Educație cu binecuvântare sau binecuvântarea educației: cine și ce predă la ora de religie

Pentru că a ajuns din nou pe agenda publică, ar trebui amintit un aspect foarte important în ceea ce privește predarea religiei în școli. Acesta este legat de cei care predau această materie. Pentru admiterea la seminarul teologic este nevoie de o binecuvântare venită din partea ierarhului, la fel și pentru admiterea la Facultatea „de teologie”, la master și la doctorat.

La terminarea facultății și a masterului absolvenții facultăților de teologie depun un jurământ pentru apărarea valorilor creștin-ortodoxe. Apoi, cei care predau disciplina religie au nevoie tot de o binecuvântare din partea ierarhului.

Facultățile pe care noi le numim „de teologie” sunt, de fapt, de teologie creștin-ortodoxă pentru că abordează totul din perspectiva creștinismului ortodox. Inclusiv prin materii numite „bioetică creștină” și „apologetică” unde ideile științifice și filosofice sunt predate tot din perspectiva creștinismului ortodox. Toate aceste lucruri sunt ușor de verificat pentru că sunt publice: fișele disciplinelor sunt afișate pe site-urile facultăților.

Toți profesorii de la „facultățile de teologie” au nevoie de binecuvântare, chiar și cei care predau filosofie (materie care nu este predată peste tot) au de obicei și studii de teologie creștin ortodoxă. Este vorba de un sistem închis, iar binecuvântările funcționează ca o metodă de a-i ține pe „profesorii de religie” închiși în acel sistem.

Este oare creștinismul ortodox prezentat ca făcând parte dintr-o lume multiculturală și multireligioasă, la facultățile care sunt numite „de teologie” în țara noastră? Câți dintre absolvenții acestor instituții sunt conștienți de pluralitatea ideilor din lumea în care trăim? Cât de bine înțeleg cum funcționează metoda științifică și cea filosofică, gândirea bazată pe rațiune și nu pe credință? Cum înțeleg modul în care funcționează alte religii și confesiuni dacă toate aceste lucruri le sunt prezentate dintr-o singură perspectivă?

Nu putem să nu ne întrebăm: cum ar putea să predea absolvenții acestor instituții – numite „facultăți de teologie” – altceva decât un creștinism ortodox care privește știința, filosofia și alte religii și confesiuni cu lupa pe care au primit-o în anii de studiu? Mai ales că acele instituții se asigură de faptul că absolvenții o să rămână captivi acelor idei prin jurământ și prin binecuvântările pe care trebuie să le ceară înainte de fiecare examen de titularizare la care participă?

Cum ar putea acești absolvenți să predea o materie numită „Istoria religiilor” sau orice altceva dintr-o altă perspectivă decât cea care le-a fost prezentată în anii de studiu?

Problema începe din facultăți unde este prezentat un „adevăr unic” sub denumirea de „facultăți de teologie” care sunt, de fapt, facultăți de teologie creștin-ortodoxă unde predau doar absolvenți ai acelorași facultăți și care au ajuns acolo pe baza unei binecuvântări.

Într-o facultate care este cu adevărat de teologie ar trebuie să predea absolvenți ai unor institute care fac parte din mai multe confesiuni și religii, absolvenți de filosofie care să nu fie constrânși de o binecuvântare și absolvenți ai unei facultăți de medicină care să predea bioetică, de exemplu.

Pe lângă toate aceste aspecte, foarte mulți ierarhi și-au dorit să aibă în eparhia lor facultăți „de teologie” și, din cauza numărului mare, selecția nu mai este deloc strictă, iar finanțarea de la stat în funcție de numărul de studenți contribuie și ea la acest aspect.

Ora pe care o numim „de religie” este predată de absolvenți care au trecut prin caruselul binecuvântărilor, al jurămintelor și apoi al altor binecuvântări. Cum ar putea acești oameni să le predea elevilor altceva decât creștinismul ortodox drept adevăr suprem? De unde au deprins o altă viziune asupra lumii? Și dacă au deprins o altă viziune, o să rămână „nesancționată” atunci când o să aibă nevoie de o binecuvântare?

Ionuț STĂNCELU