Încă o victorie a Sibiului în lupta cu naturalul: S-au toaletat (iar) pătrat copacii de pe Oţelarilor

Încă o victorie a Sibiului în lupta cu naturalul: S-au toaletat (iar) pătrat copacii de pe Oţelarilor

Când am scris, pe 28 martie anul trecut, despre copacii tăiaţi pătrat de pe strada Oţelarilor, am avut speranţa vagă (dar totuşi intensă) că, OK, au încercat o dată, au văzut că iese ca pixu' şi că vor lăsa pe viitor natura în pace, că ea, spre deosebire de oameni, nu e în colţuri. Un an am trăit cu iluzia aceasta. Până joi, când un prieten din cartier mi-a trimis, ca fapt divers, o imagine de pe Oţelarilor care mi-a amintit subit de jocurile pe calculator de le jucam, pe şestache, în laboratorul de PAO al Facultăţii de Litere, Istorie şi Jurnalistică prin anii '90. Cel puţin ca formă a decorului. 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

În plus faţă de chelirea cubico-paralelipiledică a pomilor de anul trecut, acum au căţărat în vârf şi un fel de model, de şablon din scândurele, ca să nu cumva laturile să fie mai puţin pătrate şi să strice aspectul "futurist" (cum scriau nişte colegi) al sărmanei străzi a Oţelarilor care nu are de fapt nicio vină că face parte din Sibiul anului 2025 (şi anteriorii) unde copacii şi pietonii sunt trataţi ca nişte duşmani ai umanităţii. 

Dacă aş spune că arată anapoda chestia asta şi că ni s-a cam luat de experimentele oficiale la care e supusă ce a mai rămas din natura Sibiului oraş care altădată chiar avea spaţii verzi şi copaci cu aspect normal, aş zice că vreau să impun păreri. 
Aşa că lăsăm pozele de văzut şi spaţiul de comentat, pentru a vă face o idee cum arată şi de a vă exprima opiniile care, dacă nu sunt neapărat cu porcării, le vom publica. Nu că se vor lua măsuri (sau se vor opri măsuri), nu că vă/ne va asculta cineva, dar rămâne scris. 

Da, cunoaştem, aşa e şi la Paris şi în alte vesturi considerate civilizaţie şi progres, tactica asta se numeşte "pollarding" şi e cool pentru "chirurgia estetică" a spaţiilor verzi urbane care trebuie să arate oricum, numai natural nu. Dar pollardingul ăla, cum am mai scris nu are oblogatoriu formă cubică pentru că aşa trebuie să fie toţi copacii, zum befehl, ci se mai adaptează şi locului şi aspectului arborelui ori a străzii. Apropo, în vestul acela de defrişează în oraşe aşa ca la Sibiu? Oricum aţi reuşit, voiaţi "un aspect mai inedit". Ei bine, îl aveţi, este foarte inedit, e rupere de inedit, ce mai, se înghesuie lumea să vadă super-minunăţia inedit-pătrată, numai că nu se taie şi bilete la cele două capete ale străzii, de la atâta populaţie care vine să se uimească prin Lazaret. 

Apropo, parcă arborii sunt din aceia, platani. Sincere felicitări atunci şi pentru implementarea goangei numite tigrul platanului, care în vreme de caniculă face suficient de urât ca să avem noi destule ştiri. Vom reveni poate când vor fi plini de frunze, pentru ca să facem nişlte poze cu ineditu' pătrat de pe Oţelarilor. Sărmani copaci…

Autor - Dumitru CHISELIȚĂ
10 ianuarie 2025 la 20:37
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
acum 16 ore
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalul orar 1 19.08.2026 SIBIU: Strada...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 16 ore
Record de vizitatori la expoziția lui Ștefan Câlția de la Sibiu. Peste 17.000 de oameni au trecut pragul Mănăstirii Ursulinelor
Peste 17.000 de persoane au vizitat expoziția „Transilvania | Extravaganza”, găzduită timp de aproape două luni de Mănăstirea...
Actualitate
2 min de citit
acum 1 zi
Doliu la Voinţa Sibiu. Nepotul lui Mircea Rednic a murit în somn în noaptea de dinaintea nunţii
O veste tristă zguduie fotbalul sibian. Mircea Marius Totolici, suporter al fotbalului sibian şi susţinător al clubului Voinţa,...
Actualitate
1 min de citit
acum 2 zile
ACS Mediaş pierde la limită amicalul cu Viitorul Cluj, după ce a deschis scorul în debutul întâlnirii
Echipa lui Cosmin Vîtcă a cedat cu 2-1 în meciul de verificare susţinut pe teren propriu cu Viitorul...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 2 zile
”Călăreţii roşii” pierd la două goluri diferenţă, cu o fostă echipă din Superligă, după ce au jucat o repriză întreagă cu un om în minus
Echipa din Şelimbăr a pierdut, în urmă cu câteva minute, cu 3-1 meciul dispitat pe ”Clinceni Arena” cu...
Actualitate
1 min de citit
acum 3 zile
Istoria fotbalului mic din Sibiu (1). Şoimii şi Societatea de Gimnastică, campioanele Campionatului Districtual, în urmă cu un secol
📰 Cititorii publicaţiei TRIBUNA SPORTURILOR PLUS au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele!...
Actualitate
12 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 3 zile
FC Inter, remiză cu CSM Deva într-un amical pe ”Obor”. Ce echipă a folosit antrenorul Mihai Ianc
”Bleu-albaştrii” au cotinuat seria meciurilor de verificare, primind vizita, pe terenul de iarbă al Bazei Sportive ”Obor”, unei...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 3 zile
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalul orar 1 17.08.2026 CISNADIE: Strada...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 3 zile
Ce facem în weekend la Sibiu. Festivaluri, concerte, drumeții și zeci de evenimente în 15-16 august
Sibienii și turiștii au de unde alege în weekendul 15-16 august. Muzeul ASTRA găzduiește un nou concept de...
Actualitate
5 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 4 zile
Poezia se mută în Muzeul ASTRA. Trei zile de recitaluri, dezbateri și lansări de carte la „ASTRA Poetic”
Poezia își găsește locul, în acest weekend, printre gospodăriile și peisajele Muzeului ASTRA. În perioada 14–16 august, scriitori...
Actualitate
3 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 4 zile
Alma mai dă o lovitură: Adrian Văsâi, coordonatorul Programului de Dezvoltare a Jucătorului
La scurt timp după ce Marian Mărgărit a fost anunţat antrenorul echipei U17, Academia de Fotbal Alma Sibiu...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 4 zile
“Călăreţii roşii” vor avea de înfruntat o echipă din Superligă pentru calificarea în grupele Cupei României. În ce condiţii s-ar putea juca pe “Municipal”
Calificată în play-off-ul Cupei României fără joc, câştigând la “masa verde” cu 3-0 disputa cu FC Hermannstadt, CSC...
Actualitate
2 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.