Sibiul stă prost şi nu e în TOP 10, în materie de locuri de parcare. Totuşi, avem multe parcări cu plată

Sibiul stă prost şi nu e în TOP 10, în materie de locuri de parcare. Totuşi, avem multe parcări cu plată

A putut, a avut unde, dar a pierdut ocazia. Cam asta este situaţia cu locurile de parcare, "normale" sau etajate, pe sol sau sub-supra terane, în Sibiu. Acest fapt se reflectă şi în statisticile privind locurile de parcare, unde Sibiul este cam pe nicăieri în comparaţie cu alte municipii.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

 

Conform unui studiu realizat de integratorul de soluții inteligente la cheie Vegacomp Consulting și de Parking Data, numit "Inventarul Parcărilor Publice", ajuns la a cincea ediţie, remis redacţiei noastre de compania Prora, România dispunea în 2023 de 1.353.726 de locuri de parcare publice, nu cu mult față de anul anterior, 2022, în care existau 1.299.318 de locuri de parcare.

 

Studiul conţine şi un clasament al orașelor cu cele mai multe locuri de parcare şi veniturile realizate de primării prin taxarea locurilor de parcare de pe domeniul public. Potrivit informațiilor din raport, primăriile au obținut venituri de 452.362.330 lei din utilizarea locurilor de parcare și din amenzi în 2023, în creștere față de suma de 314.585.683 lei colectată în anul precedent. Bucureștiul aduce aproximativ 40% din veniturile totale înregistrate în țară, cu 300.359 locuri de parcare.

 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Conform clasamentului, oraşele cu cele mai multe locuri de parcare (incluzând aici şi sectoarele Bucureştiului) sunt: Timișoara, cu 83.500, Sectorul 3, cu 80.363 şi Brașovul, cu 66.161. Sunt urmate, de Sectorul 4 cu65.268, Iaşi, cu 58.893, sectorul 6, cu 49.193, Cluj-Napoca, cu 42.596, Craiova cu 42.179 şi Pitești, cu 40.751. Sibiul nu există în acest clasament.

 În materie de venituri realizate din locurile de parcare, la nivelul acestui an, pe primele locuri se află Primăria Municipiului Bucureşti, cu 58.241.576 lei, urmată de Primăria

Sectorului 4 cu 37,916,203 lei, Primăria Cluj Napoca cu 37,856,829 lei, Sectorul 3 cu 32.012.682 lei, Oradea cu 26.987.076 lei, Sectorul 6 cu 23.096.497,54 lei, Timişoara cu 19.664.677 lei, Constanţa cu 15.823.557 lei, Craiova cu 14.722.111 lei şi Braşovul cu 14.220.020 lei.   

Orașele care au cele mai multe locuri de parcare cu plată sunt București, Brașov și  Timișoara. Aici, în sfârșit apare, pe ultimul loc din Top 10, şi Sibiul, cu 4.079 locuri. Pe celelalte locuri sunt  București (45.280), Timișoara (22.580), Brașov (21.041), Constanța (13.242), Sectorul 4 (9.427), Cluj-Napoca (8.224), Oradea (7.355), Arad (6.287) şi Târgu Mureș (5.394).

În topul oraşelor MEDII cu cele mai multe locuri de parcare cu plată, Sibiul este pe locul 4, cu cele 4.079 locuri ale sale. Oraşul nostru mai ocupă şi locul 3 în materie de locuri gratuite de parcare (25.264), după Timişoara (60.920) şi Craiova (37.367)

 

 

 

 

Autor - Dumitru CHISELIȚĂ
17 octombrie 2024 la 12:57
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
acum 5 ore
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalul orar 1 30.06.2026 VURPAR, Strada...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 5 ore
Unul rămâne, altul pleacă: David Fîntînă, încă un sezon la CSU Sibiu; Stone nu mai continuă
CSU Sibiu continuă completarea lotului pentru sezonul 2026/27 al Ligii Naţionale Masculine de Baschet şi anunţă că a...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Cosmin Pal Cosmin Pal
acum 14 ore
Din Sibiu în întreaga lume. Zilnic, peste 100 de jurnalişti promovează FITS
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
12 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 1 zi
Încă un jucător autohton continuă la CSU Sibiu. “Obiectivul meu este de a ajunge din nou în play-off”
Pivotul Eduard Roschnafsky a semnat pentru încă un sezon cu CSU Sibiu și va fi un om important...
Actualitate
2 min de citit
acum 2 zile
Tavon King nu mai continuă la CSU Sibiu
Gruparea studenţească sibiană anunţă despărţirea de americanul Tavon King. Acesta este al treilea jucător de care se despart...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 2 zile
Cursa Sponsorilor închide parţial Calea Poplăcii
Pentru desfășurarea Cursei Sponsorilor, eveniment premergător Turului Ciclist al Sibiului (3-7 iulie), duminică, 28 iunie, Calea Poplăcii va...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 2 zile
Kevin Ciubotaru rămâne în Superligă? “Avem discuţii”. Pe ce bani poate pleca internaţionalul român
Unul dintre finanţatorii echipei FC Hermannstadt, Claudiu Rotar, a recunoscut, la DigiSport, că mai multe echipe se interesează...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 2 zile
(FOTO) Un fost jucător de la FC Hermannstadt, la reunirea “călăreţilor roşii”. Noutăţile Şelimbărului la reluarea pregătirilor
Printre cei 22 de jucători prezenţi, astăzi, la Sibiu, la reunirea echipei din Şelimbăr se numără şi Dragoş...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 2 zile
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalul orar 1 25.06.2026 SIBIEL, Localitate...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 2 zile
(ACTUALIZARE) Cristi Neguţ confirmă interesul Chindiei pentru el, dar susţine că mai are un an de contract cu FC Hermannstadt
Cristi Neguţ, unul dintre obişnuiţii primului “unsprezece”, declară că mai are un an de contract cu FC Hermannstadt,...
Actualitate
2 min de citit
Autor - b.o.n. b.o.n.
acum 2 zile
(FOTO) Finală 100% sibiană la etapa U18 de beachvolley. Trei sportive de la ACS Champions au plecat direct la lotul național al României
Prima etapă a Campionatului Național U18 de beachvolley, desfășurată în weekend la baza Eco Sports Dome din Sibiu,...
Actualitate
4 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.