VIDEO: Dintr-un sat din nordul Sibiului, în vârful cercetării românești. Premiul Nobel în mâinile unui medic din Dârlos

În zilele în care  România marca începuturile Revoluției anticomuniste era înmormântat, discret,  la Dârlos, lângă Mediaș,  medicul Ioan Moraru. Profesor universitar și șef de catedră, doctor în științe medicale și doctor docent, membru al Academiei Române și al Academiei de Științe Medicale (vicepreședinte), fost director al Institutului de Medicină Legală și al Institutului Victor Babeș, fost ministru adjunct al Sănătății și reprezentant al României în Comitetul Executiv al Organizației Mondiale a Sănătății, profesorul Ioan Moraru este un nume asociat astăzi cu cercetări și realizări de specialitate extraordinare, dar și cu un premiu Nobel. Mai exact cu Premiul Nobel pentru Pace  din anul 1985. 

În 1989, cu foarte puțin timp  înainte ca evenimentele din decembrie să capete dimensiunea știută, Ioan Moraru, deja foarte bolnav, spunea apropiaților : ˝nu voi trăi eliberarea, dar trăiesc acum începutul ei ". A murit la București și a fost înmormântat pe 23 decembrie la Dârlos, după ce  autoritățile comuniste au refuzat depunerea corpului său, pentru omagii, la Institutul Victor Babeș.

Viața profesională a lui Ioan Moraru este puțin cunoscută publicului larg, însă între profesioniștii medicinei are o valoare colosală. Într-un text al Filialei Cluj a Academiei Române (8 septembrie 2016) se spune că ˝domeniul în care s-a afirmat cu predilecţie a fost cel al cercetărilor biomedicale, având o contribuţie determinantă la dezvoltarea pe baze moderne a anatomiei patologice, la reintroducerea geneticii în cercetarea şi practica medicală. Activitatea sa ştiinţifică s-a concretizat în peste 350 de lucrări publicate în ţară şi peste hotare, în care a adus contribuţii originale în domeniul analizei patologice, medicinii legale, geneticii şi imunologiei˝.

NOBELUL

Din păcate, asocierea numelui lui Ioan Moraru cu premiul Nobel a stârnit o dezbatere deloc necesară având în vedere profilul academicianului. Nivelul său de pregătire, cariera și modestia despre care cei care l-au cunoscut au spus că-l caracteriza sunt nu doar certe, ci reprezinta calități care nu aveau nevoie de confirmarea prin vreun titlu suplimentar, fie el și Nobel.

Controversa Nobel  se referă la folosirea titlului de LAUREAT în cazul profesorului Moraru, iar rădăcina acesteia este imediat după Revoluție. Atunci, mai exact în ianuarie 1990, România Liberă a publicat un text prin care dezvăluia, cu entuziasmul acelor timpuri, existența unui LAUREAT NOBEL  român (în sensul de cetățean român cu domiciliu în România) în persoana lui Ioan Moraru. 

Ani (mulți) mai târziu, în epoca internetului, presa națională reia subiectul și face cercetări mai amănunțite, întrebându-se de ce numele său nu apare între laureații  Nobel de pe site-uri, din comunicarile oficiale. Rezultă, astfel, realitatea. Destul de simplă de altfel.

Organizația din care făcea parte Ioan Moraru, ˝Medicii lumii pentru prevenirea războiului nuclear˝ (IPPNW) a fost laureată Nobel în anul 1985. A fost, deci, un premiu colectiv, acordat unei organizații de dimensiuni impresionante (subsidiare în zeci de țări, peste 100 de mii de persoane implicate ). Pe scena de la Oslo (ceremoniile premiilor  Nobel pentru Pace, spre deosebire de celelalte, se organizează la Oslo, în Norvegia și nu în Suedia) au urcat atunci cercetătorii   Evgeny Chazov  şi Bernard Lown, un rus și un american, deci. Erau co-președinții organizației, cei care o fondaseră oficial în anul 1980. Nu există niciun dubiu că lor și numai lor  le-a fost înmânată distincția Nobel: apar în toate fotografiile oficiale, în comunicările Comitetului Nobel din acea perioadă, în referirile din presa vremii. 

Fotografia în care apar Chazov și Lown  alături de Ioan Moraru, acesta din urmă cu distincția Nobel în mâini  –  fiindcă există o astfel de fotografie datată 1985 ! –  este făcută, cel mai  probabil,  la Gala Dinner  de la Oslo sau la un eveniment din agenda acelor zile. O  confirmare este, poate, scrisoarea  prezentată de Antena 3 în care șeful de Relații Publice al IPPNW i se adresează lui Moraru spunându-i că se bucură să-i poată trimtie fotografia de la Oslo, cu speranța de a fi ˝o frumoasă amintire de la  momentele captivante din jurul Nobelului pentru Pace˝. Fotografia nu este, deci,  dovada că Ioan Moraru a fost între cei cărora li s-a înmânat distincția, ci că a participat, în acele zile,  la eveniment. De altfel, Antena 3 a prezentat  și alte documente din acea perioada, aflate în posesia familiei Moraru. Rezultă din acestea că profesorul român a fost invitat la Oslo, dar și că delegația IPPNW a fost numeroasă. 

Ioan Moraru a fost unul dintre medicii implicați în IPPNW, este limpede. Wikipedia, în versiunea în limba engleză,  menționează apartenența sa la grupul de cercetare științifică ce și-a bazat pe datele din Japonia studiul cu privire la efectele bombelor de la Hiroshima și Nagasaki. Tot limpede este că Ioan Moraru a fost cel care a fondat subsidiara  din România a IPPNW. 

