De Ziua Culturii în Capitala Culturii sau în căutarea lui Eminescu de ziua lui Eminescu

De Ziua Culturii în Capitala Culturii sau în căutarea lui Eminescu de ziua lui Eminescu

Nu mă număr printre fanii necondiţionaţi ai lui Mihai Eminescu, om care a avut şi el bunele şi relele lui, liniştile şi agitaţiile lui, geniul şi defectele lui. Mă amuză mitologia ce s-a creat pe seama lui, daciştii şi ultranaţionaliştii care l-au adoptat, conspiraţionismele care susţin că a fost ucis la comandă. Nu îl vreau nici interzis sau scos din manuale pentru că a fost "extremist" într-o ţară şi epocă în care extremismul era cultivat. Nu îl vreau nici zeu ca unii nici demon ca alţii. Nu mă aranjează şi nici nu mă deranjează că Ziua Culturii Naţionale este aniversată de ziua sa de naştere, cui nu-i convine poate ne va spune care altă zi ar fi pretabilă pentru a se sărbători cultura naţională. Aşa că şi această zi o iau ca atare: nici să dau în extaz de încântare nici să fac spume de ură.
Și totuşi, dacă a fost aleasă OFICIAL o zi naţională a culturii, am pretenţia ca ea să fie sărbătorită ca o zi aparte. Adică să avem multă cultură în ofertă. Cultură gratuită, pe bani, nu contează. De preferinţă cu şi despre personajul aniversat, adică Mihai Eminescu.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Aşa că am ieşit să văd cum e treaba în Sibiu, oraş (considerat) capitală culturală în care, nu-i aşa, a şi "poposit" marele poet, pe când lucra cu trupa de teatru a lui Pascaly. Cum a fost? Aşa şi aşa. Evenimente dar nu deosebit de multe. ŞI mai ales cam puţin centralizat-mediatizate oficial. Că vorba aceea, e totuşi ziua lui Eminescu nu a mea.

Avem evenimente, dar nu apar în agenda oficială

Zilele trecute scriam de zor şi eu şi alţi colegi, despre ce va fi de Ziua Culturii Naţionale, la Sibiu. Aşa cum am spus, definiţia ar fi "sărăcuţ" dar totuşi, existent. Avem tradiţionala evocare de la bustul din Sub Arini, care se nimereşte, meteorologic, aproape totdeauna, când e cam frig. Dar este oricum cel mai cunoscut şi probabil şi cel mai vechi ca vârstă eveniment.

Un consistent pachet de Ziua Culturii îl avem de la Muzeul ASTRA: intrare liberă în TOATE unităţile complexului muzeal, expoziţii, ateliere de dansuri tradiţionale (cu acces gratuit pe 15 ianuarie) şi posibilitatea de a vizita la Casa Artelor o interesantă expoziţie "Făurind Transilvania. Oameni și meșteșuguri” cu o mulțime de elemente interesante de la unelte la imagini şi extrase din presa de epocă.
Avem ceva expoziţii şi la Muzeul Brukenthal, una numită chiar "Luceafărul", dar care va fi vernisată pe 17 ianuarie. În aceeaşi zi, salariaţii de la Brukenthal vor protesta fără întreruperea lucrului, dar aceasta nu figurează neapărat în agenda sărbătorii.
La fel, Biblioteca ASTRA nu a stat de o parte şi a oferit celor iubitori de cultură şi de evenimente culturale un "meniu" consistent: o expoziție, un recital de poezie, o vizionare de film -"Eminescu, călătorie virtuală în absolut" şi dezbaterea "Intelectualii români, între realizări remarcabile și angajamente ideologice". Ultima este interesantă ca idee, pentru că sunt curios cum îşi/ne explică unii intelectuali, apartenenţa şi activitatea LOR de propagandă a unor anumite ideologii, la modă sau nu. Dar nu e locul aici să dezvoltăm subiectul.


Nimic despre Eminescu pe pagina de evenimente culturale a Sibiului

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Bănuiesc că pagina "Sibiu Hermannstadt Cultură" nu e una de nişă, atâta vreme cât este oficială. Ei, aici nu avem NIMIC despre Ziua Naţională pe agenda lui 15 ianuarie 2025. Adică "Nimic" în sensul că, aşa cum am menţionat mai sus, evenimente sunt destule. Suntem anunţaţi doar de "Degeţica" de la Teatrul Gong, de atelierul de Creație "Piticii pricepuți" unde e vorba de "Olaf, omul de zăpadă" şi de două expoziţii, una la Casa Teutsch, alta la Muzeul de Artă Contemporană. Şi gata. Nimic despre ASTRA muzeul, NIMIC despre ASTRA biblioteca, nimic despre Brukenthal. Bun aşa. Doar e ediţie aniversară, ce ne strofocăm atâta.


Locul unde a stat Eminescu – lacăt la poartă

Evident că într-un oraş în care o urmă a marelui poet şi mai cum vreţi să-i spuneţi oficial sau sentimental este vizibilă pe harta lui, te aştepţi ca acolo să vezi un semn, un ceva că "nu te-am uitat maestre": coroană, o coroniţă, trei-patru câteva flori acolo. Ei bine, pe Mitropoliei Nr. 22 era linişte şi pace. Casa, la cum arată din exterior, pare abandonată iar poarta este încuiată cu un lacăt. Placa memorială este vorba aia "de pe când eram suverani şi prieteni cu ruşii" şi spune că "Aici a poposit între 18-30 iunie 1868, Mihai Eminescu în trecerea lui prin Sibiu cu trupa dramatică a lui Mihai Pascaly” că este pusă de către "Sfatul Popular al Oraşului Regional Sibiu". De fapt, nu e expirată, la cum merg lucrurile, oricum ne vom întoarce în vremea regiunilor şi raioanelor. O altă placă pusă doar pentru motivul că nu mai avea loc altundeva este cea "În semn de prinos adus prieteniei româno-indiene şi ca omagiu marilor poeţi Mihai Eminescu şi Gurudev Rabindranath Tagore", pusă la 8 iunie 1999 şi dezvelită de către ambasadorul Indiei, Rajiv Dogra şi Dan Condurat, primarul Sibiului.

