„Fecioarele din piatră” se cojesc de cimentul restaurărilor

„Fecioarele din piatră” se cojesc de cimentul restaurărilor

 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

 

Cu siguranță, sibienii sau cei care au vizitat Sibiul au remarcat o casă frumoasă flancată de două statui. Este una dintre cele mai frumoase clādiri din oraș cu un istoric demn de reținut. Construită între 1786 și 1787, după moartea contelui Bethlen Gergely (n.n. Gregorius Bethlen), casa este asemănătoare ca arhitectură cu Palatului Brukenthal. Din acest motiv casa era numită inițial „Micul Palat”. Imobilul a fost ridicat pe drumul de centură Fleischergasse (Aleea Măcelarilor azi Strada Mitropoliei), pe locul vechii clădiri care a aparținut maestrului aurar Sebastian Hann (membrul breslei Goldschmiedelaube, devenit rapid primul staroste al breslei aurarilor, iar din 1700 orator în cadrul magistraturii ora­şului – funcție primită numai de cetăţenii de onoare). Azi placa comemorativă de pe fațada casei aminteste de celebrul aurar.

 

„Casa Cariatidelor" necesită intervenții consistente…cel puțin în zona fațadei. Nu este vorba doar de lucrările sumare de reabilitare, ci de lucrări de restaurare și conservare care se impun de urgență mai ales în cazul cariatidelor, care au multe fisuri iar cimentul folosit în cursul unor intervenții se cojește, demonstrând inutilitatea rețetei. Să nu uităm că cele două cariatide sunt valorase deoarece provin din atelierul sculptorului Simon Hoffmeyer, printre cei importanţi ai Transilvaniei secolului al XVIII-lea. La solicitarea baronul Brukenthal acesta ajunge la Sibiu pentru realizarea unor elemente sculptural decorative din Palatul Baronului. Ulterior el realizează implicit mobilierul palatului, sobele, candelabrele, statuile, urnele, dar şi elemente mai puţin importante, cum a fost vesela familiei Brukenthal.

 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

 

„Casa văduvei” sau ”Casa fecioarelor din piatră”?

 

După ce Transilvania a fost anexată la Imperiul Austriac, vechile legi, potrivit cărora niciun membru al altor națiuni nu avea voie să se stabilească în oraș, au fost desființate printr-un decret al împăratului Iosif al II-lea în 1781. Astfel maghiarii și românii puteau să-și ridice case în interiorul zidurilor orașului. În acest context favorabil, în 1786, moştenitorul casei Gabriel Müller vinde imobilul contesei Rahel, născuta Kendeffi, văduva după Lt. Col. Conte Gregorius Bethlen, plătind 7000 florini ungureşti. Contesa ridică noua clădire în stilul barocului târziu. Imobilul era numit la început „Casa văduvei” iar ulterior ”Casa fecioarelor din piatră”, deoarece intrarea principală era flancată de două statui din piatră reprezentând femei drapate după moda antică.

Poarta imobilului contesei de la Sibiu a fost flancată de două cariatide înalte de aproximativ 2,80 m. Acestea aveau un rol estetico-simbolic dar și unul funcțional (de susținere a balconului casei de la numărul 13). Până în anul revoluționar 1849, figurile, cunoscute drept „fecioarele de piatră”, susțineau o fereastră mare cu două colonete, cu antablament și un fronton. În timpul evenimentului menționat s-a declanșat un incendiu care a distrus podeaua casei. La renovarea fereastra a fost înlocuită cu actualul balcon care are un grilaj din fier forjat. Arhitectul a avut în vedere ca intrarea să fie arcuită semicilindric, sā ducā într-o curte alungită. În curtea din spate locuiau servanții, ulterior spațiile au fost transformate în apartamente. Astăzi, casa găzduiește un cămin condus de biserica protestantă „Ernst Weisenfeld” pentru elevii din zonă care frecventează școala din Sibiu.

 

09 septembrie 2024 la 17:31
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Cosmin Pal Cosmin Pal
acum 3 ore
Din Sibiu în întreaga lume. Zilnic, peste 100 de jurnalişti promovează FITS
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
12 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 18 ore
Încă un jucător autohton continuă la CSU Sibiu. “Obiectivul meu este de a ajunge din nou în play-off”
Pivotul Eduard Roschnafsky a semnat pentru încă un sezon cu CSU Sibiu și va fi un om important...
Actualitate
2 min de citit
acum 1 zi
Tavon King nu mai continuă la CSU Sibiu
Gruparea studenţească sibiană anunţă despărţirea de americanul Tavon King. Acesta este al treilea jucător de care se despart...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 1 zi
Cursa Sponsorilor închide parţial Calea Poplăcii
Pentru desfășurarea Cursei Sponsorilor, eveniment premergător Turului Ciclist al Sibiului (3-7 iulie), duminică, 28 iunie, Calea Poplăcii va...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 1 zi
Kevin Ciubotaru rămâne în Superligă? “Avem discuţii”. Pe ce bani poate pleca internaţionalul român
Unul dintre finanţatorii echipei FC Hermannstadt, Claudiu Rotar, a recunoscut, la DigiSport, că mai multe echipe se interesează...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 1 zi
(FOTO) Un fost jucător de la FC Hermannstadt, la reunirea “călăreţilor roşii”. Noutăţile Şelimbărului la reluarea pregătirilor
Printre cei 22 de jucători prezenţi, astăzi, la Sibiu, la reunirea echipei din Şelimbăr se numără şi Dragoş...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 1 zi
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalul orar 1 25.06.2026 SIBIEL, Localitate...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 1 zi
(ACTUALIZARE) Cristi Neguţ confirmă interesul Chindiei pentru el, dar susţine că mai are un an de contract cu FC Hermannstadt
Cristi Neguţ, unul dintre obişnuiţii primului “unsprezece”, declară că mai are un an de contract cu FC Hermannstadt,...
Actualitate
2 min de citit
Autor - b.o.n. b.o.n.
acum 2 zile
(FOTO) Finală 100% sibiană la etapa U18 de beachvolley. Trei sportive de la ACS Champions au plecat direct la lotul național al României
Prima etapă a Campionatului Național U18 de beachvolley, desfășurată în weekend la baza Eco Sports Dome din Sibiu,...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Teodora NAN Teodora NAN
acum 2 zile
Val de numere de înmatriculare pierdute în urma furtunii de la Sibiu
Aversele torențiale care s-au abătut în această după-amiază asupra Sibiului au lăsat în urmă nu doar străzi inundate,...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 2 zile
“Mo” Pratt rămâne la CSU. E la al optulea sezon în tricoul “galben-albaştrilor”. ”Sibiul esto familie pentru mine”
Monyea Pratt se va regăsi în lotul lui CSU Sibiu și în sezonul 2026/27 al Ligii Naţionale Muline...
Actualitate
2 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.