Sistemul de Garanție-Returnare după şapte luni de funcţionare: 862.000.000 de ambalaje au fost returnate. 350 milioane doar în iunie

Sistemul de Garanție-Returnare după şapte luni de funcţionare: 862.000.000 de ambalaje au fost returnate. 350 milioane doar în iunie

În luna iunie, consumatorii au returnat, prin Sistemul de Garanție-Returnare, 350 de milioane de ambalaje SGR, cu 41% mai mult comparativ cu luna mai. Rata de colectare a fost de 50% în iunie, a transmis RetuRO, administratorul Sistemului de Garanție-Returnare. 
În total, 862 de milioane de ambalaje SGR au fost returnate de consumatori în perioada decembrie 2023 – iunie 2024, iar peste 2,7 de miliarde de ambalaje SGR au fost puse pe piață până la sfârșitul lunii iunie.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

"Rezultatele foarte bune înregistrate de SGR, în cele șapte luni de la demararea programului în România, demonstrează că românii au încredere în acest sistem și-l consideră un instrument util pentru reciclare. Consumatorii au deprins obiceiul de a returna către comercianți recipientele de băuturi folosite, ceea ce ne bucură foarte mult. SGR produce efectele așteptate, iar noi avem parte de sprijinul tuturor partenerilor implicați în sistem – autorități, producători, comercianți. În momentul de față, ne concentrăm pe atingerea obiectivului programului, cel de a contribui la creșterea ratei de reciclare în România, precum și de a avea un mediu mai curat. Sistemul de Garanție-Returnare din România este un proces complex, fiind cel mai mare sistem complet integrat la nivel global și al doilea ca mărime din Europa, după cel din Germania. Era de așteptat să întâmpinăm și provocări, capitol la care observăm experiențe similare cu cele ale celorlalte țări care au introdus sistemul. Este nevoie de aproximativ 18 luni pentru ca un astfel de sistem să ajungă la maturitat", declară Gemma Webb, CEO și președinte al Directoratului RetuRO. 

Conform unui sondaj realizat de Kantar în iunie, apare o creștere semnificativă a numărului celor care au adoptat deja Sistemul de Garanție-Returnare. Patru din cinci români au returnat, cel puțin o dată, ambalaje SGR, ceea ce reprezintă o creștere semnificativă față de martie, când jumătate dintre respondenți afirmau acest lucru. 
Potrivit aceluiași studiu, s-a îmbunătățit și percepția pe care consumatorii o au față de RetuRO, în calitate de administrator al celui mai mare proiect național de economie circulară din zona de mediu. 81% dintre români percep RetuRO ca fiind o companie care se implică și le oferă pârghiile necesare pentru a recicla. Și notorietatea SGR în rândul populației a continuat să crească, 98% dintre cei chestionați cunoscând în prezent sistemul.

În momentul de față, 4.000 automate de colectare a ambalajelor SGR-RVM, sunt disponibile la nivelul întregii țări. În primele 7 luni de la implementarea sistemului în România, RetuRO a predat 49.000 de tone de ambalaje SGR către reciclatori, ceea ce reprezintă aproximativ 85% din cantitatea de ambalaje returnate și colectate de la consumatori. În prezent, 75.000 de operatori economici sunt înscriși în SGR. Jumătate dintre aceștia au semnat deja contractele cu RetuRO și pot organiza puncte de returnare. (D.C.)

25 iulie 2024 la 12:29
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 4 ore
Încă un jucător autohton continuă la CSU Sibiu. “Obiectivul meu este de a ajunge din nou în play-off”
Pivotul Eduard Roschnafsky a semnat pentru încă un sezon cu CSU Sibiu și va fi un om important...
Actualitate
2 min de citit
acum 1 zi
Tavon King nu mai continuă la CSU Sibiu
Gruparea studenţească sibiană anunţă despărţirea de americanul Tavon King. Acesta este al treilea jucător de care se despart...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 1 zi
Cursa Sponsorilor închide parţial Calea Poplăcii
Pentru desfășurarea Cursei Sponsorilor, eveniment premergător Turului Ciclist al Sibiului (3-7 iulie), duminică, 28 iunie, Calea Poplăcii va...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 1 zi
Kevin Ciubotaru rămâne în Superligă? “Avem discuţii”. Pe ce bani poate pleca internaţionalul român
Unul dintre finanţatorii echipei FC Hermannstadt, Claudiu Rotar, a recunoscut, la DigiSport, că mai multe echipe se interesează...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 1 zi
(FOTO) Un fost jucător de la FC Hermannstadt, la reunirea “călăreţilor roşii”. Noutăţile Şelimbărului la reluarea pregătirilor
Printre cei 22 de jucători prezenţi, astăzi, la Sibiu, la reunirea echipei din Şelimbăr se numără şi Dragoş...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 1 zi
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalul orar 1 25.06.2026 SIBIEL, Localitate...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 1 zi
(ACTUALIZARE) Cristi Neguţ confirmă interesul Chindiei pentru el, dar susţine că mai are un an de contract cu FC Hermannstadt
Cristi Neguţ, unul dintre obişnuiţii primului “unsprezece”, declară că mai are un an de contract cu FC Hermannstadt,...
Actualitate
2 min de citit
Autor - b.o.n. b.o.n.
acum 1 zi
(FOTO) Finală 100% sibiană la etapa U18 de beachvolley. Trei sportive de la ACS Champions au plecat direct la lotul național al României
Prima etapă a Campionatului Național U18 de beachvolley, desfășurată în weekend la baza Eco Sports Dome din Sibiu,...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Teodora NAN Teodora NAN
acum 2 zile
Val de numere de înmatriculare pierdute în urma furtunii de la Sibiu
Aversele torențiale care s-au abătut în această după-amiază asupra Sibiului au lăsat în urmă nu doar străzi inundate,...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 2 zile
“Mo” Pratt rămâne la CSU. E la al optulea sezon în tricoul “galben-albaştrilor”. ”Sibiul esto familie pentru mine”
Monyea Pratt se va regăsi în lotul lui CSU Sibiu și în sezonul 2026/27 al Ligii Naţionale Muline...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 2 zile
Ce se întâmplă cu FC Hermannstadt? De ce toată lumea e îngrijorată: nicio informaţie despre noul antrenor şi lot, cu şase săptămâni înaintea noului sezon al Ligii 2
Ce se întâmplă cu FC Hermannstadt? Sau ce se întâmplă la FC Hermannstadt? Sunt întrebările pe care şi...
Actualitate
10 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 3 zile
Ele sunt campioanele judeţene de juniori ale Sibiului în sezonul 2025/26
U19: AFC TĂLMACIU Cristian Botărel, Andrei Popa, Rareş Bucovanu, Darius Costoiu, Ioan Gică, Robert Roman, Florin Piloiu, Fabian Popescu,...
Actualitate
2 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.