Scurtă istorie a fotbalului sibian. Pe când bunicii noştri jucau de plăcere (1)

 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Istoria fotbalului sibian este o poveste cu multe personaje, bună de spus la gura sobei, în serile lungi de iarnă. Cei care au scormonit în cenuşa istoriei sportului rege afirmă că mingea, ca obiect de joc ( sau joacă) a fost cunoscută şi folosită de populaţiile primitive, mult înainte de antichitatea clasică. Ea era… o nucă de cocos, o sferă din lemn, o băşică de animal umplută cu păr, paie, licheni etc. ”Preistoria” fotbalului sibian consemnează joaca tinerilor şi copiilor cu ceva aducând a minge în jurul anului 1900, pentru că, oficial, la 1 octombrie 1913 să ia fiinţă ”Societatea de gimnastică şi excursii Şoimii Sibiu”, unde, printre altele, se bătea şi mingea, cu piciorul. Leagănul fotbalului de pe malul Cibinului a fost cartierul Terezian, unde, atunci, era loc berechet pentru orice sport, maidanul fiind unicul spaţiu de joacă al copiilor. Meciurile oficiale se desfăşurau pe terenul de pământ bătătorit, apoi de zgură, de pe actuala stradă a Independenţei, în incinta actuală a Clubului Sportiv Şcolar. Şi, deşi Sibiul n-a fost unul dintre centrele puternice ale fotbalului românesc – gen Timişoara, cu renumitele sale echipe Chinezul şi Ripensia, Bucureşti, cu Venus şi Juventus, Arad, cu ITA, Oradea, cu ICO – de aici s-au ridicat şi s-au afirmat mulţi jucători de valoare, dacă ar fi să-i numesc doar pe Ilie Oană, Remus Ghiuriţan, Alexandru (Piţi) Apolozan, Ion Drăgan, Ilie Gârleanu, Sandu Moldovan, Nae Roman, Miron/Nuţu/Dragoman, Géza Fülöp, Ion Alexa, Ilie Greavu, Ghiţă Văcaru…

Se juca fotbal de plăcere, din pasiune, învingând toate dificultăţile de ordin material. Banii se strângeau din donaţii, cotizaţii şi baluri cu intrare. Nu existau prime de meci, scoateri din producţie, iar deplasările se făceau cu ce se nimerea. Şi totuşi, se juca fotbal.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Prin 1921-22, documentele menţionează participarea echipei Şoimii Sibiu la turneul eliminatoriu al campioanelor de regiuni, din lot făcând parte, între alţii: Dordea, Popa, Lisai, Fulea, Trifan, D. Luca, Covrig, Comşa, Stroie, L. Luca, Radu… Prin muncă voluntară, prin 1927 este amenajat încă un teren regulamentar în cartierul Terezian, fireşte, fără tribune, vestiare, saună, cabinet medical şi celelalte anexe fără de care astăzi nu mai concepem jocul de fotbal (decât… la ţară).

În iunie 1928 se dispută turneul final al campionatului naţional – tot în sistem eliminatoriu – la care obţinuseră dreptul de participare cele 12 lidere regionale, între care celebrele Chinezul Timişoara, România Cluj, Jiul Lupeni, Craiovan Craiova, Colţea Braşov. În prima partidă, Şoimii a învins pe Craiovan chiar pe terenul acesteia, cu 4-2, iar în ”sferturi” au produs marea surpriză scoţând din cursă marea favorită, Chinezul, după două meciuri dramatice, 2-2 (1-1; 1-1) și 4-3 (1-0; 3-3). În semifinala programată la Lupeni, sibienii trebuiau să întâlnească Jiul din localitate, dar nu s-au prezentat pentru că n-au avut bani de deplasare(!), pierzând cu 3-0…

Pe plan local începea o aprigă dispută între echipele Șoimii – cu Noveanu, Nemeş, K. Apolzan, Szabó, Lăcătuş, Chidu, Starathos, Băicoianu, Borbeli, Balog, Stolojan – şi SGS (HTV), care, la acea oră îi avea pe Phol, Naftaer, Schiffmann, Hochmann, Blücher, Ivancici, Melan, Kischner, Seifert, Heiser, Puchlopek.

