. De fapt nu există nimic care să îţi spună ca acolo e o sală cu frescă ce poate fi vizitată de cineva sau că ea aparţine cuiva. OK, partea de sibieni care cunoaşte istoria oraşului ştie ce e după uşă, dar restul? Dar restul de ne-sibieni?

Acolo avem, din exterior, o uşă şi atât. Nu ar fi fost util ca, înainte de a lansa acuze cu afirmaţii eronate, să fi umblat la informaţiile exacte proprii? Adică să le fi pus acolo, spre binele vizitatorilor şi al muzeului chiar, că ai loc berechet? Pentru că, aşa cum se prezintă, acolo este NIMIC.

Oricum, ne bucurăm pentru că am lămurit, până la urmă, treaba aceasta: Deci, dacă vreţi să vizitaţi Sala cu Frescă din Piaţa Mică Nr. 22, o puteţi face pe bază de programare. Iar turiştii ne-sibieni şi ne-români ar trebui să îşi pună în vedere încă de dinainte de a pleca/veni la Sibiu, faptul că vor să vadă sala aceea, pentru că în teren nimic nu îţi spune că ar fi ceva interesant acolo.

Mulţumesc pe această cale Primăriei Municipiului Sibiu şi Muzeului Naţional Brukenthal, pentru informaţiile oferite. Când vom avea nevoie, vom mai apela. Până atunci, în ediţia online, aveţi nişte poze din interior. Din vremea când intrarea era gratuită şi exista şi supraveghetor.

 

Autor - Dumitru CHISELIȚĂ
16 martie 2025 la 21:37
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - b.o.n. b.o.n.
• acum 1 oră
Titlul naţional la viteză în coastă s-a dat la Mediaş. Jerome France, pentru al patrulea an consecutiv campion al României. “Cupa Mediașului”, un nou succes răsunător
Municipiul de pe malurile Târnavei Mari a fost, la sfârșitul săptămânii trecute, epicentrul sportului cu motor din România,...
Actualitate
• 2 min de citit
• acum 2 ore
Debut în Campionatul Naţional U13 pentru trei echipe de la ACS Champions. Turnee la Sibiu şi Alba Iulia pentru “pantere”
Echipa U13 a câştigat toate meciurile disputate în cadrul turneului de la Sibiu, în vreme ce echipele A...
Actualitate
• 6 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
• acum 4 ore
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalul orar 1 07.10.2026 RASINARI:...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 4 ore
Jandarmeria Sibiu, reprezentată la exercițiul internațional „Carpathian Blue Shield 2026”
Inspectoratul de Jandarmi Județean Sibiu a participat la exercițiul internațional „Carpathian Blue Shield 2026”, organizat de Jandarmeria Română...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 4 ore
„Nabucco”, „Il trovatore” și „Rigoletto”, pe scenele Sibiu Opera Festival
Sibiu Opera Festival 2026 continuă, în această săptămână, cu spectacole de operă, concerte educative, o conferință dedicată artei...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 9 ore
Sound Explorers aduce muzica clasică mai aproape de copiii din județul Sibiu
Muzica clasică se transformă într-o aventură interactivă pentru copiii din județul Sibiu. În perioada 6–13 octombrie 2026, proiectul...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 10 ore
Design Day aduce la Sibiu designeri de interior și consultanță gratuită pentru participanți
Design Day, eveniment dedicat designului interior, revine la Sibiu sâmbătă, 10 octombrie 2026. Manifestarea va avea loc la...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
• acum 1 zi
Octombrie continuă cu vreme frumoasă. apoi se va răci
În săptămâna ce începe, pentru județul Sibiu, prognoza meteo va fi următoarea: Luni, remea va fi predominant frumoasă...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
• acum 1 zi
Ca să fii de-al locului, trebuie să cunoști denumirile locului. Un fel de ghid pentru turiști și nou-veniți
Cunoști că un localnic e... localnic, după mai multe elemente. O dată, se mișcă lejer prin localitate, fără...
Actualitate
• 16 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 1 zi
CSU Sibiu pierde la diferenţă de două posesii, la debutul în noul sezon. ”Fouss” şi MJ înscriu aproape două treimi din punctele ”galben-albaştrilor”
Baschetbaliştii sibieni au fost învinşi, sâmbătă seara, la Piteşti, cu 90-86 în runda inaugurală a noului sezon al...
Actualitate
• 5 min de citit
• acum 2 zile
ACS Mediaş, al treilea succes consecutiv în Liga 3. Meci cu şapte goluri la Săcele
Echipa lui Cosmin Vîtcă a obţinut, sâmbătă după-masă, al treilea succes consecutiv în campionat, după cel de la...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 2 zile
Sibiul l-a aplaudat pe Adrian Ordean, la aniversarea a 55 de ani de carieră
Sala Centrului Cultural „Ion Besoiu” din Sibiu a găzduit, vineri seara, concertul aniversar „55 de ani de muzică...
Actualitate
• 3 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.