Scandalagiii și cerșetorii din Sibiu, „premiați” cu aproape 80.000 de lei

Scandalagiii și cerșetorii din Sibiu, „premiați” cu aproape 80.000 de lei

În perioada 1 aprilie – 30 iunie polițiștii locali sibieni au intervenit în 40 de situații în care au fost săvârșite infracțiuni precum tulburarea ordinii şi liniştii publice, consum de băuturi alcoolice, ameninţări, injurii, acte sau fapte obscene, refuz de legitimare. De asemenea, în același interval s-a acționat și pentru combaterea cerșetoriei, un fenomen des întâlnit cu precădere în centrul istoric al orașului. Valoarea sancțiunilor acordată pentru faptele enumerate mai sus totalizează aproape 80.000 de lei.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Potrivit raportului pentru trimestrul al doilea, întocmit de Poliția Locală, 

„Agenţii Poliţiei Locale au intervenit în 40 de incidente cu privire la tulburarea ordinii şi liniştii publice, consum de băuturi alcoolice, ameninţări, injurii, acte sau fapte obscene, refuz de legitimare, fiind aplicate amenzi în sumă de 20.900 lei” 

Au avut loc și acţiuni de combatere a fenomenului de cerşetorie pe raza municipiului Sibiu. „Zonele în care au fost depistate preponderent persoanele care apelează la mila publicului sunt: strada Mitropoliei, strada Nicolae Bălcescu, Piaţa Unirii, strada Semaforului, Bulevardul Mihai Viteazu, strada General Magheru, Calea Dumbrăvii, Piaţa Mare, Piaţa Mică. În urma acestor acţiuni au fost aplicate un număr de 170 sancţiuni contravenţionale pentru fapte de cerşetorie sau îndemnul minorilor la săvârşirea unor astfel de fapte, în sumă de 56.790 lei. A fost informată Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sibiu cu privire la 6 cazuri de apelare la mila publicului de către adulţi însoţiţi de minori, în vederea luării măsurilor legale, iar 4 minori au fost predaţi la Complexul de Servicii Comunitare Prichindelul”.

Comerţul stradal neautorizat, sancționat  

 În același raport se mai arată că au fost aplicate „51 sancţiuni contravenţionale în valoare de 22.000 lei. Persoanele care au practicat comerţ stradal neautorizat au fost depistate preponderent în următoarele zone: strada Nicolae Bălcescu, Calea Dumbrăvii, strada Semaforului, Bulevardul Mihai Viteazu, Calea Şurii Mari”. 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

 

 

Autor - Dragos BAKO
21 iulie 2024 la 11:52
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 17 ore
Cea mai longevivă competiţie dedicată amatorilor revine pe traseul spre Păltiniş: Marele Premiu al Sibiului, ediţia a IX-a
Adrenalina, caii putere şi precizia la volan se mută la acest sfârşit de săptămână pe drumul spre Păltiniş....
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 1 zi
Peste 50 de goluri marcate de juniorii 2 de la CSŞ HC Sibiu în deplasarea de la Tg. Mureş. Urmează întâlnirea cu liderul seriei
Handbaliştii pregătiţi de Gabriel Şofronici şi Matei Damian au obţinut a dua victorie din noul sezon al Campionatului...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 1 zi
Încă cinci zile de Astra Film Festival: femei care dezamorsează mine, copii curioși și povești din lumi nebănuite
Astra Film Festival continuă la Sibiu până duminică, 26 octombrie, iar ziua de marți a adus în sălile...
Actualitate
• 4 min de citit
• acum 1 zi
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalul orar 1 23.10.2026 CISNADIOARA, DJ...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - b.o.n. b.o.n.
• acum 2 zile
Concurs inedit de ski și snowboard pe iarbă, la Păltiniș Arena. SKI gone WILD, prima competiţie găzduită de resortul sibian în acest sezon
Păltiniș Arena propune o provocare neobișnuită în avanpremiera sezonului de iarnă: un concurs de ski și snowboard pe...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 2 zile
(VIDEO) La un tenis de picior cu Kvaratskhelia, starul de 140 de milioane de euro al lui PSG. Povestea sibiencei care a jucat la FC Hermannstadt şi a fost fotograful oficial al clubului desfiinţat în vară
Cunoscută sibienilor din perioada în care juca pentru echipa feminină a clubului FC Hermannstadt, sau din care a...
Actualitate
• 5 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 2 zile
Remiză în derbiul cu Sepsi OSK Sf. Gheorghe. Fetele de la Interstar fac un pas important pentru promovarea în Liga 2
Echipa feminină a clubului sibian FC Interstar a terminat la egalitate jocul disputat în deplasa, la Sf. Gheorghe,...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 2 zile
Rapid – CSU Sibiu: MJ Randolph, MVP-ul meciului, cu 47 de puncte. ”Fouss” Traore şi ”Mo” Pratt au terminat meciul în double-double
MJ Randolph a fost desemnat MVP-ul meciului din Sala ”Giuleşti”. Shouting Guard-ul lui CSU a avut o evoluţie...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 2 zile
Elicoptere militare au survolat Sibiul: cadeți din nouă țări au intrat în Mountain Challenge Competition
Douăsprezece echipe de cadeți din nouă țări au ajuns în județul Sibiu pentru prima ediție a Mountain Challenge...
Actualitate
• 4 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 3 zile
(CRONICA) CSU Sibiu, victorie în overtime la Rapid, după un meci cu 250 de puncte. MJ Randolph a înscris 47
Baschetbaliştii sibieni au bifat al doilea succes consecutiv în Liga Naţională de Baschet Masculin BCR, după cea cu...
Actualitate
• 5 min de citit
• acum 3 zile
Doliu în lumea fotbalului sibian. A murit fostul portar al Interului, Florin Cotora
Fotbalul sibian este cutremurat de o veste tristă. S-a stins din viaţă fostul portar Florin Cotora. În vârstă...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 3 zile
Cum au fost primiți voluntarii Invictus la Sibiu: studenții Academiei Forțelor Terestre li s-au alăturat pe traseul galben
Studenții Academiei Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu” din Sibiu s-au alăturat, și în acest an, voluntarilor Invictus, militari și...
Actualitate
• 1 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.