Rămâne, probabil, la nivel de legendă,  împotrivirea liderului comunist Nicolae Ceaușescu în plecarea lui Ioan Moraru la Oslo (despre care împotrivire există câteva referiri publice) și părăsirea de către acesta din urmă a țării sub alte pretexte. 

Așa după cum își aduc aminte cei trecuți de prima tinerețe, s-a vehiculat deseori teoria conform căreia președintele României Socialiste își dorea pentru sine un titlu Nobel pentru Pace (se spunea că pentru eforturile sale în relația Palestina/Israel). Pe de altă parte, există voci care neagă o astfel de preocupare a liderului comunist, iar una dintre opinii  este a fostului ministru Ștefan Andrei, unul dintre apropiații de cursa lungă ai lui Ceaușescu (citat  în Adevărul, aici). Fotografia  cu Ioan Moraru alături de cei doi copreședinți IPPNW a fost făcută, deci,  la Oslo, în momentele Nobel. Așadar, cumva, Ioan Moraru a ieșit din țară, ceea ce, dacă Ceaușescu se împotrivea cu adevărat, era absolut imposibil.

Este probabil  ca o  parte a presei din România, probabil cu bune intenții,  să fi  încercat să facă din Ioan Moraru puțin mai mult decât a fost,   fără ca el  să aibă, însă,  o astfel de nevoie!  S-a spus, deci, că Ceaușescu i-a interzis să iasă din țară, dar s-a spus și că  profesorul a avut un rol-cheie  în organizație în momentul decernării sau că a fost secretar general al acesteia între 1964 și 1966, ceea ce era imposibil, IPPNW fiind înființată în 1980. 

De altfel, merită pomenit  că înainte de a beneficia de Nobelul pentru Pace, IPPNW a fost premiată și de UNESCO, iar documentele acestei organizații  sunt publice. Într-unul dintre ele se face o istorie a evoluției IPPNW, sunt evocate congresele sale, dar și momentul în care, devenind atât de mare, s-a decis înființarea unui nou organism de conducere:  Consiliul Internațional. Este foarte probabil, judecând și după invitația prezentată de Antena 3, ca Ioan Moraru să fi făcut parte din acesta structură. Executiv, conducerea era asigurată de cei doi copreședinți, de vicepreședinți din Japonia, Norvegia, Ungaria și Finlanda, de un secretar și de un trezorier.

Într-un articol din Adevărul (disponibil aici),  fostul diplomat și senator Caius Traian Dragomir, fost coleg și prieten cu Moraru explică în 2013: ˝ A apărut această istorie stranie şi, din păcate pentru memoria demnă a profesorului Moraru, puţin ridicolă. Nu este Nobelul lui. E ca şi când ai spune că Traian Băsescu a luat premiul Nobel pentru Pace pentru că Uniunea Europeană a obţinut acest premiu. O instituţie nu este o proprietate privată a cuiva, deci nu-i putem atribui premiul profesorului Moraru. Era mândru de succesul organizaţiei, dar nu-şi asuma niciodată, pe plan personal, acest succes, nu era un titlu personal“

Menționarea numelui lui Ioan Moraru între laureații Nobel, în sensul în care înțelege majoritatea acest cuvânt,  este nefericită pentru memoria unui om care, așa cum spuneam, în realitate, nu are nevoie de această distincție  pentru confirmarea statului sau profesional  (firește, nu i-ar dăuna!).  Ioan Moraru a atins de-a lungul carierei  un nivel de pregătire și cunoaștere greu de egalat în domeniul medical. 

ȘI TOTUȘI, UN SIBIAN….

În Revista Română pentru Studii Baltice și Nordice (2011), Vasilica Sîrbu de la Universitatea din Oslo semnează lucrarea ˝ Premiul Nobel pentru Pace din perspectiva românească – perioada interbelică˝ și aduce în discuție, suplimentar,  numele profesorului din Dârlos. Confirmă, practic că laureați au fost cercetătorii rus și american  în numele IPPNW și că nu există documente care să ateste o calitate identică pentru Ioan Moraru.

Vasilica Sîrbu aduce, însă, în atenție, pe lângă foarte multe alte date bine documentate  despre români de valoare,  numele altui sibian! Potrivit autoarei care citează documente din Det Norske Nobel Institutt Arkivskaper, dinspre Universitatea București a pornit în 1948  o scrisoare de recomandare în favoarea lui Veaceslav Mihailovici Molotov. Între semnatari, pe lângă Ion  Nestor, Anton  Dumitriu și  Emil  Condurachi s-a aflat academicianul sibian Andrei Oțetea.  Erau evocate eforturile lui Molotov, celebrul semnatar al Pactului Ribbentrop-Molotov de susținere a păcii și democrației în cel de-Al Doilea Război Mondial și în special după încheierea acestuia…

MEMORIA LUI IOAN MORARU

Dârlosul i-a oferit lui Ioan Moraru, în 1993, prețuirea pe care o merită. A dat numele său școlii, a așezat bustul profesorului la loc de cinste și îl pomenește între marile sale personalități. Academia Oamenilor de Știință din România a instituit un premiu de excelență care îi poartă numele, iar medicii  din întreaga țară îi apreciază și respectă munca.

Cu sau fără titlul de laureat, Ioan Moraru a contribuit la reușita unei organizații care a câștigat Nobelul, dar, mai important decât atât, a contribuit la dezvoltarea unui domeniu care, de fapt,  salvează vieți.

Nicolae EREM