În 1929, participând la turneul final al Campionatului Naţional, formaţia Şoimii este eliminată de Colţea Braşov cu 2-1, pentru ca, în ediţia 1930/31, SGS să ajungă până în finală(!), după ce trecuse de adversare puternice 6-4 (3-1) cu Crişana Oradea, 4-2 (3-0) cu Macabi Cernăuţi. Finala s-a jucat la Reşiţa, unde echipa locală, UDR, a învins cu 2-0 (1-0).

 

(Articol publicat în Tribuna Sporturilor nr. 645, octombrie 2002)

Autor
10 octombrie 2024 la 16:26
Distribuie articolul:

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Nedeia Dicu
acum 3 ore
Un bărbat din Poplaca a blocat Valea Oltului pentru aproape o oră
Din primele verificări efectuate la fața locului, polițiștii rutieri au stabilit faptul că în timp ce conducea un...
Actualitate
1 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 4 ore
Doi under-i, singurele noutăți ale lui Hermannstadt la plecarea în cantonamentul de la Bolu. Ce jucători n-au mai făcut deplasarea…
Patrick Vuc - atacantul care s-a aflat în pregătiri cu sibienii și în urmă cu un an -...
Actualitate
3 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 7 ore
Foto/Video: O zi la Zoo Sibiu. Intrare ieftină și suveniruri la suprapreț
Cunoscută ca fiind cea mai veche grădină zoologică din România, Zoo Sibiu rămâne în continuare un loc ideal...
Actualitate
2 min de citit
acum 8 ore
Zece sfaturi utile pentru posibila întâlnire cu ursul
Întâlnirile cu urșii sunt tot mai dese în această perioadă, așa că e bine să ținem cont de...
Eveniment
3 min de citit
Autor Adrian POPESCU
acum 8 ore
Repartizați la Spitalul Clinic Militar de Urgență ,,Dr.Alexandru Augustin” din Sibiu
Centrul de Perfecţionare Medico-Militară Sebeș este o structură subordonată Direcției medicale a Ministerului Apărării Naționale, care asigură la...
Actualitate
1 min de citit
Autor Adrian POPESCU
acum 8 ore
Comandamentul Corpului Multinațional de Sud-Est împlinește cinci ani de la înființare
Aniversarea din Piața Mare, conform organizatorilor ceremoniei militare dedicate împlinirii a cinci ani de la înființarea Comandamentului Corpului...
Actualitate
1 min de citit
acum 8 ore
Lecție ucraineană: cum să treci peste graniță 1,4 milioane de dolari
Lucrătorii de la Punctul de Trecere a Frontierei Siret au avut parte de o experiență neobișnuită: de această...
Eveniment
1 min de citit
Autor Dragos BAKO
acum 9 ore
Ce ne aduce vremea în a doua jumătate a lui iunie
A doua jumătate a lunii iunie debutează cu vreme caldă, tendință ce se va păstra pe tot parcursul...
Actualitate
2 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 1 zi
ACS Champions Sibiu are patru jucătoare convocate la naționala U18 de beach volley. ”O confirmare a muncii și a viziunii unui club care crește frumos”
Sonia Rusu, Bianca Văcar, Draga Savu și Cătălina Vasilescu vor participa la Campionatul Balcanic, în perioada 18-22 iunie. Evoluțiile...
Actualitate
4 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 1 zi
Video: Gest emoționant al unei proaspete absolvente de Medicină, la Spitalul de Psihiatrie Sibiu
Irina Albean, proaspăt absolventă a Facultății de Medicină din cadrul Universității „Lucian Blaga” din Sibiu, a venit alături...
Actualitate
2 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 1 zi
Tamponare pe strada Câmpului din Sibiu: un tânăr a ajuns la spital
Un accident rutier s-a produs sâmbătă după-masa pe strada Câmpului, din municipiul Sibiu. Din cauza neacordării de prioritate,...
Actualitate
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 1 zi
Petru Fehervari, cel mai activ donator din Sibiu: 136 de donații din 1999 până azi
În 2024, peste 8.000 de persoane au donat sânge, iar în baza de date sunt înscriși peste 40.000...
Actualitate
3 min de citit