Un weekend normal, cu alcool şi viteză la volan plus ceva violenţă domestică

Un weekend normal, cu alcool şi viteză la volan plus ceva violenţă domestică

IPJ Sibiu informează că, în perioada 12 – 14 iulie, polițiștii sibieni au continuat acțiunile pe linia prevenirii și combaterii conducerii autovehiculelor de către șoferi aflați sub influența alcoolului sau a substanțelor psihoactive. Cu această ocazie s-au constatat nouă infracțiuni la regimul circulației, au fost reținute 29 de permise de conducere (din care cinci pentru conducere sub influența alcoolului și nouă pentru depășirea vitezei regulamentare, au fost retrase 35 certificate de înmatriculare și au fost aplicate peste 600 de sancțiuni contravenționale (din care 117 pentru viteză), în valoare de 195.000 de lei.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

 

Conducere sub influenţa "substanţelor" la Agârbiciu

Pe 12 iulie, în jurul orei 10, pe DN 14, în localitatea Agârbiciu, polițiștii din Copșa Mică au oprit pentru control în trafic un autoturism, la volanul căruia era un localnic, în vârstă de 58 de ani.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

În urma testării șoferului cu aparatul din dotare, au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive. Testarea cu aparatul etilotest a fost negativă.

Întrucât aceasta nu reprezintă probă în cadrul dosarului penal, șoferul a fost condus la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului de substanțe interzise. În cauză, la nivelul Poliției Orașului Copșa Mică, se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența substanțelor psihoactive.

 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Alcool la volan la Daia şi Mediaş

Duminică, în jurul orei 3:30, pe DJ 106, în satul Daia, polițiștii din cadrul Secției nr. 1 Poliție Rurală Șelimbăr au oprit pentru control un autoturism condus de către un sibian în vârstă de 36 de ani.

Testarea alcoolscopică a șoferului a indicat o valoare de 0,67 mg/l alcool pur în aerul expirat, bărbatul fiind însoțit la o unitate medicală unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge. În cauză, s-a deschis un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.

 

Tot pe 14 iulie, în jurul orei 17, în Mediaș, polițiștii Biroului Rutier Mediaș au oprit un ATV condus pe str. Brateiului de către un bărbat în vârstă de 42 de ani, medieșean. Împreună cu șoferul pe ATV se mai aflau 2 persoane.

Testarea alcoolscopică a șoferului a indicat o valoare de 0,71 mg/l alcool pur în aerul expirat, bărbatul fiind însoțit la o unitate medicală unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge. În cauză, s-a deschis un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.

 

20 de apeluri la 112 privind violenţa domestică

În weekendul ce a trecut, a nivelul Inspectoratului de Poliție Județean Sibiu, polițiștii au răspuns la 20 de apeluri telefonice prin care se sesizau fapte de violență domestică.

În toate situațiile, polițiștii sibieni au aplicat întreaga gamă de măsuri specifice, fără a fi emis ordin de protecție provizoriu, fie pentru că nu s-a impus, fie pentru că victima a refuzat acest lucru. În 3 cazuri, în schimb, s-au deschis dosare de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de violență în familie.

 

Ce e bine de ştiut

Violenţa domestică reprezintă un tipar de comportamente folosit pentru a obţine sau a menţine puterea şi controlul asupra unui partener intim. Se poate manifesta prin acțiuni fizice, sexuale, emoționale, economice sau psihologice sau amenințări de acțiuni care influențează o altă persoană. Acestea includ orice comportamente care sperie, intimidează, terorizează, manipulează, rănesc, umilesc pe cineva.

Violența domestică afectează persoanele din toate mediile socio-economice și din toate nivelurile de educație, indiferent de rasă, etnie, vârstă, orientare sexuală, religie sau sex.

Dacă te afli în oricare dintre situațiile abuzive descrise mai sus, trebuie să știi că:

– Nu ești tu de vină pentru că ai fost bătut/ă sau maltratat/ă

– Nu ești tu de vină pentru comportamentul abuziv al partenerului/partenerei tău/tale;

– Meriți să fii tratat/ă cu respect;

– Meriți să trăiești în siguranță și să ai o viață fericită;

– Nu ești singur/ă! Există oameni care doresc să te ajute.

