Polițiștii sibieni au „produs” 200.000 de lei, în weekend

Acasa >

Articol

Polițiștii sibieni au constatat, în weekend, 5 infracțiuni la regimul circulației, au reținut 34 de permise de conducere, au retras 12 certificate de înmatriculare și au aplicat peste 500 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 200.000 de lei. 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

 

Cele mai frecvente încălcări ale legii au fost săvârșite, ca de obicei, de conducătorii auto care s-au urcat la volan după ce au consumat băuturi alcoolice.

Astfel, vineri, în jurul orei 21.00, în orașul Dumbrăveni, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Dumbrăveni au oprit pentru control un autoturism condus pe strada Gării de către un localnic în vârstă de 57 de ani. „Testarea alcoolscopică a șoferului a indicat o valoare de 1,38 mg/l alcool pur în aerul expirat, bărbatul fiind însoțit la o unitate medicală unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge. În cauză, s-a deschis un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului” au transmis reprezentanții IPJ Sibiu.

Sâmbătă, în jurul orei 07.00, în Copșa Mică, polițiștii rutieri din cadrul Poliției Orașului Copșa Mică au oprit „un autoturism condus pe DN 14 de un bărbat în vârstă de 30 de ani, din județul Mureș. Testarea alcoolscopică a șoferului a indicat o valoare de 0,51 mg/l alcool pur în aerul expirat, bărbatul fiind însoțit la o unitate medicală unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge. În cauză, s-a deschis un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului” au mai spus reprezentanții IPJ Sibiu.

 

01 iulie 2024 la 13:40

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Ovidiu BOICA
acum 39 minute
(FOTO) Cei mai buni sportivi, antrenori și echipe din sezonul 2022/2023, premiați cu peste 200.000 de lei de Primăria Sibiu
Peste două sute de mii de lei au fost alocați pentru elita sportului din municipiul Sibiu. Festivitatea a...
Actualitate
6 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 2 ore
Port popular și fanfară. Tradițiile săsești au prins viață la Parada Maifest
În weekend a fost din nou sărbătoare la Sibiu datorită tradiționalei parade Maifest, un eveniment care are loc...
Actualitate
2 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 5 ore
Două mașini s-au ciocnit pe strada Luceafărului din Sibiu
Un accident s-a produs luni seara în municipiul Sibiu, la intersecția străzilor Luceafărului și Corneliu Diaconovici.  „În timp ce...
Actualitate
1 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 6 ore
Finala de pe ”Francisc Neuman”, a treia pentru o echipă sibiană. Aradul, în premieră gazda ultimului act al Cupei României
FC Hermannstadt dispută pentru a doua oară finala Cupei României, după cea din 2018, pierdută cu 2-0 în...
Actualitate
2 min de citit