Marcel Ciolacu, viitorul președinte al României și al tuturor românilor!

După 20 de ani cu președinți aleși din spectrul de dreapta al politicii românești, care au condus țara după bunul plac și au călcat Constituția în picioare, România are nevoie de un social-democrat care să readucă echilibrul și prosperitatea românilor.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Marcel Ciolacu a dovedit că este un om capabil în funcțiile pe care le-a exercitat: vicepremier, președinte al Camerei Deputaților și prim-ministru.

A avut curajul să intre la guvernare într-un moment în care România era în colaps, din cauza dezastruoasei guvernări de dreapta, care, în doi ani de zile, aproape a dublat datoria externă a României și a gestionat criza Covid în detrimentul românilor și al firmelor românești.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Printre cele mai importante măsuri pe care premierul Marcel Ciolacu și le-a asumat, subliniem:

Bugetul României a fost structurat în principal pe investiții. Este cel mai mare procent din PIB care a fost alocat sectorului Investiții, de la Revoluție încoace

A plafonat prețurile și a stopat inflația uriașă, din guvernarea de dreapta, care afecta economia și veniturile oamenilor.

A eliminat pragul de 9,4% din PIB care putea fi alocat pensiilor românilor, asumat în fața Comisiei Europene, prin PNRR, de fosta guvernare de dreapta. Astfel, s-a deschis calea pentru majorarea pensiilor românilor.

A accelerat construcția autostrăzilor și a drumurilor expres în România, majoritatea prin accesarea în proporție de 100% a fondurilor europene alocate României. Se lucrează în ritm alert inclusiv la cele patru tronsoane ale viitoarei Autostrăzi Sibiu – Pitești.

Prin demersurile sale politice la nivel european, România a intrat în Schengen aerian și naval.

Celor care poate au uitat evenimentele din perioada pandemiei le reamintim că odată cu intrarea la guvernare, PSD a impus eliminarea vaccinării cu forța a tuturor românilor, lăsând la latitudinea fiecăruia decizia de vaccinare. Tot PSD a scos la iveală și furtul comis de fosta guvernare de dreapta din banii românilor pentru achiziționarea vaccinurilor, cu prejudiciu de peste 1 miliard de euro.

A stabilizat țara, în momente de cumpănă, cu război la graniță și criză economică mondială.

România are nevoie de un președinte ca Marce Ciolacu: echilibrat, cu capacitatea de a lua decizii”la rece”, bazate pe o analiză atentă. Avem nevoie de un președinte cu dragoste față de români și România!

PSD Sibiu

Autor
21 august 2024 la 08:15
Distribuie articolul:

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Comunicat de presa
acum 19 ore
Aventura îndrăgitelor personaje din fimul “ Sirenele” continuă cu seria 2 “Sirenele: Insula Misterioasă”
Ajunse pe insula misterioasă, cele 3 sirene încearcă prin toate mijloacele să renunțe la puterile lor magice, însă...
Actualitate
2 min de citit
acum 21 ore
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalulorar   1 17.06.2025 CRISTIAN, strada XVII partial, strada...
Actualitate
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 21 ore
CJ Sibiu caută diriginte de șantier pentru modernizarea drumurilor din județ
Consiliul Județean Sibiu a lansat un anunț prin care solicită serviciile unui diriginte de șantier pentru lucrările de...
Actualitate
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 22 ore
Incendiu puternic la intrarea în Cristian. Un cap de tractor a ars în totalitate
Un incendiu a izbucnit luni pe DN 1, la intrarea în Cristian, unde un autocamion staționat a fost...
Actualitate
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 22 ore
De câți bani avem nevoie pentru o zi „cu de toate” la Ocna Sibiului
După o lună mai puțin prietenoasă, vremea bună a revenit, iar turiștii și localnicii au început să se...
Actualitate
3 min de citit
Autor Nedeia Dicu
acum 1 zi
Un bărbat din Poplaca a blocat Valea Oltului pentru aproape o oră
Din primele verificări efectuate la fața locului, polițiștii rutieri au stabilit faptul că în timp ce conducea un...
Actualitate
1 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 1 zi
Doi under-i, singurele noutăți ale lui Hermannstadt la plecarea în cantonamentul de la Bolu. Ce jucători n-au mai făcut deplasarea…
Patrick Vuc - atacantul care s-a aflat în pregătiri cu sibienii și în urmă cu un an -...
Actualitate
3 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 2 zile
Foto/Video: O zi la Zoo Sibiu. Intrare ieftină și suveniruri la suprapreț
Cunoscută ca fiind cea mai veche grădină zoologică din România, Zoo Sibiu rămâne în continuare un loc ideal...
Actualitate
2 min de citit
acum 2 zile
Zece sfaturi utile pentru posibila întâlnire cu ursul
Întâlnirile cu urșii sunt tot mai dese în această perioadă, așa că e bine să ținem cont de...
Eveniment
3 min de citit
Autor Adrian POPESCU
acum 2 zile
Repartizați la Spitalul Clinic Militar de Urgență ,,Dr.Alexandru Augustin” din Sibiu
Centrul de Perfecţionare Medico-Militară Sebeș este o structură subordonată Direcției medicale a Ministerului Apărării Naționale, care asigură la...
Actualitate
1 min de citit
Autor Adrian POPESCU
acum 2 zile
Comandamentul Corpului Multinațional de Sud-Est împlinește cinci ani de la înființare
Aniversarea din Piața Mare, conform organizatorilor ceremoniei militare dedicate împlinirii a cinci ani de la înființarea Comandamentului Corpului...
Actualitate
1 min de citit
acum 2 zile
Lecție ucraineană: cum să treci peste graniță 1,4 milioane de dolari
Lucrătorii de la Punctul de Trecere a Frontierei Siret au avut parte de o experiență neobișnuită: de această...
Eveniment
1 min de citit