Prin librării, după Eminescu. Şi da şi nu

Tot umblând mi-am amintit că mai demult, pe (iar) vremea când ştiţi voi, în ciuda dictaturii şi a faptului că marfa "carte" era uluitor de ieftină faţă de acum, la aniversarea lui Eminescu erau standuri dedicate creaţiei lui, unde regăseai, la un loc, ce era prin librării la acel moment. Mi-am zis că ia să vedem dacă sub comuniştii cei bestiali era aşa, acum, când suntem liberi şi PNRR-işti, cum stăm? Am ales două librării (două şi sunt, nu?), din centru, să zicem "româneşti", că de la români am pretenţia în primul rând. Fără mari speranţe, am intrat în prima librărie, în Piaţa Mare. Ne-speranţele s-au confirmat, aici aveau orice, numai Eminescu nu. Sau nu m-am uitat eu în detalii mai mici. În schimb, orice, mai ales bestsellere, motivaţionale şi nişte chestii pentru copii de Hawking. Cu ideea că, "hai că oricum e tot aia" intru şi la cunoscuţii Humanitas. Ca să nu mai caut eu, întreb direct dacă au Eminescu. Da, aici au. Au şi un stand special în care sunt cărţi eminesciene. Deci se poate, felicitări, uite că nu trebuie să fii doar "de stat" ca să sărbătorești Ziua Culturii. Satisfăcut, caut să prind autobuzul, şi prin supertunelul cel foarte modernizat de la Bulevard, arunc o privire pe ecranele din dotarea (a tunelului, nu a mea) să vedem dacă aici la "informaţii oficiale", e marcată Ziua Culturii. LA momentul trecerii mele era: un video cu primarul, ceva cu Sibiul şi o prezentare a Muzeului Brukenthal.  

Ziua Culturii se încheie aici. Totuşi, cam puţin despre Eminescu de ziua lui Eminescu în Capitala Culturii numită Sibiu. Aprecierea mea celor care, totuşi, au făcut ceva, chiar dacă, repet, nu sunt un fan al poetului (şi în general al poeţilor). Mulţumiri personalului Muzeului ASTRA- Casa Artelor şi al Librăriei "Humanitas", pentru permisiunea de a face fotografii în spaţiile interioare.

 

 

Autor - Dumitru CHISELIȚĂ
15 ianuarie 2025 la 14:07
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 7 ore
Sibienii David Fîntînă şi Luca Dogaru, la loturile naţionale. Popa-Calotă este “secundul” naţionalei U18
Luca Dogaru şi David Fîntînă au fost convocaţi la loturile naţionale pentru acţiunile din această vară. Dogaru face...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 7 ore
CSU Sibiu transferă din NCAA. Jordan Battle, noul conducător de joc al “galben-albaştrilor”. “E un shooter pur”
Al treilea jucător străin din lotul lui CSU Sibiu pentru sezonul 2026/2027 al Ligii Naţionale Masculine de Baschet...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 9 ore
A fost stabilit programul Superligii 2026/27. Reîntâlnire cu “Bătrâna Doamnă” pentru campioana Universitatea Craiova, în prima etapă
Campioana Universitatea Craiova va juca, în prima etapă a noului sezon al Superligii, cu UTA Arad, la fel...
Actualitate
5 min de citit
Autor - Răzvan NEGRU Răzvan NEGRU
acum 14 ore
Sfințit la Catedrală, sărutat de oficialități: noul drapel a fost ridicat în Piața Mare
Autoritățile locale, reprezentanții structurilor militare și câteva zeci de sibieni și turiști au participat astăzi la ceremonia de...
Actualitate
2 min de citit
acum 1 zi
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalul orar 1 30.06.2026 VURPAR, Strada...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 1 zi
Unul rămâne, altul pleacă: David Fîntînă, încă un sezon la CSU Sibiu; Stone nu mai continuă
CSU Sibiu continuă completarea lotului pentru sezonul 2026/27 al Ligii Naţionale Masculine de Baschet şi anunţă că a...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Cosmin Pal Cosmin Pal
acum 1 zi
Din Sibiu în întreaga lume. Zilnic, peste 100 de jurnalişti promovează FITS
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
12 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 2 zile
Încă un jucător autohton continuă la CSU Sibiu. “Obiectivul meu este de a ajunge din nou în play-off”
Pivotul Eduard Roschnafsky a semnat pentru încă un sezon cu CSU Sibiu și va fi un om important...
Actualitate
2 min de citit
acum 3 zile
Tavon King nu mai continuă la CSU Sibiu
Gruparea studenţească sibiană anunţă despărţirea de americanul Tavon King. Acesta este al treilea jucător de care se despart...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 3 zile
Cursa Sponsorilor închide parţial Calea Poplăcii
Pentru desfășurarea Cursei Sponsorilor, eveniment premergător Turului Ciclist al Sibiului (3-7 iulie), duminică, 28 iunie, Calea Poplăcii va...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 3 zile
Kevin Ciubotaru rămâne în Superligă? “Avem discuţii”. Pe ce bani poate pleca internaţionalul român
Unul dintre finanţatorii echipei FC Hermannstadt, Claudiu Rotar, a recunoscut, la DigiSport, că mai multe echipe se interesează...
Actualitate
2 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.