Sibiul, în acelaşi stand cu Timişoara şi Oradea, la Târgul de Turism de la Viena

Acasa >

Articol

Sibiul ca destinaţie turisitică este prezentat în aceste zile la Târgul de Turism de la Viena de către Asociația Județeană de Turism Sibiu (AJTS) în colaborare cu Primăria Sibiu, într-un stand amenajat împreună cu alte două orașe turistice din România – Timișoara și Oradea, transmite Primăria Sibiu. 
Cele trei orașe împart costurile amenajării standului la acest eveniment dedicat publicului larg în căutare de vacanțe și specialiștilor în domeniu. Un reprezentant al AJTS și unul al Primăriei Sibiu vor promova până în 19 ianuarie tot ceea ce Sibiul are de oferit unui oaspete, atât ca Municipiul Sibiu, cât și ca împrejurimi.
Primăria mai precizează că în primele două zile ale Târgului, în standul situat în hala C,  atmosfera a fost una animată, fiind vizitat de un număr mare de persoane. Referitor la Sibiu, acestea au întrebat despre posibilitățile de transport și cazare, despre experiențele oferite în locație și evenimentele orașului, inclusiv despre Festivalul Internațional de Teatru Sibiu.     

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Târgul de Turism de la Viena are loc în perioada 16-19 ianuarie, la ediția din 2024 fiind vizitat de peste 300.000 de persoane. 

Autor
18 ianuarie 2025 la 14:27

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor b.o.n.
acum 7 ore
Minor ajuns la spital după ce a intrat cu bicicleta-ntr-o mașină, pe Ulița de Sus
Polițiștii rutieri intervin la un eveniment rutier, produs în localitatea Ilimbav, din comuna Marpod. Din primele cercetări efectuate a...
Actualitate
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 9 ore
Baza Sportivă Obor, în centrul atenției în minivacanța de 1 Mai
Baza Sportivă Obor a fost vineri, un punct de atracție pentru iubitorii de sport, dar și pentru amatori....
Actualitate
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 10 ore
Două dispariții semnalate de polițiști: o fată de 23 de ani și un bărbat de 48 de ani
Poliţiştii sibieni caută o tânără în vârstă de 23 de ani, care a plecat de acasă fără a...
Eveniment
2 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 11 ore
Derbi pentru locul întâi în play-out. Măldărășanu: ”Suntem într-un moment bun al nostru, pozitivi, încrezători, mergem la Galați să câștigăm”
Antrenorul Marius Măldărășanu, a declarat, înaintea plecării spre Galați, unde FC Hermannstadt întâlnește Oțelul, duminică seara, în etapa...
Actualitate
4 min de citit