Nu vă faceți alte planuri pentru 10 august : „Vinotopia” aduce la Apoldu de Sus vinuri alese, preparate speciale, glume, muzică și dans

Despre vin se spun multe, că în el stă adevărul, că dezleagă limba, că inspiră sau că e antidotul perfect contra supărării. Dacă e însoțit și de bucate alese, de glume și muzică bună, succesul petrecerii e garantat. 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Toate aceste ingrediente vor putea fi găsite în 10 august la Apoldu de Sus, unde se va desfășura „Vinotopia” – Festival cu savoare. Pe lângă degustările de licoare vie și preparatele culinare speciale, cei ce vor participa la acest eveniment vor avea parte și de un spectacol care îi va aduce pe scenă pe Văru Săndel, Adrian Orlea, Sava Negrean Brudașcu, Adina Roșca și Cătălin Doinaș, Ansamblul Folcloric Purtata Secașelor, Fanfara Neppendorfer Blaskapelle și Siebenburgische Tanzgruppe Augsburg.

Festivalul dedicat vinului este un eveniment susținut în parteneriat cu Domeniul Apoldium și Vinea Apoldia Maior – USAMV Cluj-Napoca și realizat cu sprijinul Primăriei orașului Miercurea Sibiului. 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Cei interesați să participe la Vinotopia își pot rezerva un loc ori mese scriindu-le organizatorilor pe pagina de Facebook sau Instagram – Vinotopia. Detalii suplimentare pot fi obținute și apelând numărul de telefon 0744.280.844.

Custom Image Custom Image Custom Image Custom Image Custom Image Custom Image

24 iulie 2024 la 13:57
Distribuie articolul:

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Maria-Antonia OANA
acum 52 minute
Accident între Sibiu și Boița: un bărbat a fost rănit
Un accident rutier s-a produs joi, pe Autostrada A1, pe sensul de mers Sibiu – Boița. „Un bărbat în...
Actualitate
1 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 2 ore
Asociatia Baschet Club reprezintă Sibiul în Campionatul Național 3×3. Turneul 3 are loc în weekend, la ”Arena de Baschet”
Campionatul Național de baschet 3x3 este organizat de Federația Română de Baschet. După primele două turnee, ABC Sibiu...
Eveniment
2 min de citit
Autor Ștefania Vesa
acum 4 ore
Vino să descoperi cele mai bune materiale de construcții la Ravago Sibiu!
Sibienii și toți cei pasionați de construcții sunt invitați la „Ziua Porților Deschise” organizată de RAVAGO ROM în...
Eveniment
2 min de citit
Autor Mihai POP
acum 5 ore
Adrian Bibu, la startul ”Turului Ciclist al Sibiului”: ”Banii alocați nu sunt o cheltuială, ci o investiție”
Prezent miercuri seara la startul festiv al celei de-a XV-a ediții a Turului Ciclist al Sibiului, administratorul public...
Actualitate
1 min de citit
Autor Mihai POP
acum 8 ore
FOTO-VIDEO / Poate vă era dor de Fanfara din Turnișor!
Cunoscută și sub numele de „Fanfara sașilor”, Neppendorfer Blaskapelle și-a reluat deja tradițional recital de vară în Parcul...
Actualitate
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 1 zi
Eveniment caritabil în sprijinul Asociației Animal Life Sibiu, la Cisnădioara
Pe 6 iulie, între orele 12:00 și 18:00, iubitorii de animale sunt invitați la un eveniment special organizat...
Actualitate
1 min de citit
Autor Comunicat de presa
acum 1 zi
Legendarul Christopher Froome revine la Turul Ciclist al Sibiului! Ediția a XV-a debutează în această seară, cu prezentarea echipelor
Pentru al doilea an consecutiv, britanicul Christopher Froome este prezent la startul Turului Ciclist al Sibiului. Acum în...
Actualitate
8 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 1 zi
Transfăgărășanul, zona urșilor. Câte amenzi s-au dat pentru hrănirea lor în ultimii cinci ani
Apariția tot mai frecventă a urșilor atât în localități, cât și în afara lor reprezintă o problemă tot...
Actualitate
2 min de citit
Autor b.o.n.
acum 1 zi
România mai pierde un mare campion. A murit Mihai Leu!
Cu puțin înainte de miezul nopții s-a stins din viață Mihai Leu, primul român campion mondial de box...
Actualitate
1 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 1 zi
Dragoș Albu a ajuns sub comanda lui Măldărășanu. Ce obiectiv își propune și care sunt motivele pentru care a ales Sibiul
Dragoș Albu, fostul căpitan al echipei lui Mititelu, FC ”U” Craiova, jucător împrumutat, sezonul trecut, la FC Buzău,...
Actualitate
2 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 1 zi
Tamponare în lanț pe Vasile Milea: trei mașini implicate
Un accident rutier s-a produs marți după-amiază pe Bulevardul Vasile Milea din Sibiu, unde trei mașini au fost...
Actualitate
1 min de citit