 

Dacă te afli în oricare dintre situațiile abuzive descrise mai sus, poți să:

• Îţi faci un plan de siguranţă care să conţină persoanele cu care poţi discuta despre abuz, care îţi pot oferi un refugiu în caz de nevoie, care te pot consilia şi sprijini, care pot să depună mărturie în cazul în care se ajunge la proces şi cărora le poţi da spre păstrare documentele tale importante, bani, numerele de telefon la care poţi apela la nevoie, lista cu obiectele de care ai nevoie în cazul în care trebuie să pleci;

• Să te prezinţi la medicul legist pentru constatarea leziunilor produse prin agresare şi obţinerea certificatului medico-legal;

• Să te prezinţi imediat la Poliţie pentru a depune plângere;

• Să te adresezi Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Drepturilor Copilului în cazul în care copiii au asistat la violenţe sau au fost victimele violenţelor;

• Să nu îţi retragi plângerea;

• Să soliciţi instanţei de judecată emiterea unui ordin de protecţie care te va apăra de agresor.

Autor - Dumitru CHISELIȚĂ
15 iulie 2024 la 12:21
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 3 ore
PUMA aduce noi medalii pentru orașul și județul Sibiu. O studentă la Medicină și fiul unui preot, pe podiumul Cupei Mondiale la taekwon-do din Spania
Ștefania Văcariu, studentă în anul I la specializarea Balneofiziokinetoterapie și Recuperare din cadrul Facultății de Medicină a Universității...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 3 ore
Festivalul Egalității de Gen începe mâine la Sibiu. Sănătatea reproducerii, tema ediției din acest an
Festivalul Egalității de Gen revine la Sibiu în perioada 7-10 octombrie, cu o ediție dedicată sănătății și drepturilor...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 6 ore
Adopții de pisici și activități pentru copii, sâmbătă, la Șura Culturală Gușterița
Sibienii sunt invitați sâmbătă, 10 octombrie, la Șura Culturală Gușterița, la cea de-a șasea ediție ZAPP – Ziua...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Comunicat de presa Comunicat de presa
• acum 8 ore
Mai bine de jumătate de secol de muzică pe scena. Adrian Ordean a aniversat 55 de ani de carieră printr-un concert festiv
La începutul lui octombrie a avut loc la Centrul Cultural ,,Ion Besoiu” din Sibiu Concertul Aniversar ,,55 de...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 20 ore
Fetele de la Interstar o surclasează pe Dinamo şi preiau şefia seriei. Sibiencele, singurele cu maximum de puncte
Echipa feminină a AS FC Interstar a câştigat, duminică, pe teren propriu, cu 13-0 meciul disputat pe terenul...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - b.o.n. b.o.n.
• acum 23 ore
Titlul naţional la viteză în coastă s-a dat la Mediaş. Jerome France, pentru al patrulea an consecutiv campion al României. “Cupa Mediașului”, un nou succes răsunător
Municipiul de pe malurile Târnavei Mari a fost, la sfârșitul săptămânii trecute, epicentrul sportului cu motor din România,...
Actualitate
• 2 min de citit
• acum 1 zi
Debut în Campionatul Naţional U13 pentru trei echipe de la ACS Champions. Turnee la Sibiu şi Alba Iulia pentru “pantere”
Echipa U13 a câştigat toate meciurile disputate în cadrul turneului de la Sibiu, în vreme ce echipele A...
Actualitate
• 6 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
• acum 1 zi
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalul orar 1 07.10.2026 RASINARI:...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 1 zi
Jandarmeria Sibiu, reprezentată la exercițiul internațional „Carpathian Blue Shield 2026”
Inspectoratul de Jandarmi Județean Sibiu a participat la exercițiul internațional „Carpathian Blue Shield 2026”, organizat de Jandarmeria Română...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 1 zi
„Nabucco”, „Il trovatore” și „Rigoletto”, pe scenele Sibiu Opera Festival
Sibiu Opera Festival 2026 continuă, în această săptămână, cu spectacole de operă, concerte educative, o conferință dedicată artei...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 1 zi
Sound Explorers aduce muzica clasică mai aproape de copiii din județul Sibiu
Muzica clasică se transformă într-o aventură interactivă pentru copiii din județul Sibiu. În perioada 6–13 octombrie 2026, proiectul...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 1 zi
Design Day aduce la Sibiu designeri de interior și consultanță gratuită pentru participanți
Design Day, eveniment dedicat designului interior, revine la Sibiu sâmbătă, 10 octombrie 2026. Manifestarea va avea loc la...
Actualitate
• 1 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.