Târg de seminţe şi posibilitatea de a vizita Bastionul Soldisch, de Mărţişor

Muzeul ASTRA organizează, împreună cu grupul "Semințe cu suflet" un târg de semințe, sâmbătă, 1 martie, începând cu ora 10, la sediul muzeului de pe str Bastionului nr. 6 A.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Până la epuizarea semințelor, pasionații de grădinărit pot beneficia de sfaturile a 15 membri ai grupului și de îndrumarea lor specializată pentru a avea o grădină bogată în legume, fructe și plante ornamentale.

"Așa cum se întâmpla și în satul tradițional, la început de primăvară, cunoscuții făceau schimb de semințe, luau aminte la învățăturile venite din experiență, selectând semințele celor mai bune legume și fructe. Schimbul acesta avea loc în cadrul unei relații apropiate între dăruitor și primitor; astăzi, cu ajutorul grădinarilor pasionați din cadrul grupului Semințe cu suflet, comunitatea creată în jurul acestui tip de eveniment este una foarte bogată atât în producători de semințe cât și în cei interesați de aceste semințe și sfaturi. În gospodăria tradițională, semințele uscate bine și învăluite în bucăți de hârtie, apoi păstrate în coșulețe de nuiele, erau puse primăvara devreme unele în răsadnițe, altele semănate direct în pământ, fiecare după rostul ei. Grija și răbdarea donatorilor de semințe, care le curăță, le usucă, le păstrează în condiții optime, iar apoi vin cu ele în întâmplinarea noastră, merită să fie răsplătită cu grija noastră de a lua doar semințele de care avem nevoie, de a semăna aceste semințe, de a le înmulți și de a le dărui la rândul nostru.”, a declarat Mihaela Gherghel, muzeograf.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Târgul de semințe va găzdui și un atelier interactiv de confecționare de mărțișoare din materiale naturale și semințe, "un demers menit să ajute la educarea participanților în spiritul utilizării creative a materialelor naturale și al creării de lucruri utile", după cum transmite comunicatul emis de muzeu.

În aceeaşi zi, cei interesaţi pot vizita, parțial, Bastionul Soldisch, ghidajul fiind oferit de muzeograful dr. Adrian Stoia. Programul de vizitare este între orele 10 şi 16.

Autor
26 februarie 2025 la 14:58
Distribuie articolul:

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Maria-Antonia OANA
acum 3 ore
Video/ Pregătiri intense pentru prima seară la Festivalul „Bujorul de Munte”. Drumeţie, mâncare tradiţională şi proiecţie de film
Vineri după-amiază, Gura Râului a intrat în atmosferă de sărbătoare. Festivalul "Bujorul de Munte", eveniment așteptat atât de...
Actualitate
2 min de citit
acum 5 ore
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalulorar   1 07.07.2025 PROD, strada PRINCIPALA partial 09:00...
Actualitate
1 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 5 ore
(UPDATE) Pro-continentala Israel – Premier Tech păstrează tricoul galben, dar în preia Riccitello. (VIDEO) Prima la profesioniști, dar ce victorie pentru american…
Matthew Riccitello este câștigătorul etapei regine la ediția a XV-a a Turului Ciclist al Sibiului. Rutierul american s-a...
Eveniment
4 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 6 ore
FC Hermannstadt câștigă ultimul amical de dinaintea debutului noului sezon, 2-0 cu ”călăreții roșii”. ”Dublă” Sergiu Buș!
Sibienii termină presezonul cu o victorie în amicale. Echipa lui Marius Măldărășanu s-a impus, vineri, pe terenul Bazei...
Actualitate
2 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 9 ore
La munte sau la mare? Unde își petrec concediile politicienii Sibiului
O parte dintre politicienii Sibiului și-au făcut deja planuri pentru concediul de vară, în timp ce alții nu...
Actualitate
3 min de citit
Autor Ștefania Vesa
acum 10 ore
Sibiu în ritm de vară: concerte simfonice, muzică militară și balet în aer liber
După un debut spectaculos al verii muzicale în Piața Mare, unde în seara de 3 iulie, sub bagheta...
Eveniment
2 min de citit
Autor Adrian POPESCU
acum 10 ore
Mama Sfântului Ierarh Andrei Șaguna, canonizată de Biserica Ortodoxă Română
În Aula Magna „Teoctist Patriarhul” din Palatul Patriarhiei, sub președinția Preafericitului Părinte Patriarh Daniel,  Sfântului Sinod al Bisericii...
Eveniment
2 min de citit
Autor Ștefania Vesa
acum 11 ore
Eveniment cultural de excepție la Sibiu: “De la Sebeș la Viena”, un omagiu muzical-literar adus pianistului Carl Filtsch
Sala Oglinzilor din Sibiu va găzdui în 8 iulie, începând cu ora 18:00, cel de-al patrulea salon muzical-literar...
Eveniment
3 min de citit
Autor Comunicat de presa
acum 12 ore
Avizul privind securitatea cibernetică în sănătate, inițiat de președinta CJ Sibiu, Daniela Cîmpean, a fost adoptat în plenul Comitetului European al Regiunilor
Astăzi, 3 iulie ac, în Comitetul European al Regiunilor (CoR) a fost adoptat în sesiunea plenară desfășurată la...
Actualitate
4 min de citit
Autor b.o.n.
acum 23 ore
Turul Ciclist al Sibiului: Restricții pe Transfăgărășan de Ziua Americii. Între ce ore nu se poate circula între Cârțișoara și Bâlea Lac
Turul Ciclist Sibiului (3-6 iulie), cea mai titrată competiție de ciclism din România și una dintre cele mai...
Actualitate
2 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 1 zi
Canadianul Riley Pikrell (Israel – Premier Tech) câștigă prima etapă a Turului Ciclist al Sibiului 2025. El va purta tricoul galben pe Transfăgărășan
Riley Pikrell de la pro-continentala Istael - Premier Tech a trecut primul linia de sosire, joi seara, în...
Actualitate
3 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 1 zi
Copac prăbușit peste o mașină la Hula Bradului. Intervin pompierii
Pompierii sibieni au intervenit joi cu o autospecială de stingere pentru degajarea unui copac căzut peste un autoturism...
Actualitate
1 min de citit