Echilibru sau haos?

Acasa >

Articol

Duminică, sibienii au de ales între Echilibru, asigurat de PSD, și Haos, reprezentat de acțiunile celor care, în inconștiența lor, aruncă România în prăpastie.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

În timpul guvernărilor PSD, România a intrat în NATO, a încheiat negocierile pentru aderarea la Uniunea Europeană și a intrat în spațiul Schengen. PSD a fost cel care a realizat toate obiectivele externe importante ale țării noastre.

De fiecare dată când PSD a fost la guvernare:

România a avut creștere economică, agricultorii au fost sprijiniți prin programe noi și și-au primit subvențiile la timp

S-au realizat lucrări de anvergură în infrastructura mare, construindu-se autostrăzi și drumuri de mare viteză

Personalului din Educație i s-au mărit substanțial salariile, iar școlile au fost modernizate

În sistemul de Sănătate, s-au majorat substanțial salariile și s-au investit sume importante în modernizarea și dotarea spitalelor. Pentru prima oară în România, a început construcția spitalelor regionale și a spitalelor de arși, din fonduri europene și guvernamentale.

Pensiile au fost majorate. Atunci când nu am fost la guvernare, am reușit să blocăm încercările guvernelor de dreapta de a tăia din pensiile românilor.

Și exemplele pot continua, în fiecare domeniu.

Îi îndemn pe români să voteze PSD, duminică, 1 Decembrie, la alegerile parlamentare, pentru că este singurul partid care, în condițiile actuale, mai poate asigura un echilibru și poate menține România pe direcția care să-i asigure dezvoltarea, pacea și prosperitatea. Orice pas greșit ne poate arunca într-un haos fără cale de întoarcere.

 Alegeți înțelept, alegeți calea sigură pentru România, alegeți Partidul Social Democrat!

Votați poziția 2 de pe buletinul de vot!

CMF 11240017

Deputat Bogdan Trif,

Președintele Organizației Județene PSD Sibiu

Autor
29 noiembrie 2024 la 09:49

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Ovidiu BOICA
acum 12 ore
(FOTO) Trofeul Festivalului ”Lucreția Ciobanu” pleacă la Giurgiu. Visul maestrului Ioan Macrea, împlinit după șase decenii…
Ediția a VIII-a a Festivalului-Concurs al Cântecului Popular Românesc ”Lucreția Ciobanu” a adus pe scena Centrului Cultural ”Ion...
Actualitate
5 min de citit
acum 15 ore
Muzeul în care se minunau academicienii români, s-ar fi mutat americanii, iar chinezii salutau „prietenia dintre popoare”
Între cele peste 1.500 de obiecte care formează colecțiile Muzeului Etnografic Rășinari, am găsit „Cartea de aur” în...
Actualitate
5 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 16 ore
1 Mai la Sibiu: de la Ziua Muncii, la o zi liberă: „Nu găseai mici și cârnați așa de ușor”
„Ziua Muncii” s-a transformat de-a lungul anilor, dintr-o zi de sărbătoare populară, într-o o zi liberă de relaxare....
Actualitate
3 min de citit