Nu am avut timpul potrivit să ajung la vernisajul expoziţiei numite "Expoziția de cântare produse de fosta fabrică Hess Balanţa". Chiar dacă vernisajele de obicei mă plictisesc că se vorbeşte mult, se consumă timp, audienţa se uită pe pereţi întrebându-se când se termină, câte un vorbitor îşi mai găseşte momentul unic de a se băga în seamă de faţă cu publicul, aici aş fi vrut să vin. O dată pentru că sunt legat sentimental (şi ca ceva vechime în muncă) de fabrica asta devenită acum supermarket şi imobiliare. A doua, pentru că este PRIMA expoziţie despre o fostă fabrică sibiană.

De obicei, la Sibiu, fabricile care altădată puneau oraşul pe harta econmică a României pier în anonimat, fără a se documenta ceva despre ele, înainte de a se da drumul la utilajele care crănţăne clădirile până la dispariţie. Nu am auzit de vreo sesiune de fotografii ante-demolare (am încercat ceva la "Independenţa" dar un faimos arhitect a dat cu flit iniţiativei sub nişte pretexte cel puţin umoristice), de o cercetare mai profundă a celor plătiţi să facă cercetări mai profunde. Tot ce se face acum la Sibiu în privinţa fostelor fabrici, comuniste sau antecomuniste, este treabă doar de amatori pasionaţi. Expoziţia asta cu "Balanţa" este una dintre aceste treburi de amatori pasionaţi.

Un (nou) început (din nou) promiţător

Aş spune că expoziţia aceasta este un început promiţător, dar m-aş repeta. Este al doilea început promiţător. Primul a fost în aprilie 2014, la Şura Culturală din Guşteriţa, unde de fapt s-a organizat prima expoziţie de cântare fabricate la "Hess", ulterior "Balanţa". Anul acesta a fost doar, zic eu, o "coborâre în oraş" a expoziţiei, într-un loc mai cu experienţă în ale evenimentelor de acest gen.

Aşa că mi-am făcut timp şi am ajuns, zilele trecute, să vizitez, de unul singur, expoziţia din Corpul B al Bibliotecii Judeţene ASTRA. De ce de unul singur? Pentru că asta e soarta tuturor expoziţiilor sibiene. E mare caz la vernisaj, e lume câtă vrei, apoi totul se pustieşte şi devine liniştit. Nu ne interesează decât atunci când ceva e cu beculeţe, cameramani, ambianţa ideală de a fi văzut şi de a fi remarcat.
Ce pot spune despre expoziţie? Pe de o parte, mult mai sărăcuţă decât cea de la Şura Culturală, deşi mai bogată în exponate. Acolo era ceva mai viu totul parcă, asta şi graţie copiilor care lucrau "live" la repararea şi restaurarea vechilor cântare şi probabil şi a vremii mult mai prieteneşti faţă de acest februarie.

Tot ceea ce e(ra) acolo ca exponate există şi a fost salvat graţie muncii unor entuziaşti incurabili. Mă refer aici la cei doi organizatori principali: preotul Alexandru Ioniţă din Guşteriţa şi Teodor Dogaru, cel responsabil de "munca fizică" împreună cu echipa sa de la SEAS – "Științe Experimentale Aplicate Spectaculos". Ei sunt, fără a exagera cu ceva, bazele acestui demers de "reconstiturie" a fabricii care, cum spunea un banc al vremii, "a făcut cântare României" – "Balanţa". Nici munca lor nu ar fi fost aşa de productivă dacă nu ar fi existat alte zeci de oameni care au înţeles valoarea acestui demers şi au oferit (chiar dacă deseori era doar o variantă mai bună să le lase să ruginească undeva ori de a le arunca la gunoi) produse fabricate la "Hess", Uzina/Întreprinderea "Balanţa" sau SC "Balanţa" SA. Ca să nu menţionăm aici pe cei care (mulţi dintre ei foşti salariaţi) au oferit material documentar: cataloage, fişe tehnice, fotografii, reclame. Din toate acestea a ieşit expoziţia de la ASTRA.

De la cântare pentru nou născuţi la cele pentru saci

Exponatele sunt, ca să zic aşa, suficiente pentru o expoziţie mică dar insuficiente faţă de  varietatea de produse scoase de-a lungul vremii, la fabrica de pe Calea Guşteriţei. Avem, de exemplu, faimoasa balanţă care, pe lângă greutate, arăta şi preţul per cantitatea de marfă cântărită, toate acestea făcându-se mecanic şi prin citirea unei grile greutate-preţ. S-a mai încercat în anii '70 o variantă electronică a acesteia dar nu a avut succes în comerţul sibian, ea fiind aproape refuzată pe faţă de şefii magazinelor alimentare din motivul lesne de ghicit că nu te mai lăsa să furi la cântar.
Mai este reprezentat faimosul "cântar de alimentara" nelipsit din magazinele din România, asta până la apariţia cântarelor electronice. Un loc special îl au balanţele pentru cântărit legume şi fructe, pe care le vedeam în piaţă sau în magazinele tip Aprozar ("balanţe compuse" li se spune), în diverse variante, Hess sau Balanţa. Mai există "în dotare" cântarul folosit pentru saci, cu greutăţi, "strămoşul" basculelor romane cu ac cindicator, o varietate întreagă de cântare de bucătărie, inclusiv experimentale, cântare pentru nou-născuţi, ("cântar de sugaci" era pe vremea lui Hess), cântare de persoane (cum mai vedeam pe la cabinetele medicale şi în spitale) precum şi multrăpânditul cântar de baie, balanțe "de farmacie" şi cântare analitice.

Bogată este şi colecţia de reclame si pliantele "de epocă", deşi iluminatul sălii nu le avantaja. În plus, printre ele se afla şi un fals: o reclamă stil "vintage" dar realizată acum câţiva ani, care a avut celebritatea ei pe reţele dar care tot fake rămâne.

O reprezentare săracă au avut-o însă imaginile din viaţa fabricii. O bilă neagră aici pentru acest segment, din cauza înghesuirii fotografiilor (document!) chiar câte şase pe un afiş, iar editarea făcută în aşa fel încât să dezavantajeze complet ceea ce reprezentau, doar de dragul unui efect "vintage" care nu îşi avea locul acolo. Plus că am văzut inclusiv o poză "trasă" până la deformare. Dar să spunem că e vorba de o expoziţie de început cu micile sale erori.

Expoziţia merită văzută (şi dincolo de vernisaj) pentru că este, dacă nu ne înşelăm, prima care (re)aduce în atenţie istoria unei fabrici sibiene. Aşteptăm o nouă ediţie a expoziţiei. Eventual şi o mişcare care să readucă în atenţie şi alte fabrici sibiene de altădată.