Un eveniment inedit are loc în acest weekend în Sibiu. 21 de nevăzători pedalează pe biciclete tandem, pe diferite trasee, demonstrând că dorința de a face mișcare nu are limite.
„21 de nevăzători au ales să-și petreacă weekendul în județul Sibiu, pedalând pe tandemurile Asociației Urban Bike Revolution.
Proiectul “Unstoppable “ reunește oameni cu deficiențe de vedere, care doresc să facă mișcare în aer liber și să fie integrați în evenimentele comunității.
21 de oaspeți veniți din 7 județe și din București, au pedalat atât pe pista dintre Sibiu – Rășinari – Uzina de apă Dumbrava, cât și la evenimentul “Biciclete cochete” din Muzeul Astra. Duminică, tandemurile vor concura la “Cupa Sponsorilor”, etapă în cadrul competiției internaționale Turul Ciclist al Sibiului.
Consiliul Județean Sibiu are bucuria de a se număra printre susținătorii proiectului “Unstoppable”, pe care l-a cofinanțat prin Agenda de Tineret” se arată pe pagina de socializare a CJ Sibiu. (I.D.)