Sibiul, finalist în competiția Destinația Anului 2025 în turism

Sibiul, finalist în competiția Destinația Anului 2025 în turism

Municipiul Sibiu a fost selectat ca finalist în competiția "Destinația Anului", la categoria "Orașe care Inspiră", în cadrul unui concurs național, organizat de Asociația Institutul pentru Orașe Vizionare, transmite un comunicat al Primăriei Sibiu. Urmează etapa votului publicului, între 4 și 25 martie.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

"În 2024, în această competiție Sibiul a fost distins cu marele premiu – titlul Destinația Anului 2024. În plus, s-a aflat pe primul loc la categoria Orașe care Inspiră. A fost o nouă confirmare că Sibiul bifează atuurile unui oraș atractiv, de la patrimoniul construit, muzee, instituții culturale, evenimente și o viață dinamică și până la cazare, terase și restaurante bune, toate acestea creând o atmosferă unică. Vă invit să votați Sibiul și anul acesta la categoria Orașe care inspiră, pe de o parte pentru a recunoaște frumusețea și succesul său ca și destinație, iar pe de altă parte ca vot de încredere că, împreună, putem atinge potențialul real al Sibiului în acest domeniu.", a declarat Astrid Fodor, primarul Sibiului.

Selecția destinațiilor din finală a fost făcută în urma analizei unor indicatori de performanță precum: numărul cazărilor disponibile, trendul acestora și calitatea lor, calitatea promovării în mediul online, numărul de nominalizări primite din partea publicului și a juriului și calitatea colaborării dintre mediul public și cel privat în acest domeniu. În concurs s-au înscris peste 150 de destinații din 38 de județe.

Cei care sunt interesaţi să voteze Sibiul ca "destinaţia anului", sunt îndemnaţi de Primăria Municipiului Sibiu ca, în perioada 4 – 25 martie să acceseze adresa web  www.destinatiaanului.ro  și să parcurgă cei trei pași simpli:  
Din categoria "Orașe care Inspiră", selectat Sibiul, apoi votat și la restul de cinci categorii pentru ca votul să fie înregistrat. Mai trebuie completă adresa de e-mail şi confirmarea votului. Veți primi un e-mail pe care trebuie să dați un singur click pentru ca votul să se înregistreze

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Sibiul, gazdă a Galei Destinația Anului 2025.

În calitatea sa de "Destinație a Anului 2024", Sibiul va fi locul unde se va desfășura gala acestei competiții, în care vor fi premiate cele mai bune destinații din România și Republica Moldova la fiecare dintre cele şapte categorii de concurs. Evenimentul se va desfășura la Sala Thalia, pe 8 aprilie, Primăria Sibiu fiind partener principal. La acesta vor participa reprezentanți ai celor mai bune destinații turistice din țară, manageri de destinații, parteneri și sponsori ai Galei și influenceri de călătorie.  

Imagine intercalată
Imagine intercalată
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ
04 martie 2025 la 14:16
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 36 minute
Fetele de la Interstar o surclasează pe Dinamo şi preiau şefia seriei. Sibiencele, singurele cu maximum de puncte
Echipa feminină a AS FC Interstar a câştigat, duminică, pe teren propriu, cu 13-0 meciul disputat pe terenul...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - b.o.n. b.o.n.
• acum 3 ore
Titlul naţional la viteză în coastă s-a dat la Mediaş. Jerome France, pentru al patrulea an consecutiv campion al României. “Cupa Mediașului”, un nou succes răsunător
Municipiul de pe malurile Târnavei Mari a fost, la sfârșitul săptămânii trecute, epicentrul sportului cu motor din România,...
Actualitate
• 2 min de citit
• acum 4 ore
Debut în Campionatul Naţional U13 pentru trei echipe de la ACS Champions. Turnee la Sibiu şi Alba Iulia pentru “pantere”
Echipa U13 a câştigat toate meciurile disputate în cadrul turneului de la Sibiu, în vreme ce echipele A...
Actualitate
• 6 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
• acum 5 ore
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalul orar 1 07.10.2026 RASINARI:...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 5 ore
Jandarmeria Sibiu, reprezentată la exercițiul internațional „Carpathian Blue Shield 2026”
Inspectoratul de Jandarmi Județean Sibiu a participat la exercițiul internațional „Carpathian Blue Shield 2026”, organizat de Jandarmeria Română...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 6 ore
„Nabucco”, „Il trovatore” și „Rigoletto”, pe scenele Sibiu Opera Festival
Sibiu Opera Festival 2026 continuă, în această săptămână, cu spectacole de operă, concerte educative, o conferință dedicată artei...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 11 ore
Sound Explorers aduce muzica clasică mai aproape de copiii din județul Sibiu
Muzica clasică se transformă într-o aventură interactivă pentru copiii din județul Sibiu. În perioada 6–13 octombrie 2026, proiectul...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 12 ore
Design Day aduce la Sibiu designeri de interior și consultanță gratuită pentru participanți
Design Day, eveniment dedicat designului interior, revine la Sibiu sâmbătă, 10 octombrie 2026. Manifestarea va avea loc la...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
• acum 1 zi
Octombrie continuă cu vreme frumoasă. apoi se va răci
În săptămâna ce începe, pentru județul Sibiu, prognoza meteo va fi următoarea: Luni, remea va fi predominant frumoasă...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
• acum 1 zi
Ca să fii de-al locului, trebuie să cunoști denumirile locului. Un fel de ghid pentru turiști și nou-veniți
Cunoști că un localnic e... localnic, după mai multe elemente. O dată, se mișcă lejer prin localitate, fără...
Actualitate
• 16 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 2 zile
CSU Sibiu pierde la diferenţă de două posesii, la debutul în noul sezon. ”Fouss” şi MJ înscriu aproape două treimi din punctele ”galben-albaştrilor”
Baschetbaliştii sibieni au fost învinşi, sâmbătă seara, la Piteşti, cu 90-86 în runda inaugurală a noului sezon al...
Actualitate
• 5 min de citit
• acum 2 zile
ACS Mediaş, al treilea succes consecutiv în Liga 3. Meci cu şapte goluri la Săcele
Echipa lui Cosmin Vîtcă a obţinut, sâmbătă după-masă, al treilea succes consecutiv în campionat, după cel de la...
Actualitate
• 2 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.